Cum am vindecat frica de stomatolog (3) – 6 pași spre vindecare

În articolele anterioare am scris despre:

  • fobia mea și cum un adult responsabil ajunge în situația asta și într-un atât de lung proces de vindecare.
  • tehnici de redobândire a puterii într-un moment vulnerabil precum scaunul de stomatolog.
  • Acum urmează descrierea procesului care a durat 3 ani din momentul în care am acționat (5.5 ani din momentul în care am luat decizia că trebuie să fac ceva), până azi când mă simt vindecată și vă pot împărtăși aceste detalii autentic, „pe trăitelea”, așa cum fac de obicei. Da, nu am putut să public nimic până când nu am simțit cu adevărat vindecarea.

Cum m-am vindecat deci?

Pasul 1 – decizia

Primul pas, a fost să iau decizia că nu voi mai lăsa frica asta să îmi controleze viața. Adevărat, am avut un mic imbold de la o banala mică carie, pe partea „bună” (în 2014).

Știam că nu îmi doresc să ajung la dureri și că ar fi mai bine să fac asta în ritmul meu, fără presiunea vreunei urgențe medicale, dar evident că amânam momentul. Frica declanșată din nou de mica carie (sunt super recunoscătoare că viața mi-a dat lecția asta mai ușor decât alte lecții) m-a făcut să mă întorc într-un loc toxic pentru mine, doar pentru că acolo mă simțeam acceptată cu aceasta frică irațională.

Pasul 2 – omul potrivit

Este posibil ca imaginea să conţină: Lorelei Nassar, zâmbind

După decizia de a face ceva, următorul pas a fost acomodarea cu ideea și identificarea medicului care să mă accepte așa.

Lorelai Nassar  – Managing Director la Clinica Implantologie Dr. Lorelei Nassar

contact@drnassar.ro

O cunoscusem pe Lorelai, ca mentor într-un program de antreprenoriat (în 2016), unde, dincolo de clinica ei de succes, ne povestea și despre cum durerea nu trebuie să fie parte din tratament, anestezia este un drept, despre terapii alternative (o zonă spirituală pe care eu o exploram deja) etc.

Am simțit instant că este un om în care aș putea avea încredere, de care nu îmi era frică, am simțit o energie bună, un om solar, frumos, care radia.

Interesant este că am ajuns în acel program, fără să îl caut, însă mi-a oferit ce aveam mai mare nevoie.  Mulțumesc, Constantin!

Vă mai povesteam și cu altă ocazie că eu cred cu tărie ca toate lucrurile se întâmplă cu un motiv și oamenii vin în viața noastră cu un scop. Să fiți și voi atenți la asta.

I-am scris deci (în 2017).

I-am povestit pe scurt despre mine și i-am cerut ajutorul, în primul rând prin a-mi permite accesul în cabinet, plătind consultație, însă doar pentru a sta de vorbă.

M-a primit, nu mi-a acceptat banii, însă mi-a oferit 90 de minute magice. Am stat lângă scaun și am vorbit despre proceduri, am plâns, am mai vorbit despre anestezii, am mai plâns, am mai vorbit despre frici și tratarea lor, mult am mai plâns… Nu am reușit să mă urc pe scaun. Nici măcar nu l-am atins. Simțeam că mă ia amețeala doar la vederea ustensilelor care erau pregătite … Ea era mai optimistă decât mine. Au trecut 3 ani de atunci.

Am plecat de acolo cu misiunea de a merge la un terapeut pentru a continua tratarea fricii și desensibilizarea treptată, pe care eu o începusem fără să îmi propun, atunci când începusem să povestesc oamenilor ceea ce mi se întâmplase, episodul care credeam eu că este sursa fricii mele.

Pasul 3 – terapeutul potrivit

Nu am reușit să mă sincronizez cu terapeutul pe care mi-l recomandase Lorelei, însă tot atunci, la început de 2017, am intrat în programul Revvolution. Printre altele, la momentul respectiv, programul includea o ședință de terapie cu Ilinca. Îmi amintesc că, deși nu mă dusesem cu mari așteptări de la o ședință de 30 de minute, am plecat de acolo cu un moment Aha!

De-a lungul anilor am cunoscut mai mulți terapeuți și au fost multe ședințe de la care am plecat cu ideea că terapia este un proces care nu se termină niciodată și că nu poți cere rezultate rapide. De aici senzația mea de wow după 30 de minute și un moment Aha! Am început așadar terapia pentru frica de stomatolog cu Ilinca.

Cu ajutorul ei am pus cap la cap bucăți din puzzle-ul vieții mele, explorând tot istoricul meu legat de relația cu stomatologii și cu dinții, dar și listând lucrurile care m-ar face să mă simt în siguranță. Am ajuns astfel la momentul de Aha! care a încheiat terapia pentru fobie, în cabinet – neputința despre care am scris separat.

Am continuat explorările mele și am vrut să mă întorc la dr Lorelai, însă ceva m-a reținut … am stat și am așteptat să se așeze totul în mine pentru a putea face următorul pas.

Primul sfat, dacă treci prin asta, ar fi să îți dai timp, fără presiune și fără să te forțezi. Ajută faptul că am luat decizia fără presiunea durerii sau a unei urgențe stomatologice.

Între timp am aflat că o forțare a lucrurilor, prin expunere bruscă la un factor care a cauzat o traumă, poate determina o retraumatizare și deci îndepărtarea de scopul principal și ne-ar putea fi chiar mult mai greu apoi să abordăm trauma respectivă.

În acest timp am dus copiii la stomatolog (2016).

Știam că ar trebui să îi duc pentru împrietenire și familiarizare, fără a avea probleme de tratat, însă tot amânasem momentul, neștiind unde să îi duc. Și aici am avut un declanșator care a grăbit situația – lui Vlad îi creștea un dinte în spatele celui de lapte, iar eu era să leșin când a venit mândru să îmi arate că i se miscă un dinte (efectiv nu mă puteam uita la el de frică că îmi va citi pe față groaza).

20191220_112329

Strategia aplicată – singură fiind – a fost să îi spun că îl filmez să îi arăt și lui. Asta m-a ajutat să nu leșin și să dau senzația de susținere.

Am ajuns la cabinet cu inima cât un purice, chinuindu-mă să nu mă dau de gol și să îi sperii pe copii înainte să își formeze singuri o părere. Am stat mai mult pe afară din cabinet, căci încă nu suportam să fiu așa aproape de scaun și de instrumente.

Da, mi-am găsit motive și am tot ieșit afară lăsând copiii pe mâna Andreei cu toată încrederea …

Dacă nu vă era clar cât de grav era, nu am putut sta cu ei în cabinet. Aveau 4 si 6 ani. Am povestit tot în articolul despre fobie.

Mi-a plăcut foarte mult de draga de Andreea și i-am povestit despre mine. A înțeles și, deși a spus că nu mai lucrează cu adulții, a vrut să mă ajute. Și m-a ajutat.

În paralel, începusem deja să pot vorbi și povesti asta celor din jur și o făceam cu fiecare ocazie – trecusem deja pe la Lorelei și pe la Ilinca. Nu cu toate detaliile, căci peste rușine am trecut după pasul 4.

Pasul 4 – stomatologul potrivit și relația potrivită

Andreea a fost îngerul meu salvator, care a acceptat de la început realația propusă de mine de tip părinte – copil, căci da, am simțit ca nu pot fi în relație „adult-adult” și pentru prima oară am putut să recunosc asta și am găsit omul care să accepte.

Acum ceva vreme aș fi spus că relația părinte – copil între 2 adulți, nu este una sănătoasă. Astăzi cred că este important să identificăm tipul de relație de care avem nevoie într-un anume punct al vieții și să folosim asta în favoarea noastră.

Aici a început procesul cu acțiuni directe (noiembrie 2017).

Întâi m-am așezat pe scaun, fără lumini, fără să deschid gura. Am stat de vorbă.Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind

Apoi am deschis gura fără lumini, fără instrumente, câte un pic când mergeam cu piticii.

Andreea Ion – Medic stomatolog mihai.andreea@yahoo.com

Da, ceea ce unii fac în 60 de minute, eu am făcut în aproape 10h.

Mult din cele 10h a fost acomodare cu spațiul, cu instrumentele (privit, atins), cu tehnica, cu acele, cu anesteziile, am vorbit, am plâns, m-am plimbat prin cabinet, am dat din mâini, din picioare, am eliberat fizic ce era de eliberat, a fost terapie pură.
Într-o zi m-a invitat să îmi
curățe un dinte. Atât. Au urmat 10 ședinte de detartraj. Prima ședință cu 1 dinte jumătate. Apoi 3 dinți. Apoi câte un pic ici colo, căci începuse să testeze anestezii.

Ultimele 4 ședințe au fost finale, câte 25% din dinți/ședință.

Andreea a fost alături de mine fizic și emoțional, exact cum și când am avut nevoie. În același timp a știut să îmi dea drumul și să îmi dea încredere în forțele proprii, atunci când soluția ușoară a anesteziei totale era foarte atractivă. Ar fi însemnat însă o fugă și nu o salvare, nu o vindecare așa cum îmi doream.

Iar o leoaică  …. nu fuge.

Între timp în viața mea au intrat Vlad, Alexandra, și de curând Claudiu.

La Vlad ar fi trebuit să ajung cu obturația de canal, am ajuns, am povestit, am pipăit și aici instrumentarul, mi-a explicat, apoi am anulat 3 programări până am reușit să ajung pe scaun, însă de la el am ajuns până la urmă la Alexandra, căci nu a mai fost necesară obturația.

Apoi am rămas la Alexandra. O perioadă am crezut că înclin spre stomatologi femei. Era însă despre faptul că nu depășisem încă frica.

Pasul 5 – obturația de canal – măseaua cu emoții îngropate

Alexandra a fost al doilea înger păzitor și persoana care a finalizat acest proces, prin faptul că a închis cercul.

Alexandra Ionescu – Medic stomatolog
Alecsai29@yahoo.com

Acum 4 luni am început să lucrăm și la acea măsea (după ce rezolvasem o carie simplă, prin care mă acomodasem cu parte din proces). Alexandra mi-a salvat măseaua, pe care eu căutam să o scot acum 15 ani, fiind convinsă că este groaznică situația. O măsea, cu un tratament început pe viu, la un medic la Bucur Obor, la care nu am mai putut merge din cauza terorii pe care o simțeam. din care și el a fost parte.

Încă o dovadă că, extraterestul care trăiește în capul nostru, în absența informației, fabulează, exagerează, completează, creează scenarii apocaliptice fără bază reală. Acea măsea a fost salvată și e bine mersi.

Obturația de canal, deschiderea măselii dincolo de plomba care rezistase acolo în pronfunzime 20 de ani, a adus un val de emoții, care s-au tradus prin mult plâns, multă eliberare fizică și emoțională. A fost un moment intens.

Alexandra a știut să mă lase să simt ce era acolo. Mi-am plâns frica, durerea, neputința, Dumnezeule câtă neputință și cât de greu mi-este mie cu asta. Apoi mi-am reluat controlul, căci ani de zile această frică mi-a controlat viața.

Da, am luat decizii  (proaste) din cauza acestei frici, legat de relații din viața mea de exemplu. A fost cea mai mare frică a mea (din cele conștientizate până acum).

Mi-am mai dat seama și că această banală problemă a corpului fizic m-a ținut blocată emoțional, în singurul loc în care mă simțeam susținută. Interesant este că susținerea de fapt mă bloca să acționez și că am avut nevoie să fac asta singură.

Pasul 6 – Consolidare 

La radiografie s-a constatat necesitatea unei extracții.

Am stat un pic cu decizia, apoi am venit și am cunoscut medicul recomandat de Alexandra, pe Claudiu, iar recent am finalizat și acest proces.

Am venit întâi să ne cunoaștem, să înțeleg ce urmează, dar apoi nu am mai simțit frica ce anterior mă făcea să anulez programări și să amân momente, ba chiar abia așteptam să ajung acolo.

Am putut să vin la el veselă, să plec veselă, să stau pe scaun cu minimă anxietate (totuși nu cred că o să mă transform în pacientul care doarme pe scaun), să nu am nevoie de anestezii suplimentare (doar de respirații profunde), așa de fapt mi-am confirmat că sunt vindecată.

Claudiu Calin 

Specialist chirurgie dento-alveolara, PhD, asistent universitar UMF Carol Davila

claudiu_m_calin@yahoo.com

Da, nu o să merg la orice medic, așa cum nu merg la orice ginecolog, la orice stilist etc.

Dar o să pot merge relaxată.

La extracție râdeam pe scaun. Astăzi cunosc muuulți stomatologi și sunt tare mișto toți.

Azi pot chiar să scot dinții copiilor cu calm și răbdare, fără anxietate. Dinții de lapte, când se mișcă, evident. Iar copiii au încredere în mine, au control în acest proces și nu, nu vor ajunge să simtă neputința pe care am simțit-o eu.

De azi mă simt un om normal (orice ar însemna asta). Azi mă simt un om liber.

Nu cred că le voi putea explica oamenilor de mai sus vreodată cât de mult au însemnat pentru mine, dar le voi fi pentru totdeauna recunoscătoare.

Pe Andreea, Alexandra și Claudiu eu i-am întâlnit la clinica The Gentle Dentist și fac drumul Buftea – Dorobanți pentru ei, fără să clipesc.

Și pe Vlad și pe Lorelai și Ilinca îi recomand cu drag.

Pe toți îi recomand oricând cu toată încrederea. Dacă treceți prin ce am trecut eu, dați-le un mesaj.

Viața în frică nu este viață. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s