Mi-a fost groaznic de frică de stomatolog, la nivel de fobie, fără exagerare. Azi voi vorbi despre fobia care mi-a controlat două treimi din viață, literalmente. Întâi să înțelegem de unde plecăm. Apoi revin cu pașii care m-au ajutat să o tratez.

Cum se manifesta fobia de stomatolog:

• nu puteam să pronunț sau să aud cuvântul stomatolog, întrucât instantaneu simțeam durere în măsele și maxilare, începeam să tremur și chiar să plâng. Totul era instantaneu și fără să pot controla. Tot ce puteam face era să ies din conversație fizic, de îndată ce începea o discuție.
• la mirosul de cabinet stomatologic, mi se tăiau genunchii și mi se făcea rău fizic.
• nu puteam intra în clinici, în cabinete, nu puteam vedea reclame cu afecțiuni dentare.
• nu putea nici măcar să stau în cabinet cu copiii mei.
• am plâns și era să leșin când am făcut prima radiografie panoramică.
• nu puteam avea alte persoane în cabinet
• nu suportam „bavețica”
• nu zâmbeam „cu dinți” în general, niciodată în poze sau foarte controlat și stresat. Ca paranteză, am publicat în 2014 o fotografie cu mine zâmbind din suflet (pentru că îmi depășisem o alta mare frică). Se vedeau dinții. Eu eram încă în fobie. M-a bufnit râsul când am primit complimente legat de ce dinți frumoși am, eu știind ce se ascunde în sufletul meu.

Totul începuse, credeam eu, de la o întâlnire cu un medic care, deși plângeam de la ușa cabinetului (acolo mă vedea el, căci eu plângeam de acasă), a vrut să facă o obturație de canal fără anestezie.

De altfel tot ce a făcut până acolo, făcuse fără anestezie (aveam cam 15 ani și mersesem cu singura mea carie la el câteva săptămâni, până în acea zi când nu am mai suportat și am ieșit din cabinet – mi-a luat 20 de ani să revin în cabinet și să aflu că de fapt, cauză era mult mai profundă).

Ani de zile am căutat medic care să extragă măseaua respectivă cu anestezie totală. Aș fi plătit oricât. Nu am găsit, pe motiv că măseaua poate fi salvată.

Pe măsură ce timpul a trecut și problemele s-au agravat (în capul meu cel puțin), frica mea a crescut, evident. Proiectam atât de multe scenarii, încât îmi doream să trag de problemă, încât să îmbătrânesc și să mor înainte să ajung să fiu nevoită să o tratez (nu mă durea nimic).

Ideea de stomatolog, mirosul, sunetul de freză, toate îmi provocau teroare, amețeli, stare de leșin. Am ajuns să mănânc pe o singură parte, de frică. Așa am trăit aproape 20 de ani, timp în care am acumulat frică, rușine, vină, furie …. Doamne câte emoții erau îngropate acolo.

Într-o zi acum 5 ani, am descoperit o carie nouă … pe partea bună. După ce am trecut de panică și plâns, mi-am dat seama că asta e momentul când trebuie să fac ceva … altfel fie aș fi ajuns cu dureri la medic în urgență, fie aș fi mâncat cu paiul?!

Îmi era clar că dezvoltasem o fobie, dentofobie, iar despre tratamentul fobiilor citisem, soluția constândâ în terapie și desensibilizare treptată prin expunere la obiectul fobiei.

Fobie = stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, aversiune sau repulsie extremă.

Mai multe despre fobie aici.

Dacă și tu te regăsești, stai aproape. Săptămâna următoare reîntregesc trilogia.

Urmează:

• Partea a doua – tehnici de redobândire a puterii într-un moment vulnerabil precum scaunul de stomatolog.
• Partea a treia – cum m-am vindecat, oamenii cheii și procesul documentat.