M-am considerat mereu o persoana singuratică, ca profil, introvertă, care nu are nevoie de mulți oameni ca să fie fericită. Aceasta a fost caracteristica ce m-a ajutat cel mai mult în pandemie, căci nu am suferit la fel de tare precum prietenii extroverți, atunci când am stat închiși în case (iar eu chiar am stat).

Singurătatea mi-a fost mereu prietenă. Mă refugiam de mică singură în bucătărie, căci nu aveam o cameră a mea, eu cu gândurile mele, cu muzica mea. În școală, în liceu, în facultate, nu am avut prieteni mulți, căci mereu am ales calitatea în fața cantității sau pur și simplu așa am fost eu. Am fumat 2 săptămâni în liceu și am făcut și alte prostii din nevoia de apartenență la grup, dar până la urmă m-am acceptat așa cum sunt și nu eram ca ei, iar asta nu era greșit.

Apoi am început să resimt singurătatea dintr-o altă energie și a început să fie grea.

M-am simțit singură când am realizat că primul născut era primul copil pe care puneam mâna, căci nu aveam prieteni cu copii, care să îmi împărtășească din experiența lor.

M-am simțit singură ori de câte ori copiii au plâns și nu am putut să îi ajut.

M-am simțit singură când am fost singurul părinte care avea o problemă cu a oferi copiilor ciocolată la grădiniță.

M-am simțit singură când am devenit antreprenor iar toți cei care din jurul meu, care până atunci mă susțineau, s-au retras unul câte unul.

Am crezut mereu că cea mai grea singurătate pe care o pot simți este singurătatea în doi, pe care am resimțit-o din plin și pe care nu-mi doresc să o retrăiesc. Mi s-a părut mai ușor de dus să fiu cu adevărat singură, căci atunci nu am mai avut așteptarea de a primi sprijin și, deci, nici frustrarea că nu l-am primit.

M-am simțit singură când m-am internat cu copilul și nu aveam nimic cu mine, iar medicii nu spuneau nimic.

M-am simțit singură de fiecare dată când am mers la parchet și la poliție, cele 9 luni de transformare pentru mine, după accidentul din 2018.

M-am simțit singură când nu mai reușeam să dau zăpada de pe stradă și să întorc mașina și am lăsat-o de-a curmezișul străzii până am plâns un pic.

M-am simțit singură când mi-a murit mașina în intersecție la televiziune și nimeni din sistemul meu de suport nu răspundea la telefon.

M-am simțit singură ori de câte ori a trebuit să iau o decizie grea și, oricât aș fi discutat cu oricine, decizia tot a mea urma să fie.

M-am simțit des singură de ziua mea, pentru că sunt născută vara și dintotdeauna majoritatea oamenilor sunt plecați din oraș în acea perioadă.

M-am simțit des singură în ultimii 3 ani, de când locuiesc singură cu copiii, în afara orașului.

Singurătatea nu înseamnă că nu am prieteni și familie. Singurătatea nu este despre viața socială. Singurătatea este despre o lipsă relațională și de atașament și despre sprijinul pe care îl primești sau nu, așa cum ai tu nevoie (un umăr aproape, o vorbă bună, un pahar de vin sau doar o altă respirație care stă în liniște alături de tine).

Cele mai multe exemple de mai sus s-au rezolvat cu asumarea unilaterală a deciziilor, deci practic asumarea singurătății, dar și cu evoluția mea în omul care sunt azi, mai recunoscător, mai îngăduitor cu mine și cu ceilalți. În alte câteva situații, oamenii mei dragi mi-au sărit în ajutor, amici sau chiar necunoscuți, pentru că Universul nu ne lasă la greu.

Mi-a fost dat recent să simt un nou tip de singurătate – acela de a nu mă bucura de ceva ce mi-am dorit pentru că am simțit că nu am cu cine împărtăși, prietenii nu mi-au mai fost suficienți prin telefon.

Nu am înțeles pe moment decât faptul că mie personal îmi lipsește un anume tip de atașament și un anume umăr fizic.

Apoi am citit articolul Ioanei și articolul Petronelei, postarile lor în social media și comentariile oamenilor și am înțeles că, de prea multe ori, ne putem simți singuri prin modul în care cei din jur aleg sau știu (sau nu) să ne susțină, să ne conțină, să ne accepte cu emoțiile grele pe care le simțim.

abia atunci cînd ne dăm voie să simțim și emoțiile negative, să ne fie frică, să ne doară, să simțim disperare, gol, singurătate, durere, sîntem în contact cu sinele nostru autentic și putem începe să ne construim pe noi. Fuga de durere, negarea emoțiilor negative (nu știu de ce naiba se numesc negative, cînd ele sînt atît de firești), este fuga de realitatea vieții.

Petronela Rotar

Am ales deci să vă las mai jos o listă intitulată tipuri de sigurătate, ca să nu vă mai învinovățiți pentru că vă simțiți singuri, că nu simțiți așa cum ar „trebui”, dar și ca să înțelegeți, poate, anumite momente în care oamenii dragi vouă au nevoie de extra suport pentru că singurătatea e tare, Dumnezeule, tare grea.

În suferința ta, te simți și ești singur, adevărul e că doar tu simți exact așa în momentul acela. Pentru ca ea să treacă, e nevoie ca alt om să știe să o lase să existe. Apoi începi să cauți soluții pentru a gestiona suferința.

Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană)

Tipuri de singuratate

1. Singurătatea în situație nouă. V-ați mutat într-un oraș nou în care nu cunoașteți pe nimeni sau ați început o nouă slujbă sau ați început la o școală plină de chipuri necunoscute. Ești singur.
2. Singurătatea sunt diferit(ă). Vă aflați într-un loc care nu vă este cunoscut, dar vă simțiți diferiți de ceilalți oameni într-un mod important care vă face să vă simțiți izolați. Poate că credința ta este cu adevărat importantă pentru tine, iar oamenii din jurul tău nu împărtășesc acest lucru – sau invers. Poate că tuturor le place să facă activități în aer liber, dar ție nu – sau invers. Este greu să te conectezi cu ceilalți despre lucrurile pe care le consideri importante.
3. Singurătatea fără iubire. Chiar dacă aveți o mulțime de familie și prieteni, vă simțiți singur pentru că nu aveți atașamentul intim al unui partener romantic. Sau poate ai un partener, dar nu simți o legătură profundă cu acea persoană.
4. Singurătatea fără timp pentru mine. Uneori ești înconjurat de oameni, prieteni și familie, și ajungi să faci doar lucrurile alea pe care trebuie să le faci și să ignori nevoia de timp cu tine, timp de procesare a celor trăite, timp de integrare a emoțiilor.
5. Singurătatea din neîncredere. Uneori, ajungi într-o situație în care începi să te îndoiești dacă oameni din jurul tău sunt cu adevărat bine intenționați, amabili și de ajutor. Ești „prieten” cu oamenii, dar nu prea ai încredere în ei. Un element important al prieteniei este abilitatea de a avea încredere și de a te încrede în cei din jur, așa că, dacă lipsește, s-ar putea să te simți singur, chiar dacă te distrezi cu prietenii tăi.
6. Singurătatea de prezență liniștită. Uneori, te poți simți singur pentru că îți lipsește prezența liniștită a altcuiva. Este posibil să ai un cerc social activ la locul de muncă sau să aveți o mulțime de prieteni și familie, dar să îți fie dor să ai pe cineva cu care să stai acasă. Doar cineva care aranjează o ceașcă de cafea în camera alăturată sau citește pe canapea.

Practic singurătatea poate fi împărțită în:

1. Singurătatea existențială

Dintr-o perspectivă existențială, un pic de singurătate existențială este bună pentru suflet și este cu siguranță o parte inevitabilă a experienței umane, ne naștem singuri, murim singuri. Nevoia de a fi singuri pentru a procesa trăirile trebuie acceptată.

2. Singurătatea emoțională

Acest tip de singurătate apare dintr-un sentiment că îți lipsesc relațiile sau atașamentele. S-ar putea să experimentați singurătatea emoțională atunci când toată lumea, în afară de tine, are un partener romantic. Singurătatea emoțională poate fi simțită atunci când ai nevoie de cineva cu care să vorbești despre ceva ce se întâmplă în viața ta, dar simți că nu este nimeni disponibil.

3. Singurătatea socială

Acest tip de singurătate apare atunci când nu ai sentimentul de apartenență la un grup, de prieteni sau chiar familie.

3. Singurătatea fizică

Atunci când o îmbrățișare face cât 1000 și când doar o prezență umană, un suflet, o respirație, o privire, un 36,6 grade poate ajuta.

Creștem în relații, evoluăm și ne vindecăm în relații, bucuria e înzecită iar tristețea diminuată când sunt împărtășite, nu suntem construiți să fim singuri, iar relațiile din jurul nostru ne construiesc fericirea sau ne fac să ne simțim singuri și, deci, nefericiți.

Să ne alegem deci cu grijă relațiile din jur, cuvintele pe care le rostim față de noi și cei din jur, dar să nu uităm să privim și intenția din spatele cuvintelor!