Vacanță de vis în Lefkada, cu copii cu tot

Anul acesta am avut cea mai lungă vacanță … dintotdeauna, la mijlocul căreia am făcut cel mai lung drum cu mașina de când avem copii, până în Lefkada; un drum de 14h, conform Google Maps, pe care noi l-am acoperit în 16h, în 2 zile, cu oprire de o noapte la Borovets și la dus și la întors.

Visam de anul trecut la această insulă, iar dacă dați o simplă căutare pe google veți vedea de ce. Altfel, vă arăt eu mai jos.

Drumul spre Lefkada

Cu o lungime de 1200km de la București, drumul spre Lefkada (prin Giurgiu și Kulata) este presărat cu multe tuneluri, deci este unul foarte atractiv, fiind diferit de cele parcurse de noi până acum. Tunelurile i-au ținut pe copii fascinați o bună perioadă de timp. În Grecia, la întoarcere le-am numărat și adunat – sunt 60 de tuneluri cu o lungime totală de 45.6km + 1 tunel subacvatic de 1600m.

Iată cum am ținut eu ocupați copiii în mașină atâtea ore, cu mare succes și buget minim – Dosar de activități.

Plus câte un CD / copil.

 

Taxe de drum:

  • Vignetă în Bulgaria – am luat direct pe 1 lună cu 15 eur, întrucât depășeam vigneta de 7 zile (care era 8 eur) și am salvat astfel încă o coadă la vamă la întoarcere.
  • Taxe de autostradă în Grecia – dus întors – 25 eur.

Despre Lefkada

lefkada-mapLefkada sau Lefkas sau Leucada, este o insulă grecească în Marea Ionică, legată de continent printr-un lung dig rutier și un pod. Am avut marele noroc de a prinde acel moment din oră când se ridică podul și, deși a însemnat să staționam cam 15 de minute suplimentare, a fost minunat să vedem cât de repede se mișcă podul, cum trec iachturile și să le facem cu mâna oamenilor din ele.

Capitala, Lefkada, se află în nordul insulei și este la doar 20 minute distanță de Aeroportul Preveza.

Suprafață: 335,8 km²

Lungime maximă: 35 km

Pe coasta de est a insulei se află stațiunile Lygia, Nikiana și Perigiali, toate la nord de cea mai mare stațiune de pe insulă – Nidri. Se află într-o poziție adăpostită, cu vedere spre insulele Skorpios – insulă aflată în proprietatea particulară a lui Aristotle Onassis, Meganissi și altele mai mici, precum și spre Grecia continentală. Principalul drum costal de la Lefkada la Vasiliki trece prin oraș, deși o variantă se află în construcție. Există câteva feriboturi spre Kefalonia, Ithaca și Meganissi.

The island of Lefkada in a NASA World Wind satellite picture.

LefkadaWW

Mai multe informații aici, aici si aici.

Unde stăm pe insulă?

  • Pentru cei însoțiți de copii mici, se recomandă estul insulei, cu ape liniștite și plaje cu nisip.
  • Pentru cei mai aventuroși, se recomandă vestul insulei, spectaculos și sălbatic.

Noi am stat foarte bine, în Perigiali, lângă Nidri, aici , cu parcare, plajă cu nisip vis-à-vis, restaurant cu mâncare bună în apropiere, la Anna Maria, distanță de parcurs pe jos spre comerciala Nidri cu magazine, port, restaurante de tot felul.

Obligatoriu de făcut în Lefkada:

Croazieră de 1 zi – există multe oferte de croaziere, toate trec aproximativ prin aceleși locații și costă la fel (eu m-am oprit după a treia ofertă identică – 20 eur/persoană, copii sub 5 ani gratuit – aici există ceva marjă de negociere, și același traseu). Diferit este vaporul cu care vă deplasați și echipajul. Ele sunt foarte bine sincronizate ca ore astfel încât la o oprire să nu se suprapună mai mult de 2 sau maxim 3, cu totul izolat.

Plimbarea constă în vizitarea câtorva puncte de referință, unde staționați mai mult sau mai puțin și unde (în majoritatea) puteți înota. Una dintre opriri este în port unde puteți și mânca.

În plus, în partea a doua a croazierei, la întoarcere deci, prețurile de la bar încep să scadă până la 50% inclusiv la cocktailuri. Dezavantaj – se face coadă la bar …

– Recomandare! –

Eu vă recomand să mergeți seara la plimbare în port, după cină, și să vizitați vapoarele pentru a alege ce vă place mai tare. Noi ne-am grăbit puțin și am ratat pasul acesta … De exemplu, vasul cu care am mers noi avea loc de joacă și piscină pentru copii la bord (deși sună foarte bine, iar nouă ni s-a părut aroganța supremă, nu o recomad întrucât fiică-mea s-a tăiat destul de adânc la picior în prinderile scării interioare a piscinei și, așa cum am aflat ulterior, nu era un incident izolat. Adică eu alergam cu copilul în brațe cu piciorul plin de sânge iar pe vapor nu s-au luat măsuri că doar nu e prima oară … nici măcar legat de apa din piscină, acum contaminată cu sânge nu s-a făcut nimic … no comment), un alt vas avea tobogane cu apă; în plus mai diferă înălțimea vapoarelor, numărul de punți, dotările etc. Mi-a plăcut pe vaporul nostru de exemplu că au existat toalete dedicate pentru copii. Locul de joacă însă avea 3 jucării și s-a umplut rapid de adulți (nu părinți) deci nu era neapărat adecvat…

În croazieră găsiți un punct din care să puteți auzi ce spune căpitanul. Pe lângă durate și distanțe, vă mai povestește și detalii despre ceea ce puteți vedea pe drum. În prima oră noi am stat lângă motoare și nu am auzit absolut nimic.

Luați aminte însă că un vapor ca acesta transportă simultan și 500 de oameni … deci faceți îmbarcarea cu minim 1h înainte pentru un loc bun.

Mâncați pește, caracatiță și fructe de mare, musaca, placintă lefkadiană, beți vinul local.

Baie în cascada Dimossari. Din localitatea Nidri ajungeți ușor la cascadă. Parcați la baza traseului și apoi o luați la picior. Un traseu ușor de 20 de minute, câteva scări și ați ajuns. Luați la voi costumele de baie. E superb și merită o bălăceală.

Faceți un tur cu mașina, prin satele de munte, prin străzile înguste, plajele izolate… căci aici se găsesc unele dintre cele mai fotografiate plaje de lume, deci cele care ne fac să visăm la mare tot anul, de pe afișele agențiilor de turism.

Noi am ajuns la: Egremni, Porto Katsiki, cu vaporul, și la Vassiliki (aici am făcut cunoștință cu meduza) și Gialos, cu mașina.  Adică aici:

Egremni

Porto Katsiki

 

Peștera Papanikoli

 

Gialos

Ce altceva mai puteți face în Lefkada?

  • Parasailing și alte sporturi acvatice, oferte variate și foarte răspândite – parasailing 2 persoane 70 eur, adult+copil 60 eur, watersofa pentru 5 persoane – 60 eur.â
  • Închiriați bărci mici cu care să vă plimbați pe cont propriu.
  • Plimbare în port seara – de unde noi ne-am luat 2 tablouri superbe la 20 eur (oferta fiind 15eur – 1 bucata, 20 eur – 2 bucăți)
  • Alte idei despre ce poți face pe insulă aici.

Ce mi-a lipsit din bagaj?

  • o cremă pentru ciupituri diverse, cu accent pe meduze, căci da, am avut norocul să ne ciocnim de una și eu și fiică-mea iar alergătura cu ea în brațe urlând, printr-un sat, în căutarea farmaciei nu a fost plăcută…
  • colace/veste pentru toată lumea care nu știe să înoate … din vaporul de mai sus se fac diverse incursiuni în mare, unele accesibile doar înotătorilor. Restul am stat să salivăm din vapor ….
  • pantofi de plajă, căci plajele superbe din fotografii sunt pline de pietre albe, nu de nisip, iar durerea a fost pe alocuri groaznică … atât cât, o dată urcată pe vapor, să nu mai cobor de acolo, oricât de frumos era …

Ce nu mi-a plăcut?

Nu se respectă aleea pietonală în Nidri între 19-7, așa cum veți fi speriați de toate avertismetele posibile pe internet, deci un spațiu plin de magazine, restaurante și familii cu copii, este greu de parcurs în slalom cu mașini, atv-uri, scutere și motoare, mai ales că nu există trotuare. Indiferent de zi, Nidri este super aglomerat …

Prețuri în Lefkada

În medie pot să vă spun că o masă de 6 persoane, deci 6 porții de mâncare + băuturi alcoolice (bere, vin), ne-a costat între 80-130 eur. Iată mai jos un meniu.

Și niște porții de mâncare.

Acestea fiind zise, noi deja planificăm concediul de anul viitor, probabil o altă insulă din Grecia. Deși nu eram prima oară aici, ba chiar am făcut turul Greciei cu mașina în 3 săptămâni, cu o altă ocazie în era pre-copii, pot să vă spun că Grecia din insule este cu totul alta.

Să vă bucurați deci de vacanță căci știu că unii dintre voi se bucură chiar acum de apele azur ale Greciei!

 

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s