Susține învățătoarea (învățătorul) copilului tău!

Luni 27 februarie – au început înscrierile la școalăZilele porților deschise au început încă de pe 23 februarie. Și noi trecem acum prin acest proces, cu mari emoții și mari frici. La mine, bineînțeles! Copilul este foarte fericit. Eu am un nod în gât pe care l-am tot plâns, în mașină, singură, după vizita la școală.

Black Round Analog Wall Clock

Pe de-o parte de emoții pentru că eu însumi mi-aș dori să fiu învățătoare și am văzut copiii aceia frumoși acolo, mulți, curioși, vii (erau încă la ore când am vizitat noi școala), pe de altă parte pentru că din cele 4 Doamne, nu cu toate am rezonat. Din nou erau prezente doamnele care au clasă pregătitoare, deci nu cele care vor prelua și cumva nu mi-am îndeplinit dorința de a le cunoaște și eu și fiulescu…

Și atunci – dacă nu va fi bine? Dacă o să îmi pară rău că am ales școala aproape de casă? Dacă o să regret că nu am încercat intervenții, ca doar „listele” sunt făcute deja (vorbește lumea)? Dacă găsește o Doamnă care nu vine cu drag la școală? Dacă Doamna nu va ști sau nu va putea să îi înțeleagă nevoia de a face totul cu mașini? Dar pe de altă parte, dacă mă chinui să influențez ceva, și tot nu iese bine? Dacă dacă dacă … Recunosc că îmi este și acum tare greu cu acest mare dacă.

Person Wearing Blue Black Jacket Standing Near Gray Bookshelf

Am hotărât însă (rațional) să las aceste dacă-uri deoparte, să am încredere și să caut deja soluții pentru a contribui. Știu că va fi bine dacă și eu voi contribui activ la asta. 

Încep așadar astăzi o campanie proprie sub titulatura „Susține învățătoarea (învățătorul) copilului tău„prin care vreau să încurajez părinții să se implice activ în educația copilului dincolo de plimbat între activități și școală, să nu mai stea deoparte, neimplicați, să renunțe la ideea că ei nu pot face nimic, că nu au voie, că oricum nu îi va asculta nimeni și să înceapă să sprijine învățătorul copilului dincolo de fondul clasei.

De ce consider că este necesar să susținem o astfel de campanie? 

Pentru că vorbim mult despre un parteneriat școală – familie în beneficiul copiilor, iar în realitate parcăm copiii acolo și plasăm răspunderea 100% pe școală. Știu că nu avem timp, știu că avem scuze, și mai știu că avem totuși soluții!

Printre obiecțiile voastre va fi și faptul că pe voi la servici nu vă ajută nimeni, iar ei sunt plătiți să facă treaba asta, deci să o facă.

Vă cer să reflectați. Pe lângă salariile mizere, și responsabilitatea imensă a viitorului societății (la propriu), pe ei nu îi întreabă nimeni dacă pot duce 35 de copii în clasă, atunci când se suplimentează numărul de copii, nici dacă încap (fizic) în clasă, nici dacă au resurse, nici cum respiră ei în clasele mici claustrofobe, nici cum fac față amenințărilor primite de la părinți, nu prea îi întreabă nimeni nimic, în schimb toată lumea le pretinde performanțe.

Și da, nu voi discuta despre neajunsurile sistemului (multe), despre cadrele (unele) slab pregătite, ci despre ceea ce este în puterea noastră, a părinților, ACUM!  

Ce va cuprinde campania?

  • idei concrete despre ceea ce puteți face, cu mai mică sau mai mare investiție de timp,
  • poveștile părinților care fac deja asta, pentru a vedea că se poate,
  • interviuri cu învățători cu privire la sprijinul de care ar avea nevoie.

Eu vă voi împărtăși din ceea ce îmi doresc eu să propun la școala noastră și voi căuta povești de succes. Dacă aveți și voi exemple personale sau cunoașteți învățători, care ar fi dispuși să contribuie răspunzând la câteva întrebări, sau părinți, care deja se implică, vă rog să îi direcționați către mine, să le spunem povestea pe blog.

E timpul pentru inspirație, pentru că eu una m-am săturat de negativism, de acuze din stânga în dreapta, de scuze. Hai să facem ceva pentru viitorul copiilor noștri, de AZI!

Sigur, veți spune că nu sunt toți învățătorii la fel. Așa este. Însă prea mult ies în față modele negative, prea mult dăm vina pe sistem, iar toate acestea fac din clipe frumoase precum prima zi de școală, momente tensionate, pline de frici. 

Până la o schimbare mare, hai să facem ce putem, cu ce avem!

PASUL 1 – Copiază bannerele și badge-urile și implementează-le în site/blog/facebook, cu link către campanie, astfel încât tot mai mulți părinți să afle și să împărtășească idei și soluții.  

Vă aștept poveștile și mesajele pe mamicaautentica@gmail.com!

sustin-banner-02sustin-banner-01

Urmăriți categoria Susțineți învățătoarea copilului tău  pe blog pentru toate articolele!

Anunțuri

14 comentarii

  1. Foarte frumoasa initiativa. Noi in clasa am avut o situatie mai aparte prin care am sustinut invatatoarea. In toamna, duminica inainte de prima zi de scoala, pe la 9 seara, o mamica din clasa m-a sunat sa-mi spuna ca au schimbat-o pe doamna noastra. Parintii unui copil problema in clasa (era deja la a 3-a scoala schimbata pentru ca nu se intelegea cu doamna) au facut niste interventii pe unde au putut si au reusit sa o schimbe. Noi, ceilalti parinti, suntem foarte multumiti de dumneaei, pentru ca desi este mai militaroasa, iubeste foarte tare copiii, stie sa se impuna fara sa aiba rautati, se intereseaza de ei, este atenta la situatia lor de acasa…in fine, este ceea ce ar trebui sa fie. La ora aceea destul de tarzie, am sunat si alti parinti sa-i intreb ce facem. Niciunul nu a fost de acord cu decizia. Am hotarat ca a doua zi la careu sa facem o cerere catre directoare sa revina asupra deciziei si o lista de semnaturi de sustinere a doamnei noastre. La clasa a venit noua invatatoare, cu care nu aveam nimic, dar cautand-o pe facebook ne-am dat seama ca nu era ce ne trebuie (avea niste poze de la mare si comentarii de genul: ce-as vrea sa te f@# si altele de genul, iar ea participa la discutie). Dupa deschiderea anului ne-am dus toti parintii (mai putin cei care facusera cererea de schimbare) la cabinetul directoarei si nu am plecat pana cand nu ne-a dat-o pe doamna inapoi. Directoarea ne-a spus atunci ca daca doamne fereste copilul ala face iar scandal (avea obiceiul sa urle prin clasa, isi dadea pantalonii jos, maica-sa statea cu el in clasa la ore de multe ori) si doamna isi pierde cumpatul si tipa la el, am terminat-o din punctul de vedere al carierei. Asa ca ne-am luat si noi angajamentul sa le explicam copiilor nostri sa nu intre in conflic cu acel copil, sa incerce sa fie ei cei intelepti…Acum copilul acela s-a mutat la alta clasa si totul este bine. Dar am dus un razboi….

    Apreciat de 2 persoane

  2. Si nu intreaba nimeni cate ore a navigat pe internet, a rasfoit carticele si a facut incercari pt a gasi cel mai frumos martisor pt mamici sau cea mai interesanta felicitare. Si nici cate ore a petrecut decupand si impartind elemente, pt ca nu stiu ca, pana pe la clasa a III-a, cam 90% din munca necesara realizarii unei astfel de surprize (surpriza adevarata este cand „iese”) apartine tot invatatorului.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sigur ca da. Te rog sa imi trimiti si mie linkul daca publici la tine si sa folosesti si una dintre imaginile campaniei. Impreuna avem mai multa forta. Multumesc.

      Apreciază

  3. […] Primul părinte căruia i-am împărtășit ideea campaniei și prima persoană pe care am rugat-o să îmi povestească experiența de a fi părintele unui copil în clasa pregătitoare și cum ajută dascălul din această perspectivă, iată povestea Iulianei Roca, prietenă bloggeriță, mamă faină, care s-a alăturat campaniei „Susține învățătoarea / învățătorul copilului tău” […]

    Apreciază

  4. […] Campania „Susține învățătoarea / învățătorul copilului tău” continuă cu prima poveste a unui învățător. Mă numesc Nicoleta Crăciun și sunt de partea din ce în ce mai blamată a baricadei. Predau în aceeași școala din 1994, când am susținut un examen național și mi-am ales instituția în care am decis să lucrez. Nu am să mă laud cu faptul că am obținut o nota peste 9.50 la un examen la care, în media, de ani de zile nu aud decât despre slaba pregătire a cadrelor didactice. Sunt convinsă că au fost și mulți profesori bine pregătiți, dar de care nu a auzit nimeni. I-am văzut la cercurile metodice, auzim despre ei pe la colțuri, când părinții fac imposibilul să îl aibă pe cel mic în clasa respectivului/respectivei. Păcat însă că, după ce dau din coate și își văd satisfacută dorința și orgoliul, uită să citească contractul încheiat cu școala.  Nu doresc să fiu greșit înțeleasă. Departe de mine orice urmă de răutate. În peste 20 de ani de activitate, mi-am construit și, îndrăznesc să cred, am construit multe amintiri frumoase. Îmi face plăcere când, după ani de zile, copii, părinți sau bunici mă salută pe stradă/pe Facebook, la fel cum mă întristează atunci când, pe aceeași stradă, alții trec pe celălalt trotuar, prefăcându-se că atenția le este furată de peisaj. Mă resemnez gândind că eu am fost aceeași și pentru unii și pentru ceilalți, ei însă sunt diferiți. Calitatea materialului sosit la școala este diferită și, cum îmi place adesea  să spun, poți croi 100 de rochii după același tipar, stamba rămâne însă stambă, iar mătasea-mătase.  Și da, învățătorul, pregătirea, vocația contează. Face diferența. Însă la fel de bine familia/mediul frecventat, cei 7 ani de-acasă, atitudinea familiei față de școală, materialul genetic al copilului fac diferența. Acest lucru însă se uită.  Astăzi și eu sunt părinte. Si eu îmi doresc ca fetița mea să reușească în viață, să învețe, însă în primul rând îmi doresc ca eu, mama ei să o înzestrez cu uneltele necesare reușitei. Sunt de acord cu toți părinții care consideră că scopul lor e acela de a-și face copilul fericit. Cu siguranță însă gândesc diferit față de majoritatea părinților din ziua de azi. Fericirea nu vine din primirea pe tavă a orice îi trece prin cap copilului, din a accepta orice vine din partea celui mic pentru a nu-i știrbi personalitatea, din a-i găsi o scuză pentru orice act de violență, pentru orice obrăznicie, din a impune cadrului didactic de la colegul/poziția în bancă la părerea despre propriul copil și câte multe altele. Doar urechile unui cadru didactic au putut auzi lucruri pe care de multe ori îți vine greu să le crezi, de multe ori rămâi blocat. Fericirea copilului meu va veni sincer, din sărutul depus pe frunte, o dată cu fiecare sarcină prin care își ajută mama, cu fiecare moment în care ne jucam și învățăm împreună de la regulile jocului, la cum să ne comportam în civilizație. Dragi părinți, afecțiunea, respectul de peste ani ale unui copil se câștigă cu afecțiune, cu atenție acordată puiului de om. Mofturile satisfăcute ale tânărului Goe nu îl fac pe acesta să uite că, atunci când a avut nevoie de mama/tata, aceștia erau ocupați, iar el era cantonat în fata unui laptop sau supravegheat de o bonă. Mi-aș dori ca părinții să își rupă un pic mai mult din timpul lor și să stea cu cei mici, să îi asculte, să îi controleze dacă au cele necesare în ghiozdan, creioane ascuțite, pagini liniate etc, să îi aducă la timp la școală. E dificil să cauți în timpul orelor creioane ascuțite, rezerve de stilou…., să întrerupi ora de cate ori intră cei întârziați (culmea, zilnic aceiași). Îmi doresc ca fiecare să își asume rolul său în viața copilului, atât. Părerea mea – sunt conștientă- nu contează pentru cei care ne privesc cu superioritate de la înălțimea jeepului, în timp ce își debarcă copilul fix în fața școlii, îl săruta tacticos pe obraz, în timp ce coloana de alte mașini așteaptă nerăbdătoare să facă același lucru.  Să nu uităm să fim Oameni, să creștem alți Oameni! […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s