Cum am slăbit 1kg într-o săptămână

Am 2 copii sub 5 ani, deci după foarte mulți ani de stagnare la 50kg, pentru cei 160cm ai mei, ultimii 5 ani au însemnat: +18kg, -8, -9, +2, -3 … …. +18, -8, -8, -5, +6 iar acum -3. Din nou 50.

Etapele de + 18 reprezinta cele 2 sarcini, deci etape de câte 9 luni, apoi -8 după externare din maternitate; următoarea etapă pe minus este perioada de alăptare. Apoi a urmat creștere, întrucât după încheierea alăptării, corpul nu se adaptează imediat la noul regim, și face încă depozite extra. Aici am apelat la un specialist nutriționist minunat, cu ajutorul căruia am dat jos ultimele 3 kg. Mai jos o să vă scriu meniul unei săptămâni în urma căreia eu am slabit 1kg; de menționat că este un regim care a fost realizat pe gustul meu, ținând cont de ce mâncam eu la vremea aceea.

După sarcina a2a, -5 +6 au fost motivate de stres, iar -3 cu Limitless. Da, acum fac și mult sport ( se spune că la 20 de ani e meritul naturi, la 30 este meritul tău, deci eu lucrez la asta 🙂 însă înțeleg de la Vali că oricât sport ai face, dacă meniul tău este dezechilibrat nu poți slabi, sau cel putin nu într-un mod sănătos.

După cum vedeți am avut foarte multe fluctuații în ultimii 5 ani. Nu am ținut niciodată diete cu varză, fără carbohidrați sau mai știu eu ce, însă mereu prin apel la nutriționist am încercat să mănânc sănătos și echilibrat, să slăbesc în mod natural pentru a putea menține ușor greutatea dorită.

Iată cum arăta acum 3 ani o săptămână în meniul meu:

Mic dejun ora 8: iaurt/lapte + cereale integrale SAU 2 felii de pâine neagră +vinete/zacuscă/icre/pate de casă + legume SAU 1 bucată prăjitură + 1 pahar lapte.

Gustare orele 10-12 şi 16-17: fructe/compot de casă, NU struguri/ banane / oleaginoase, numai un singur tip de fruct pe gustare

LUNI

Prânz orele 13-15: cartofi + salată legume + brânză

Cina orele 18-20: varză călită + costiţă

MARŢI

Prânz orele 13-15:  ciorbă/supă cu carne + legume gătite cu caş/mozzarella

Cina orele 18-20: 1 cană mămăligă + brânză + iaurt

MIERCURI

Prânz orele 13-15: piept pui/curcan + salată de varză

Cina orele 18-20: ciorbă cu carne şi, la o oră distanţă, un iaurt

JOI

Prânz orele 13-15: peşte cu legume (broccoli)

Cina orele 18-20: 1 cartof copt/fiert + brânză + legume

VINERI

Prânz orele 13-15: ficăţei cu salată de varză

Cina orele 18-20: supă cu carne + legume gătite

SÂMBĂTĂ

Prânz orele 13-15: fasole verde + pui/curcan/pipote

Cina orele 18-20: supă cu carne şi, la o oră distanţă, un iaurt

DUMINICĂ

Prânz orele 13-15: legume + brânză + 1ou/pui/curcan

Cina orele 18-20: 1 cană de paste + sos

REGULI OBLIGATORII:

2l apă pe zi, iaurt 2,8%, lapte 1,8%, niciodată degresate.

+

Aveam voie 1 prăjitură de poftă la 3 zile  SAU 3 tablete de ciocolată SAU o ceaşcă de îngheţată.

Un comentariu

Lasă un răspuns