Ești…

Probabil că niciodată patru litere nu au distrus mai multe vieți, precum aceste patru.

bun, rău, deștept, prost, frumos, cuminte, obraznic, fătălău, moale, puternic, masculin, feminin, afemeiat, bogat, sărac, ridicol, gras, slab, urât, imatur, pueril …

doar câteva exemple de etichete pe care le utilizăm

Sunt atât de puține contexte în care o propoziție care începe cu „ești” aduce un plus de valoare individului sau relației și atât de multe în care o caracteristică fizică (părul blond de exemplu) sau apartenența la o naționalitate (a fi român) ajung să fie de fapt etichetări, clasificări sociale, care au implict judecăți de valoare (exemple: blondele sunt proaste, românii sunt hoți etc).

Photo by Mircea Chițu.

Ești, acea sentință a cărei greutate este direct proporțională cu importanța, în viața ta, a omului care o rostește.

Se vorbește deja de ani buni despre efectele negative ale etichetării asupra copiilor, despre cum etichetele pe care le punem copiilor se lipesc de ei și le devin personalitate și răspunsuri automate în viața de adulți.

Teoria Etichetării își are originea în cartea Suicid, scrisă de sociologul francez Émile Durkheim în 1897, iar etichetarea este în fapt o sabie cu două tăișuri, adică nu e bună nici folosită cu sens, așa zis, pozitiv, și evident nici cu sens negativ. Iată câteva exemple:

  • ești deștept – mesajul interiorizat va fi „sunt deștept deci nu trebuie să depun efort.” iar atunci când efortul va fi necesar copilul nu va fi dispus să îl facă, pentru că el este deștept. Evident că, fără efort, nu va obține rezultatele dorite iar asta va contrazice mesajul din interior, iar pe viitor va căuta/alege acele situații ușoare, în care va putea obține rezultate fără efort, astfel încât să își susțină caracteristica de „deștept”. Pentru aceste motive teoria zice să lăudăm efortul și nu rezultatul, iar noi știm bine că rezultatele nu reflectă decât o radiografie a momentului prezent, în acele condiții strict și nu o stare permanentă.
  • ești prost – efectul va fi același de a nu mai depune efort, pentru că este „prost” oricum.
  • ești obraznic – se transformă în justificare și întărire a comportamentului nedorit, pentru că el este oricum „obraznic”.
Photo by Cristian Șuțu.

În același stil, o justificare de tip „este băiețel” pentru comportamente agresive, fizice sau verbale, ale băieților, întăresc aceste comportamente pe care nu ni le dorim perpetuate, iar masculin nu trebuie să fie sinonim cu agresiv, căci a avea instincte determinate de testosteron este o realitate biologică pe care ei nu sunt obligați să o și aplice, comportamentul fiind o alegere.

Sigur că există și excepții, există și recuperări, există rebelii care vor lupta să arate că ei pot, există copiii care atunci când vor întâlni un om care va crede în potențialul lor, vor începe și ei să creadă și să se ridice. Din păcate, nici aceste situații nu ne ajută să avem o viață fericită ca adulți, căci să lupți o viață să le demonstrezi altora că poți, este o viață trăită pentru alții, nu pentru tine. În aceeași măsură, omul care va crede în tine va fi pus pe un piedestal, de unde va avea o influență imensă asupra ta, nu întotdeauna bună, iar opinia lui va deveni literă de lege.

Puțini dintre noi au avut o copilărie perfectă din care să fi ieșit cu încredere în forțele proprii, cu o poziționare sănătoasă în care înțelegem că nu suntem responsabili pentru fericirea altora, că ne construim propria viață și fericire etc. Majoritatea am ieșit de acolo cu diverse răni care se activează în diverse situații.

În acest context, viața de adult este și ea foarte influențată de etichetare, chiar dacă etichetarea acum nu mai vine dinspre părinți și educatori/profesori (majoritar), cât dinspre partenerii de viață, prieteni și chiar de la noi înșine.

Efectele sunt la fel de nocive deci iată ce aleg eu să fac, conștientizând cele de mai sus:

1 elimin etichetarea copiilor – unul din lucrurile pe care am reușit să le interiorizez repede și să le aplic (destul de) bine ca părinte, de când s-au născut. Perfectă nu sunt, îmi mai scapă și mie câte ceva, iar atunci încerc să dreg busuiocul explicând că am greșit și că m-a deranjat un anumit comportament în acel context, iar asta nu înseamnă că el, copilul, e greșit în vreun fel, că un anume comportament nu ne definește pe viață.

2 nu mai accept etichetarea din partea celor din jur, a prietenilor – cu toate bunele intenții în spatele cuvintelor, orice etichetă de tip „ești prea …” vine la pachet cu un mesaj de tip „ești greșită” și cu durerea neacceptării, cu durerea respingerii. Acolo unde am cu cine vorbi, lucrez la relație, acolo unde nu, iau pur și simplu distanță.

3 evit sa comunic eu cu „ești” în față, iar dacă o fac (încă) m-aș bucura să mi se spună – cred că îmi iese. De altfel, eu am mai eliminat (în mare proporție) din vocabular cuvinte precum niciodată, întotdeauna, trebuie și evit generalizările, la fel cum mi se aprind alarmele dacă sunt eu introdusă într-o generalizare de tip „tu mereu faci x”.

4 lucrez la a nu îmi mai pune singură etichete – cea mai grea parte de implementat până acum, căci este despre lucrul cu renunțarea la control, renunțarea la așteptări, acceptarea faptului că este în regulă să nu fiu perfectă.

Exagerez? Este prea mult să începem să ne controlăm cuvintele?

Eu cred că abilitatea de a ne înfrâna instinctele (de a scoate pe gură orice ne vine, de exemplu) este ceea ce ne ajută să dezvoltăm relații sănătoase, cu noi și cu cei din jur, și să evoluăm. Despre influența cuvintelor asupra creierului există deja studii, la fel și despre etichetare – ca formă de bullying de exemplu sau ca discriminare. Cred însă că, abia când simțim pe pielea noastră efectele și le conștientizăm, abia atunci ne dăm seama cât de dureroase sunt de fapt etichetele.

Am deschis mai multe idei în acest articol, fără să parcurg procesele în întregime – status, efecte, soluții – căci ar fi multe de spus, însă multe dintre ele s-ar elimina natural, cred eu, dacă am fi mai atenți atunci când rostim acestea 4 litere: EȘTI.

Tu cine ești? Ce etichete îți pui singur? Ce etichete îți pun ceilalți?

Să avem parte de cât mai multe momente în care să fim noi, cât mai multe momente de autenticitate și integritate, care să ne contureze o viața cu împlinire și bucurie!

Why don’t you be you, and I’ll be me?

James Bay

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s