Cumva, în ultima vreme am interacționat și discutat cu diverse persoane despre sex, semnificații, relații și educație sexuală. Am fost la evenimente și am asistat la discuții pe pagini și în grupuri social media. Se înmulțesc de altfel și evenimentele pe tema aceasta, la fel și grupurile cu discuții tematice deschise.

Din cam toate transpare rușine multă. Ne este rușine să vorbim, că doar am fost crescuți asociind sexul cu ceva ce „nu se cade„, e „rușine” să spui, e „rușine” să faci, să atingi, să vezi … . iar asta se observă de la discuțiile cu copiii care încep cu „păsărică” și „cocoșel” și până la faptul că ne este greu să trăim această latură a vieții de cuplu, cu deschidere, și să avem o viață împlinită și din acest punct de vedere.

Totul este normal, atâta timp cât ambii parteneri sunt de acord.

Pentru cuplu, sexul nu este doar un act tehnic de penetrare, și la fel educația sexuală nu de aici începe. Este important, cred eu, ca din copilărie copiii să știe că sunt stăpânii propriului corp și că nu trebuie să accepți lucruri care te fac să te simți stânjenit sau rău; mai târziu, și că orice este normal, atâta timp cât ambii parteneri sunt de acord.

Pașii pe care i-am făcut eu în educația sexuală a copiilor (până la 5-7 ani):

Încep prin a menționa că am ales mereu să nu mint copiii și să le vorbesc cu toate cuvintele. Recunosc că m-am simțit ușurată că am putut să le arăt, la cererea lor, pe unde i-a scos domnul doctor din uter – dat fiind faptul că am născut prin cezariană. Dacă nășteam vaginal, nu știu ce aș fi făcut … probabil aș fi apelat la cartea intimitatea mea, nefiind pregătită să fac pasul acesta (cred). Și pe ei îi încurajez să-și protejeze organele genitale și intimitatea. De exemplu, atunci când Mara a manifestat curiozitate față de penisul lui Vlad, observând diferența între ei, Vlad s-a retras instinctual și nu i-a permis atingerea. Am profitat de moment să îi spun că este corpul lui și că el decide cine poate pune mâna, iar pe Mara am rugat-o să accepte și să respecte nu-ul lui.

Nu ești obligat să accepți lucruri care te fac să te simți stânjenit sau rău.

În plus, mereu totul a decurs natural și tot ce am comunicat a pornit de la o curiozitate a lor sau o nevoie de igienă, deci nu cu o discuție tematică specială.

• denumirea părților anatomice – organele genitale se numesc penis și vulvă, așa cum spui mână și picior. Da, cuvântul penis nu suportă diminutive, și poate e mai bine așa. Am auzit multe obiecții din partea părinților conform cărora „e mai ușor să spună puță sau cocoșel” și deci „de ce ar trebui să spună penis sau vulvă„. Pentru că așa cum denumim mâna – mână și piciorul – picior, penisul este penis. Le putem spune copiilor că acestea sunt denumirile științifice pe care nu toți oamenii le folosesc, pentru a justifica comportamentul celorlați oameni din jur și pentru a scoate cu totul din ecuație rușinea de a pronunța aceste cuvinte. Eu sunt sunt de părere că rușinea și sexul nu au ce căuta în aceeași frază, dar eu aș scoate cu totul rușinea din vocabular.

Exercițiu

Pentru a vă fi mai ușor să spuneți aceste cuvinte (și altele), fără să râdeți, repetați-le în fața oglinzii până vă trece râsul. Sunt doar cuvinte care denumesc părți ale corpului omenesc. Ele nu au altă putere decât atunci când noi le-o conferim, iar copiii simt și nonverbalul și energia pe care o punem pe acele cuvinte.

În plus, puteți să și scrieți cuvintele, întrucât scrisul și vizualizarea cuvintelor ajută la desensibilizarea creierului. Nu renunțați însă la repetarea lor verbală.

Mai mult, informația este protecție. Atunci când le transmitem copiilor terminologia corectă însoțită de funcția organului respectiv, îi protejăm de eventuale abuzuri, care au ca țintă în primul rând copiii care nu cunosc și nu vorbesc cu părinții despre acest subiect, iar ei sunt ușor recunoscuți prin apelativele „cocoșel”, „păsărică”, etc.  Acești copii au o probabilitate mai mică de a recunoaște natura nepotrivită a abuzului și de a povesti părinților ulterior.

– Bunico, tu ai vulvă?

– Nu iubito, răspunde bunica, eu am Toyotă.

(Meg Hickling – Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex.)

• Copiii deja pot identifica un băiat și o fată și știu că un bărbat și o femeie fac un copil, iar copilul crește în uterul femeii.
• Vlad știe ce se întâmplă când are o erecție, că este o pregătire naturală pentru viața de adult și că înseamnă că este sănătos.
• Alte cuvinte pe care le-am menționat/explicat/arătat contextual:
  • organele masculine: penis, testicule, scrot, decalotare, erecție.
  • organele feminine: vulvă, vagin, labii, ovare, uter.
• Căsătoria – am menționat că nu se pot căsători între ei frați, surori, însă atunci când Mara a spus că se căsătorește cu colega ei Maria, Vlad a adăugat faptul că nu se poate, că se poate căsători doar cu un băiat. Aici eu am adăugat că aceasta este cultura locală, dar că pe vremuri se păstra linia de sânge și că se căsătoreau frații între ei, iar acum în alte culturi se pot căsători și persoane de același sex.

Cam toată educația copiilor este centrată pe deschidere și (cât mai) fără prejudecăți.

– Te-ai spălat la cocoșel?

– Cocoșul face cucurigu!

Da, atunci când faci educație așa îți asumi faptul că cel mic îi poate spune bunicii că ea are vagin (și probabil o va face). Mi s-a întâmplat și mie 🙂 Eu am început însă discuțiile acestea și în familia extinsă și i-am informat că prefer să evităm cuvintele care denumesc păsări și să folosim termenii anatomici – avusesem deja un aha! atunci când Vlad a comentat la adresarea unei bunici cu „cocoșel” spunând că „cocoșul face cucurigu„.

Și da, prefer să se dea ei după noi, nu să îi explic copilului că lor le este rușine să pronunțe acele cuvinte sau să facem pe neștiutorii.

În momentul în care evităm cuvintele și conversațiile de educație sexuală, nu facem decât să conferim o putere specială, magică, unor cuvinte normale, și să conturăm deja un aer tabu în jurul unui subiect care ține de sănătate, de viață și care de altfel o poate influența foarte tare.

Așadar educația sexuală nu începe de la conceperea copiilor, ci de la cunoașterea propriului corp, pentru că sexul nu e doar penetrare. Sexul este relație, este intimitate, sexul este plăcere, iar educația sexuală este pentru sănătate și pentru responsabilitate.

Vă las aici linkul unui filmuleț unde specialiștii Gaspar Gyorgy și Diana Stănculeanu, alături de A-list Magazine, ne povestesc despre cum putem aborda subiecte precum pupatul pe gură, ce facem atunci când prindem adolescentul masturbându-se și altele.

Mesajul meu de azi era un apel la deschidere și relaxare. Nu uitați că, oricât am evita noi subiectul, copiii vor intra în contact cu informațiile, și este mult mai bine să vină de la noi, și informațiile și prezervativele, după caz … Ignorarea subiectului sau a aspectelor care nu vă plac sau care nu rezonează cu valorile pe care le aveți (exemple: sexul înainte de căsătorie, homosexualitatea, și altele), nu ajută, ba ne duc sus în topuri la număr de avorturi în adolecență și multe probleme mai târziu la „mansardă„. Copilul le va afla pe toate, oricum.

Așa cum pregătim copilul pentru viață oferindu-i informații despre litere și cifre la 1 an, sau oferindu-i o alimentație echilibrată, sau cum suntem atenți la ce se uită pe youtube la fel trebuie să îl pregătim și din acest punct de vedere, cu determinare și curaj.

Revin separat cu un articol cumva mai tehnic și etapizat. Până atunci, mai în glumă, mai în serios, hai să nu ajungem așa…

Mama către copil:

• Hai să vorbim despre sex.
• Da, mamă. Ce vrei să știi?

Voi ați început educația sexuală cu cei mici?