Fata babei și fata moșului

Am 34 de ani și așa arată dosarul meu cu diplome, suplimente la diplome și acte de angajare, de tot felul … Nu am fost la grădiniță, iar pe vremea mea nu se făceau dosare la școală, deci toate sunt diplome și acte de după liceu – menționez asta pentru că știu că în ziua de azi părinții colecționari au dosare ca acesta înainte ca școlarul să împlinească 10 ani.

Am avut dintotdeauna un impuls către independență, nu mi-a plăcut niciodată să cer bani alor mei și nici să depind de ei, dacă urma sau nu să primesc bani pentru ceea ce îmi doream … adevărul este și că nu prea aveau de unde … îmi lăsau alocația și îmi amintesc și acum cum strângeam alocațiile pentru o pereche de blugi …

Nu mi-a făcut nimeni educație financiară și nici nu mi-au dat ocazia să câștig bani, însă am avut susținere atunci când am vrut să mă angajez prima oară, la 15 ani.

Cu lacrimi în ochi mama a semnat că își dă acordul, alături de ea tata era mândru, eu fericită …

Eram barmaniță într-un fast food de cartier în Pantelimon. Lucram o zi da, una nu, de la 8 la 24 sau mai mult în noapte …

Apoi am lucrat ca ospătăriță, tot acolo. Același program, doar că nu mai stăteam în papuci, ci în sandale și chiar tocuri. Ajungeam noaptea acasă desculță căci nu mai suportam durerile de picioare. Satisfacția de a câștiga proprii mei bani, depășea orice durere.

10399573_1217330108051_6445395_n

Am vândut pâine în piață la Socului, până m-au furat cei de la mașină și mi-au dat mai puține pâini pe container, iar eu am plătit ce nu încasasem …

Am măturat terasa în Titan (tot ospătăriță eram …cică), până am făcut bășici la mâini, întrucât nu aveam voie să am o frunză uscată pe jos. În timpul ăsta colegii îmi furau puținii bănuți și cartela de telefon public din geantă, de la vestiar.

Am încercat să vând pixuri și alte prostioare din ușă în ușă. Am încercat, nu mi-a ieșit.

Am distribuit pliante în cutii poștale pentru agenții imobiliare.

Am distribuit pliante la colț de stradă.

Am fost „aplaudac” pe la TV.

Am fost lucrător comercial în supermarket și am șters vitrine frigorifice și am schimbat pungile de la peștele congelat, căruia îi trecuse termenul.

Am făcut și am vândut gablonțuri. Încă am casa plină de accesorii căci nu am putut vinde la negru, iar de firmă nu aveam curaj atunci…

Am trimis continuu zeci de plicuri la joburi din ziare, de tip „lucrează de acasă, lipește timbre”. Nu a ieșit niciodată nimic de aici…

Am dat meditații la limba engleză la adulți și copii. Pentru o oră de meditații făceam 2h pe drum din Pantelimon până în Andronache, mult mers pe jos, prin nămeți iarna, iar acolo oamenii nici nu făceau focul în sobă. 10399573_1217330148052_6017222_n

Am fost secretara unui avocat de penal și a fost jobul cel mai greu, la care am plâns cel mai mult. Culmea este că a fost omul care mi-a arătat mult respect după ce am încheiat colaborarea.

Am dat sute (poate mii) de telefoane ca și operator în cercetare de piață cantitativă.

Am convins zeci de oameni să vină la focus grupuri în cercetare de piață calitativă.

1936468_1168945578468_4085398_n

Am completat sute de interviuri pe stradă.

 

Am introdus în calculator mii de chestionare.

Am tradus sute de rapoarte, texte, cărți.

Am fost asistentă de proiect și am citit mii de pagini de documentație.

Am fost trainer și consultant și am ținut sute de traininguri pentru adulți și copii, în multe regiuni din țară. 10399575_1207122692872_6958926_n

Am fost manager de proiect și am scris, depus și câștigat proiecte de milioane de eur.

Toate acestea până la 26 de ani. În ultimii 8 ani, activitățile nu mai sunt așa multe și variate, însă sunt mai profunde și mai canalizate.

Primele activități erau sezoniere, următoarele au fost de weekend sau după școală, negociate part time sau project based, căci nu am renunțat la școală, ba chiar am fost în general premiantă sau bursieră10399573_1212387464488_5690132_n

Nu spun nimănui să facă cum am făcut eu, căci nici supraresponsabilizarea nu este sănătoasă. Simt uneori că mi-am irosit anii aceia cu prea multă răspundere luată asupra mea.

În același timp însă nu voi înțelege niciodată un om care la 26 de ani stă și așteaptă să treacă ziua. Cumva stă să treacă viața pe lângă el…. iar în ziua de azi există ATÂTEA oportunități pentru tineri, care nu îi costă, sunt distractive și utile și mai pot fi și trecute pe cv, pentru momentul când vor să își plătească singuri țigările. Au la dispoziție stagii acasă sau afară, voluntariate, evenimente de tot soiul … dacă mergi acum prin facultăți gem pereții de afișe.

Cum, mă, să stai?! 

Articolul a plecat de la conversația de mai jos:

Reporter:“Ce faceţi toată ziua?”

Ionuţ, 26 de ani“Ne plimbam prin oraş, să treacă ziua, stăm.”

Reporter: “Atât?”

Ionuţ, 26 de ani: “Da”

Reporter: “De ce nu v-aţi căutat un loc de muncă?”

Ionut: “Pentru că munceşti degeaba, 1200 nu se merită, dacă fumezi şi bei un suc.”

Reporter:″Și, de unde aveţi bani de ţigări, suc?” 

Ionuț:“Are familia. Mă ajută mama, tata. Sunt singur la părinţi, ce ar avea altceva de făcut?”

Citește detaliat la Andressa

Și da, am citit azi scrisoarea lui (zice-se) în care se justifică spunând că au fost vorbe scoase din context. Poate fi așa. Poate nu. Problema este că sunt sigură că există și astfel de oameni … și îmi amintesc chiar că am întâlnit o fată care a fost colegă cu mine și vorbeam când terminam masterele … cam pe la 25 de ani și îmi spunea că nu știe ce să facă și deci mai stă înainte să se angajeze.  10620_1207122612870_1884266_n

Nu lucrase o zi în viața ei…

Unii se luptă să răzbată sau chiar să supraviețuiască, iar alții își irosesc zilele… eu sper doar ca noi să creștem copii mai responsabili de atât.

 

*Scuzați calitatea pozelor. Sunt din arhiva personală de acum mulți mulți ani.

Anunțuri

22 de comentarii

  1. Foarte frumos! Si simti ca ai trait pentru a invata ceva si traiesti frumos in continuare…Clar merita efortul. Nu as sta pe banii parintilor chiar daca ar fi avut…
    Toate cele bune.
    Te admir si te felicit!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Lucia, cate energie si tenacitate! Pozele sunt superbe, erai asa de dulce si simpatica….acum esti pur si simplu Frumoasa! Asa e, unii tineri nu se mai obosesc sa coboare din pat daca nu li se ofera cateva sute de euro bune.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nu faptul că refuză să se dea jos din pat pentru 100 de lei este grav. Cinste lor pentru asta. Si-au stabilit un pret ridicat / ora. Problema este la alternativele pe care se bazeaza. La cei care le favorizeaza dezvoltarea lenei. Parinti si stat.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Felicitari pentru toate eforturile pe care le-ai depus si mai ales pentru determinare!!! Tot asa te-am cunoscut si eu, undeva in ultimii ani in care zici ca n-au mai fost atatea activitati. Cu toate astea determinarea ta am simtit-o de la prima noastra conversatie la telefon. Esti un om tare puternic care inspiri foarte multi oameni, sa stii!!! Ma simt extrem de onorata ca te cunosc!!! Spor maxim!!!

    Apreciază

  5. Foarte frumos! Felicitări pentru tot ce ai făcut, Lucia! Și pe mine mă înnebunește asta cu statul, să treacă ziua… Cum să stai?! E ca și cum ai fi mort! Sunt atâtea lucruri de citit, de văzut, de aflat, de făcut, îți poți dărui timpul unor copii, unor bătrâni, poți salva vieți, poți face orice lucru util societății sau pur și simplu pentru tine, ca se te îmbogățești ca om! Altfel, trecem prin viață degeaba. Stând și așteptând ce…? Finalul. Aiureli! Oameni buni, treziți-vă că trece viața pe lângă voi! Zic asta că poate citește și Ionuț din reportaj.

    Apreciază

  6. Toamna asta intru din nou în câmpul muncii cu job full-time. DeȘi nu mi-a fost ușor pana acum, am auzit și replica „în sfarsit o sa muncești și tu”… Se pare ca a fi pe cont propriu, a lucra pe proiect, nu e munca în tara asta :(.
    Inutil sa spun restul comentariilor… „Dar altceva nu ti-ai găsit? !” Asa e la noi… unii muncesc sI se zbat, alții. .. privesc. CeA mai tare a fost ultima: „și la ce colaborări renunți? ” …mentalitate de 60+, cum adică am tupeu sa am mai multe joburi?!?!
    Ar trebui sa ne facem o țărișoara a noastră! Unde muncim și nimeni nu ne fura…
    Felicitări! !

    Apreciat de 1 persoană

  7. Ăștia din generația noastră am muncit de ne-am spetit Eu, în primul an de facultate, pentru că mama nu voia să-mi dea bani de club, terase și țigări, am făcut meditații. Aveam și 5 copii pe săptămână. Apoi, m-am angajat. In vacanța dintre anul 3 și 4 am renunțat la orice activitate și am trândăvit. Am zis că este ultima mea vară liberă și să mă bucur de ea. Am fost mai ”săracă”, dar chiar a fost o vară frumoasă. Apoi, am muncit non-stop, cu 2-3-4 joburi/ proiecte simultan. Și n-am murit. Cred că muream dacă stăteam degeaba. Așa am să-i învăț și pe copii, să știe și să muncească și să se distreze, că nu există una fără cealaltă.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Felicitări! Fac parte din categoria asta. Am plecat de acasă pe la 16 ani, când am început să și muncesc. De atunci nu m-am mai oprit, așa că apreciez oamenii care vor să facă lucruri bune și utile cu viața lor. Copiii tăi vor avea un exemplu foarte bun de urmat. 🙂

    Apreciază

  9. Wow, tot respectul. Din pacate stiu si eu oameni de genul, oameni care se plang ca nu-i angajeaza nimeni dar cand le zici sa vina la munca, intreaba „da’ cat e salariul” pai na, „1200”, „la banii aia nici nu ma dau jos din pat”. Pana mea atunci, stai in pat. Dar sa nu te mire daca ramai in pat si la 30 de ani si te trezesti ca nu stii sa faci nimic. Cum zicea cineva mai sus, e bine sa te respecti si sa tii la pret, daca si si motive sa faci asta.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s