Așteptăm să creștem, să putem face ce vrem.

Așteptăm să facă el primul pas, că doar e bărbat (o prostie, pentru că eu nu cred că așa se măsoară bărbăția).

Așteptăm să fim invitate la dans, ca să nu fim singure pe ring.

Așteptăm să ne căsătorim, ca să fim în rândul lumii.

Așteptăm să facem carieră, ca să facem copii.

Așteptăm să vină vineri, ca să ne relaxăm.

Așteptăm să vină vacanța, ca să citim.

Așteptăm să avem silueta trasă prin inel, să purtăm costumul de baie.

Așteptăm să vină o sărbătoare, să folosim vesela „bună”.

Așteptăm să ne luăm casă, ca să facem copii.

Așteptăm să crească copiii, ca să fim liberi.

Așteptăm să devenim bunici, ca să ne simțim împliniți.

Așteptăm să treacă ploaia, ca să fie „frumos” afară.

Așteptăm să treacă frigul, ca să ieșim în parc.

Așteptăm să treacă canicula, ca să ieșim pe plajă.

Așteptăm să ieșim în oraș, ca să ne „aranjăm„.

Așteptăm să ne scrie el, ca să ne simțim dorite.

Așteptăm Revelionul, ca să ne stabilim obiective.

Așteptăm Crăciunul, ca să reunim familia.

Așteptăm să avem casa lună, ca să invităm pe cineva la cafea.

Așteptăm likeuri la poze care să ne confirme fericirea.

Așteptăm să ne întoarcem din vacanță, ca să ne lăudăm cu ea.

Așteptăm să  mergem la cursuri, ca să fim părinți mai buni.

Așteptăm să se schimbe cel de lângă noi, ca să avem o relație mai bună.

Așteptăm prânzul, așteptăm seara, așteptăm ziua, așteptăm să sune telefonul …

Iar când toate astea vin către noi, nici măcar nu apucăm să ne bucurăm de ele, căci așteptăm un nou prag. Viața pare o continuă tranziție, un zbor plin de escale care nu ajunge niciodată la destinație. Și da, nu cred că viața este despre destinație, cât despre călătorie, dar numai dacă reușim să și trăim, simțim, iubim călătoria asta.

Uneori parcă așteptăm să ne treacă viața … iar viața se întâmplă de fapt între aceste așteptări și ni se pare că trece repede timpul și nu știm când și cum am ajuns aici.

Viața este ceea ce se întâmplă când noi ne facem planuri. 

Scriam despre cum am petrecut Crăciunul și Revelionul singură și au fost articole care au ajuns la multă lume și încă sunt întrebată despre ele, despre situație, despre vacanță, poate cu empatie, poate cu milă, poate cu tristețe… Interesant este că eu nu am simțit asta și le spun tuturor că eu chiar am fost bine așa.

Nu am realizat de ce nu am fost chiar deloc tristă prin toate astea. Mintea a găsit tot soiul de explicații, adevărul este însă că au fost zile în care nu am așteptat nimic și pe nimeni, ci doar am trăit prezentul așa cum era.

De aici a venit starea mea de bine.

 

Abia aștept să nu mai aștept, scria (poate încă scrie) pe un zid pe Calea Victoriei.

#CeeaCeVăDorescȘiVouă

Un an cu prezență, cu trăire!

Un an cu a iubi, nu cu iubire, căci a iubi pe cineva este o decizie, o alegere și o acțiune constantă.  

Eat the cake, wear the dress, call first, kiss the guy, dare and live!