Mă bucur să te regăsesc tot aici, dragul meu cititor. Cu recunoștință să te am alături, vin azi către tine cu o nouă temă profundă, dureroasă pentru mulți, pe care o recunoaștem uneori prea târziu și despre care mi-a fost dat să învăț întâi din nevoie, mai exact voi povesti despre tulburarea de personalitate narcisică (TPN), ce este, cum o recunoaștem, cum gestionăm relația cu o persoană cu TPN, cum facem co-parenting cu un părinte cu TPN și efectele asupra copiilor.
Va fi un articol lung, în care îți voi lăsa și multe resurse, m-aș bucura să îmi lași un feedback, un comentariu, un semn.
O am invitată azi pe Teodora, întrucât am simțit să-ți ofer mai multă informație decât pot documenta eu, direct din partea unui specialist.
Teodora Georgescu este psiholog clinician,psihoterapeut specializat în psihoterapia traumei și Eye Movement Desensitization and Reprocessing (EMDR), doctorandă în psihologie și asistent universitar drd. în cadrul Universității din București. I-am adresat Teodorei câteva întrebări și iată și răspunsurile:
Lucia Radu: Ce este tulburarea narcisica?
Teodora Georgescu: Tulburarea narcisistă este, în primul rând, o tulburare de personalitate. Mai concret, o personalitate „tulburată” înseamnă prezența unui tipar persistent, stabil în timp, de trăiri, gânduri și comportamente care se abat de la parametrii mediului și nivelului de dezvoltare a persoanei. Este o dizarmonie a întregului psihic și cauzează o afectare funcțională semnificativă dpdv clinic, deci o patologie.
Fiecare tulburare de personalitate are o serie de caracteristici-cheie, implicit și criterii de diagnostic, însă, pe alocuri acestea pot fi similare – de exemplu, lipsa de empatie poate fi întâlnită atât în tulburarea de personalitate narcisistă, cât și în cea antisocială. De aceea, diagnosticul diferențial este important. În cazul tulburării de personalitate narcisiste, elementele-cheie sunt:
prezența unui sentiment de grandoare, care poate fi manifest sau nu,
fragilitatea respectului de sine,
lipsa empatiei și o nevoie constantă de aprobare și admirație.
Debutează în adolescență sau la vârsta de adult tânăr și are diferite niveluri de severitate. Aș sublinia, totuși că, dacă o persoană are anumite trăsături vizibile de personalitate narcisistă, nu înseamnă neapărat că are și această tulburare de personalitate. Adolescenții, de pildă, manifestă frecvent astfel de trăsături. Pentru a ști că avem în față o tulburare, este nevoie (și) ca acele trăsături să fi devenit deja rigide și să producă o afectare clară în funcționarea personalității cu ecou în arii importante ale vieții.
LR: Care sunt comportamentele care ar trebui să ne atragă atenția, acele „red flags” 🚩, care ne spun că suntem în dinamică cu o persoană cu TPN?
TG: O persoană cu tulburare de personalitate narcisistă afișează o aparentă încredere în sine, se supraevaluează, își exagerează abilitățile și realizările, fantazează cu privire la succes, putere sau frumusețe, crede despre sine că este special/ă și doar cei speciali la rândul lor pot interacționa cu el/ea. În realitate, astfel de persoane au fost foarte rănite psihologic în trecutul lor, traumatizate, iar ca să poată supraviețui durerii emoționale, au dezvoltat mecanisme de apărare din interiorul cărora relaționează cu mediul, de fapt. Dacă dăm la o parte mantia acestor apărări extreme, vedem că ele sunt o supracompensare a sentimentului de vid interior, a rușinii și umilinței trăite.
În relațiile interpersonale, epatează mult și îi „invită” pe ceilalți să îi valideze constant, să îi admire și trateze ca pe niște oameni cu statut special. Din păcate, de multe ori pun în scenă comportamente abuzive, pentru că privesc relațiile ca fiind un mijloc prin care pot obține avantaje, neavând, în istoricul lor de viață, repere relaționale sănătoase.
Aș mai adăuga două mari „red flags” care pot fi observate cu ușurință într-o astfel de dinamică și care generează o întreagă paletă de trăiri greu de dus pentru interlocutor:
🚩 dificultatea sau chiar lipsa totală a empatiei, ignorând sau chiar disprețuind sentimentele celuilalt (sunt reci emoțional și nu percep că îi pot răni pe alții)
🚩 o sensibilitate mare la critică sau eșec. Acest lucru poate produce o furtună în interiorul lor, descrisă de umilință, rușine toxică, sentimentul degradării personale, lansându-se, ca replică, în comportamente agresive și de învinovățire. La rândul său, o persoană care se află într-o relație de orice natură cu cineva care are această tulburare de personalitate, se poate simți devalorizată, agresată, poate simți multă teamă, rușine sau furie.
LR: Exista o diferență între genuri ♀ – ♂legat de manifestările TPN?
TG: Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale, Ediția a cincea (DSM-5, American Psychiatric Association, 2013), dintre persoanele diagnosticate cu această tulburare, 50-75% sunt bărbați. Magnitudinea diferențelor de gen rămâne încă neclară în literatură, dar tendința generală este, într-adevăr, de a afirma că tulburarea de personalitate narcisistă se regăsește într-o mai mare măsură la bărbați♂.
Dacă ne uităm mai în profunzime, la manifestări adică, este demnă de menționat meta-analiza a peste 300 de studii realizată de către Grijalva et al. (2015) și care sumarizează rezultatele a 31 de ani de cercetare a tulburării narcisiste, inclusiv sub aspectul diferențelor de gen. Așadar, ei au identificat faptul că narcisismul manifestat prin fațeta numită „Exploatare/Drepturi” înregistrează cea mai mare diferență de gen în favoarea bărbaților ♂, aceștia fiind mai predispuși către a-i exploata pe alții și către a se crede speciali, cu drepturi la privilegii. A doua cea mai mare diferență de gen a fost înregistrată pentru fațeta „Leadership/Autoritate” unde, la fel, bărbații ♂ par să manifeste mai multă asertivitate, dorință de a conduce și de a-și exercita puterea și autoritatea asupra celorlalți. Cele mai mici diferențe de gen, au fost pentru fațeta „Grandiozitate/Exhibiționism”, conform căreia ambele genuri ♀ – ♂ manifestă vanitate, exhibiționism și absorbție de sine și pentru narcisismul vulnerabil (caracterizat printr-o stimă de sine scăzută și un nivel mare de nevrotism și introversie) unde, de asemenea, nu există diferențe semnificative între bărbați și femei ♀ – ♂.
Sigur, există o istorie întreagă la baza schimbărilor culturale de paradigmă cu privire la rolurile de gen. De exemplu, narcisismul se împletește bine cu dorința de a fi lider, de a fi orientat către carieră și a ieși în evidență prin realizări așa-zis excepționale, ori dacă într-o anumită perioadă toate acestea le erau destinate exclusiv bărbaților, astăzi nu mai este cazul. Multe diferențe de gen au fost, de-a lungul timpului, estompate cultural. În ceea ce privește tulburarea de personalitate narcisistă, este mai dificil să spunem dacă schimbările rolurilor sociale ale femeilor au o amprentă asupra diferențelor de gen, dat fiind că cercetările la scară largă au început să se contureze abia în 1980 când a fost inclusă în nosologia oficială de la vremea aceea DSM-III (APA, 1980).
LR: Poti avea o relație sănătoasă cu o persoana cu TN?
TG: Tulburările de personalitate, prin definiție, afectează relațiile. În ceea ce privește TPN, prevalența difuncționalității interpersonale este foarte mare, iar asocierea acestei patologii cu anumite comportamente violente este, de asemenea, destul de clară în literatură. Dacă există violență, atunci nu putem vorbi despre o relație sănătoasă. Pe de altă parte, relațiile sănătoase înseamnă un bun contact cu sine și cu celălalt, empatie, asumarea responsabilității, respect, flexibilitate, egalitate între parteneri, să poți distinge între realitatea subiectivă și cea obiectivă.
Ce putem face, însă, este să ne raportăm sănătos la ceea ce avem în față, implicit la noi înșine, iar acest lucru include recunoașterea a ceea ce (ni) se întâmplă, blândețea față de propria persoană și trasarea unor limite sănătoase.
LR: Cum se reflectă în creșterea copiilor (în parenting) această tulburare și ce efecte are asupra lor?
TG: Un părinte cu tulburare de personalitate narcisistă este, de cele mai multe ori, indisponibil emoțional pentru copil, ale cărui nevoi psihologice profunde nu sunt îndeplinite. Nevoia constantă de admirație și recunoaștere a părintelui cu TPN este proiectată pe copil și, la rândul său, acesta va dezvolta tendința excesivă de a le face pe plac celor din jurul său, având o stimă de sine scăzută. Toate aceste lipsuri inhibă dezvoltarea conceptului de sine al copilului și poartă numele de co-narcisism (Rappoport, 2005).
Așadar, anumite capacități sau „instrumente” pentru viață precum setul de credințe (despre sine și lume) după care ne ghidăm sunt profund afectate de un mod de relaționare descris de neglijență și abuz. Copilul învață despre sine din felul în care părintele se comportă și relaționează cu el și, cu cât va fi mai devalorizat, cu atât mai profundă va fi nesiguranța sa de sine – așa cum este, de fapt, și TPN în esența ei. Fiind deja antrenat să răspundă constant nevoilor părintelui, el va presupune că și alți oameni au aceleași nevoi și se va considera responsabil să le îndeplinească și să își asume toată responsabilitatea. Cu alte cuvinte, copilul dezvoltă o strategie de supraviețuire care îi permite să rămână în relație. Din păcate, prețul acestei strategii este foarte mare și presupune existența unor sentimente puternice de rușine, vinovăție și teamă, mai apoi depresie și anxietate. Studiile care investighează impactul TPN în relația părinte-copil subliniază în mod repetat asocierea cu neglijența și/sau abuzul fizic și emoțional.
LR: Am citit că este important să te distanțezi de persoana cu TPN, este adevărat? Și ce faci când nu poți face asta, precum în co-parenting? Cum poți face co-parenting cu un părinte narcisist?
TG: E important să te distanțezi de orice formă de agresiune. Dacă vorbim despre abuzuri, măsurile juridice sunt categorice, fie că este vorba despre adulți sau copii, iar distanțare ar fi puțin spus. Există, însă, și forme mai subtile de agresiune. Așadar, e fundamental să punem limite clare, ferme și să fim în contact cu propriile nevoi, fiindcă astfel ne protejăm de comportamentele agresive. Narcisismul este un spectru, iar oamenii pot avea astfel de trăsături, mai mult sau mai puțin difuze. TPN se încadrează în limita superioară a spectrului și, de cele mai multe ori, invită la o dinamică de tip conflictual întâlnită des în contextele de separare. Nu orice conflict este nesănătos, dar dacă este intens și produce durere, atunci deja putem spune că există o disfuncție în relație.
Ce se poate face, mai întâi de toate, este grija față de propria persoană, autoreglarea emoțiilor, nevoilor, să acceptăm că avem funcționări diferite, să ne fie clare și să facem cunoscute limitele sănătoase. Chiar dacă celălalt generează conflict, este important cum răspund eu și ce se întâmplă în mine, acolo mă pot uita. Rețeaua de suport social este, de asemenea, de mare ajutor, fie că e vorba despre oamenii dragi, apropiați, fie că cerem ajutor specializat.
Despre narcisism și tipuri de narcisiști – pe scurt:
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Fifth Edition). American Psychiatric Association.
American Psychiatric Association. (1980). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Third Edition). American Psychiatric Association.
Grijalva, E., Newman, D. A., Tay, L., Donnellan, M. B., Harms, P. D., Robins, R. W., & Yan, T. (2015). Gender differences in narcissism: A meta-analytic review. Psychological Bulletin, 141(2), 261–310
Rappoport, A. (2005). Co-narcissism: How we accommodate to narcissistic parents. The Therapist, 1, 1-8
Dacă ți-a plăcut acest articol, te-ar putea interesa și următoarele:
Mămica Autentică 