Întâi de toate trebuie să spun că îmi sună încă ciudat în ureche „a alege școala” … pe vremea mea, nici nu visau părinții la asta, și probabil nici nu ar fi știut ce să aleagă. Oare noi astăzi știm?

Pe atunci abia la liceu ajungeai să alegi ceva, iar eu am fost printre norocoșii care nu au avut liceu impus de părinți. Școala însă a fost cea de cartier, din cartierul Pantelimon, unde am crescut. A fost o școală foarte bună și sunt recunoscătoare învățătoarei și profesorilor pe care i-am avut acolo. Nu a fost de fițe, nu a fost perfectă dar a fost suficientă și asta în mod special mulțumită doamnei învățătoare care mi-a călăuzit primii pașii.

Mulțumesc, doamna Zaharia!

Mă gândesc acum, în ajunul înscrierii întâiului născut la școală, ce amintiri am eu din primii ani?

• îmi amintesc de doamna, care venea mereu cu activități interesante,
• îmi amintesc de pauzele alături de colegi, de fotbalul în clasă,
• îmi amintesc drumul spre școală pe jos și cum căscam gura la vitrina librăriei (căci am fost o fanatică a cărților și papetariei dintotdeauna),
• îmi amintesc cum mirosea când treceam pe lângă cofetărie, a „cartof”,
• îmi amintesc cum mirosea când treceam pe lângă florărie, primăvara,
• îmi amintesc cum mirosea întunecata librărie, în care intram aproape zilnic la întoarcerea de la școală,
• îmi amintesc cum căutam cu privirea să văd cine a venit să mă ia, la început,
• îmi amintesc când intram prima oară în clasă iar pe bănci Doamna ne punea flori,
• îmi amintesc momentul primirii manualelor și cum răsfoiam totul în acea zi,
• îmi amintesc clasa noastră primitoare, decorată cu lucrările noastre și plantele aduse de părinți.

Nu îmi amintesc, sau dacă îmi amintesc ceva aceste amintiri nu sunt relevante: nici WC-urile murdare (de care îmi povestește mama că mă plângeam), nici dacă era renovată recent, nici dacă era spartă tabla și cu atât mai puțin ce rezultate avea la concursuri naționale.

Primii ani de școală sunt despre simțuri, emoții, relații, independență.

Mă sperie un pic când aud deja părinții de la grădi că au vorbit la școală, știu și cine va fi Doamna, au vorbit cu ea … din ce aud în jur zici că dau interviuri Doamnele astea …

Citesc pe internet despre școli unde mie mi se par condiții inumane, nu doar improprii de studiu, cum că „e aproape imposibil de patruns acolo daca nu esti o persoana foarte importanta si cu multi-multi bani.” Mai jos o clasă pregătitoare din respectiva școală, bănci lipite de catedră, de pereți și de cuier, un singur culoar de trecere. Pe hol sunt 6 astfel de clase foarte aglomerate. Ca să ajungi la ele urci o scară în spirală și te strecori pe o ușă mică. Dacă ia foc ceva, acolo ard toți ca șobolanii. Dar deh e școală bună, iar părinții dorm linștiți că ei au făcut tot ce au putut pentru a îi asigura un viitor bun copilului.

Dragi părinți, poate ar trebui să fim puțin mai curajoși și mai încrezători. Copiii își pot găsi drumul și într-o școală mai puțin faimoasă.

Și că tot vorbim de faimă, cum s-a născut ea și cine o întreține? Păi s-a născut din faptul că au pus biciul pe copii și au obținut note bune la concursuri – dar oare cine a măsurat plăcerea copiilor pentru studiu? Noi părinții însă întreținem faima, prin faptul că facem flic flacuri pentru a ajunge acolo. Iar când mergem acolo suntem umili și rugători să nu supărăm și acceptăm tot rahatul pe care ni-l servesc, în timp ce le încredințăm cea mai de preț ființă, copilul.

De ce aleg părinții aceste școli? Iată ce răspunsuri am obținut:

• pentru că e o școală bună,
• pentru că se face carte,
• pentru că o să aibă oportunități,
• pentru că nu sunt romi, sau sunt mai puțini (caz real, școala faimoasă-1 copil bate o clasă, adică e suficient să fie unul și bun care să distrugă echilibrul clasei),
• pentru că într-o școală de cartier sunt droguri.

Și pentru asta toată familia se aliniază pentru navetă (în București chiar și câțiva km pot însemna navetă), trezit la 6, mâncat pe fugă, alergat copil la școală, slalom în trafic, teme multe și concursuri.

La școala pe care am ales-o noi aud ca listele sunt „făcute de anul trecut”, că sunt mulți copii și anul acesta … noroc că suntem acum arondați și vom intra. Sper din suflet că vor mai aduce o învățătoare nouă, că nu îmi doresc să intru alături de cei care sunt pe liste cu 1 an înainte.

Deja v-ați dat seama că nu am ales școală „bună”. Nu.

Despre alegerea școlii am mai scris acum 1 an când alegeam dacă să îl dăm la școală mai devreme sau mai târziu, și când am și vizitat școli cu ocazia Porților Deschise.

Am ales să îl dăm mai târziu și am ales școala cea mai apropiată de casă. De ce?

• îi va oferi copilului libertate și independență, în a merge singur la școală.
• îi va oferi posibilitatea de a dezvolta relații de prietenie strânse care nu vor depinde de sincronizarea părinților pentru joacă organizată, ci va putea însemna vizite la colegi, vizite ale colegilor.
• vom avea posibilitatea de a ne organiza alături de părinți vecini, să ducă sau să aducă copilul, la nevoie.
• va ajunge la școală în 10 minute pe jos, deci ne vom trezi la o oră rezonabilă și va putea lua micul dejun în tihnă.
• vom suplimenta noi în primii ani, ce lipsește, dacă va fi cazul.
• suntem deschiși ideii de a face o schimbare dacă nu va corespunde intereselor lui sau dacă vor apărea probleme.
• copilul dezvoltă autonomie, descoperind pentru prima oară singur lumea din afara casei, în plus este momentul în care își formează personalitatea și își consolidează încrederea în propria persoană și imaginea de sine.
• o Doamnă bună, așa cum o văd eu, o poate găsi în orice școală. La fel cum o doamnă care abuzează copii poate fi oriunde.

Începutul școlii este momentul în care copilul începe desprinderea de cuib, este momentul în care începe să fie independent, să facă alegeri adevărate (nu de genul: vrei rochita x sau y?), își dezvoltă responsabilitatea față de integritatea corporală și față de propriile lucruri.

Iar despre responsabilitate am tot scris, și am tot spus că trebuie să îi încurajăm de mici, iar școala este momentul perfect să plusăm, nu să îi legăm de mașină, de ore în trafic, de playdate organizat, etc.  Cam asta le doresc eu copiilor mei și tuturor copiilor din lume.

Tranziția de la grădiniță la școală, reprezintă tranziția către o nouă etapă și către noi așteptari și pentru părinți.Vă doresc să vă relaxați puțin și să investiți în copii și încredere nu doar frică.

De anul acesta vom avea un școlar în familie și avem încredere în el că își va găsi drumul în viață, iar noi îi vom fi alături când își va croi propriul drum!

Despre subiect am vorbit și la Itsy Bitsy cu Tily Niculae, la Meditații pentru părinți.