Lucia Radu

Cum ne influențează limba vorbită, modul de gândire, comportamentele, relațiile, viața?

În limba română spunem cânt la chitară, în engleză verbul este play (a juca), I play the guitar, în spaniolă verbul este tocar (a atinge), tocar la guitarra. Pentru mine, verbul cânt este destul de neutru, mai ales că nu am legătură cu acțiunea (nu cânt nici în duș, nici la karaoke), dar dacă simt energia lui play, îmi imprimă jucăușenie, libertate, creativitate, iar dacă simt energia lui tocar, simt visceral, profund, intim, pasional.

Dincolo de cuvintele pe care alegem să le folosim sau să le eliminăm din viața noastră (eu, de exemplu, elimin din paleta mea de cuvinte trebuie, niciodată și alte generalizări), fiecare limbă vine cu o structură lingvistică (ex: punerea negației la final de propoziție sau atribuirea de gen către obiecte), cu anumite concepte pentru care are cuvinte dedicate, care nu au corespondent în alte limbi (ex: dorul în limba română, care este tradus prin lipsă cel mai des (I miss you = îmi lipsești), dar de fapt el încorporează și tânjire, iubire, tristețe, melancolie, nostalgie, o bogăție de emoții, iar toate aceste detalii ale limbilor native sau ale limbii pe care o folosim atunci când gândim, ne influențează de fapt și modul în care percepem lumea, realitatea din jur, cum ne raportăm la ea, deci și cum ne comportăm. Implicit, ne afectează relațiile pe care le avem și calitatea vieții.

Mai jos veți găsi multe exemple care, sper eu, vă vor pune pe gânduri legat de condiționările pe care le avem prin simpla limbă vorbită, un nou set de condiționări pe care e important să le vedem ca să începem să ne eliberăm de ele și să trăim cum alegem. Nu mă voi raporta numai la limba română, ci la multe altele, lăsându-vă pe voi să vă puneți întrebarea „dar în română cum este?”.

Ați tradus vreodată texte din engleză în română? Eu am tradus într-o perioadă și am făcut și design grafic, așa mi-a atras atenția, prima oară, faptul că un text în limba engleză ocupă mai puțin spațiu decât traducerea lui în română, dar nu m-am gândit la ce poate însemna asta.

O limbă care folosește multe cuvinte pentru a descrie o situație, e mai prescriptivă și încurajează mai puțin creativitatea și gândirea, decât una în care cuvintele se folosesc „cu economie”.

GENUL

Limba nu doar că ne cadrează lumea, dar ne duce atenția pe anumite aspecte, cum ar fi genul. Limbi precum spaniolă, franceză, germană și rusă nu numai că te obligă să te gândești la genul prietenilor și al vecinilor, dar, de asemenea, atribuie un gen masculin sau feminin unei game întregi de obiecte neînsuflețite, ușor aleator, adică același obiect în diferite limbi, poate avea gen diferit.

Ce este, de exemplu, deosebit de feminin la barba unui francez (la barbe)? De ce apa în rusă este o ea și de ce devine un el odată ce ai înmuiat un pliculeț de ceai în ea?

Limbile care tratează un obiect neînsuflețit ca pe un el sau o ea își obligă vorbitorii să vorbească despre un astfel de obiect ca și cum ar fi un bărbat sau o femeie. În engleză, poți spune despre un pat că „este” prea moale, dar, un vorbitor de ebraică, va simți că „ea” este prea moale.

În anii 1990, de exemplu, psihologii au comparat asocierile dintre vorbitorii de germană și spaniolă. Există multe substantive neînsuflețite ale căror genuri în cele două limbi sunt inversate. Un pod german este feminin (die Brücke), de exemplu, dar el puente este masculin în spaniolă; și același lucru este valabil și pentru ceasuri, apartamente, furculițe, ziare, buzunare, umeri, timbre, bilete, viori, soare, lume și dragoste. Pe de altă parte, un măr este masculin pentru germani, dar feminin în spaniolă, la fel și scaunele, măturile, fluturii, cheile, munții, stelele, mesele, războaiele, ploaia și gunoiul. Când vorbitorilor li s-a cerut să evalueze diferite obiecte pe o serie de caracteristici, vorbitorii de spaniolă au considerat că podurile, ceasurile și viorile au mai multe „proprietăți bărbătești”, cum ar fi puterea, dar germanii au avut tendința să le considere mai zvelte sau mai elegante. Cu obiecte precum munți sau scaune, care sunt „el” în germană, dar „ea” în spaniolă, efectul a fost inversat.

Cei cu o limbă maternă care atribuie gen obiectelor neînsuflețite au mai degrabă răspunsuri colorate, emoționale legate de obiecte, față de vorbitorii de engleză, de exemplu, cu al lor monocrom, neutru, „it”.

Oare așa se produce un atașament mai mare față de obiecte, prin personalizare lor indirectă, datorată asocierii de gen?

#FoodForThought

Dyirbal, o limbă vorbită în Australia de Nord, de exemplu, are patru clase de substantive. Atribuirea substantivelor fiecărei clase este, aparent, arbitrară:

  • clasa I cuprinde substantive pentru animale și bărbați umani;
  • clasa a II-a cuprinde substantive pentru femei, apă, foc și nume pentru obiecte periculoase și de luptă;
  • clasa a III-a cuprinde doar substantivele pentru plante comestibile;
  • clasa a IV-a este ca o clasă reziduală, în care toate numele rămase sunt puse împreună.

Aș vrea să atrag atenția asupra asocierilor făcute în aceste categorii între masculin și animalic, feminin și apă și foc, dar și asocierea femeii cu ceva periculos.

#FoodForThought

Las aici, pentru cei care vor să citească mai mult pe temă, o lucrare de la Harvard numită „Femeile nu sunt lucruri periculoase” și un articol de la LA Times, legat de evoluția acestei limbi și câteva caracteristici ale sale.

ORIENTAREA ÎN SPAȚIU

Aici mi-au atras atenția limbile geografice și modul de descriere a lumii prin raportare la natură sau la sine.

Noi am putea spune: „După semafor, luați prima stânga, apoi a doua la dreapta și apoi veți vedea o casă albă în fața dvs. Ușa noastră este pe dreapta.” Dar, teoretic, am putea spune și: „După semafor, conduceți spre nord, iar apoi, la a doua intersecție, conduceți spre est și veți vedea o casă albă direct la est. A noastră este ușa de sud.”. Sigur, nu am putea noi să spunem asta, în limba română, căci noi folosim punctele cardinale (aproape) numai când citim harta la geografie, în școală. Ca adulți, folosim punctele cardinale ca să înțelegem orientarea apartamentelor/caselor sau să știm de unde putem vedea un răsărit sau un apus, dar niciodată în limbaj curent.

Aceste două seturi de direcții, de mai sus, descriu aceeași rută, dar se bazează pe sisteme diferite de coordonate. Primul folosește coordonate egocentrice, centrarea pe sine, care depind de propriul nostru corp: o axă stânga-dreapta și o axă față-spate, care se schimbă atunci când noi ne rotim. Al doilea sistem folosește direcții geografice fixe, care nu se rotesc cu noi oriunde ne întoarcem. Limbile care se bazează în primul rând pe coordonatele geografice sunt împrăștiate în întreaga lume, din Polinezia până în Mexic, din Namibia până în Bali, chiar dacă nouă ne sunt străine.

Convenția comunicării cu coordonatele geografice îi obligă pe vorbitori, de la vârsta cea mai mică să acorde atenție indiciilor din mediul fizic (poziția soarelui, a vântului și așa mai departe) în fiecare secundă a vieții lor și să dezvolte o memorie exactă a lor, iar asta îi conectează mai degrabă cu natura, cu planeta. Amuzant este că noi spunem „nu se învârte planeta în jurul tău”, nu ești „buricul pământului”, dar totuși ne raportăm mereu la propriul corp (chiar și despre vecini spunem uneori „vecinii de sub mine”, în loc să spunem „vecinii de la 3”).

Oare o limbă care folosește coordonate geografice, creează de fapt și o mentalitate mai puțin egocentrică și mai conectată cu lumea? Și viceversa, limbile care descriu totul prin raportarea la sine, ne deconectează de natura și ne fac (puțin) mai egoiști?

#FoodForThought

LIMBAJUL EMOȚIILOR

[Fără să intrăm în psihologie]

Trăim având impresia că modul în care noi percepem realitatea, este același pentru toți, iar modul în care simțim este la fel, însă exprimarea emoțiilor și cuvintele specifice care încapsulează mai mult decât putem traduce, determină alte răspunsuri în corp. Mai sus am vorbit despre dor și câte emoții închide în el, dar în germană avem cuvântul schadenfreude care exprimă plăcerea derivată din nenorocirea altuia, sehnsucht, un fel de dorință profundă pentru o viață alternativă sau weltschmerz, cu referire la un sentiment de melancolie cauzat de starea lumii.

Awumbuk este sentimentul pe care oamenii Baining din Papua Guinee îl experimentează atunci când oaspeții lor pleacă, după o noapte de ședere, un fel de „mahmureală socială”.

Vorbim des despre emoții de bază (iubire, ură, frică, fericire, tristețe, furie) însă, dacă ne uităm la alte limbi, am putea începe să ne întrebăm cât de mult aceasta bază este influențată cultural și dacă alte popoare au alte emoții de bază?

#FoodForThought

Mai mult decât atât, unele limbi folosesc un cuvânt pentru mai multe emoții, și astfel vom vedea că persanii asociază jalea (eng. grief), cu regretul, folosind cuvântul ænduh, pentru a exprima ambele emoții, în timp ce dialectul Sirkhi din Dargwa, folosește dard pentru a transmite atât „jale”, cât și „anxietate”, deci vorbitorii de Dargwa pot vedea jalea ca fiind mai asemănătoare cu anxietatea. Mai multe exemple și detalii, citește în articolul LA Times – Limbajul univeral al emoților este diferit.

Un alt aspect important, legat de modul în care exprimăm emoțiile, este identificarea cu emoția. În română spunem „sunt trist”, dar în irlandeză se spune tá brón orm, care s-ar traduce cu tristețea este pe mine. Dacă privim în profunzime, suntem mult mai mult decât o emoție, într-un moment dat.

Oare această identificare ne transpune uneori în rol de victimă („sunt trist, nu am ce face”)? Oare dacă am privi emoțiile ca pe ceva trecător, extern, care vine, dar care și pleacă, ne-ar putea salva măcar parțial de la deznădejde, depresie disperare?

#FoodForThought

Familiile lingvistice diferențiază emoțiile în funcție de valența lor (cât de plăcute sau neplăcute sunt) și de activare (nivelul de excitare pe care îl provoacă), și nu grupează împreună emoții care transmit bucurie cu cele de regret, de exemplu. Totuși există și excepții: iubirea, o emoție percepută în general ca fiind plăcută, este asociată cu mila, în general o emoție considerată negativă, în limba austroneziană, și iată cum poate fi diferită percepția noastră chiar și asupra unui te iubesc.

În America, „fericit” este sinonim cu „optimist” (upbeat), în China, „fericit” este mai mult o stare de mulțumire pașnică, uniformă, iar dacă mă gândesc la cum percep eu cele două popoare, cu americanii asociez energie, expansiune, entuziasm, iar cu chinezii asociez mai multă așezare, calm, răbdare.

Francezii, de exemplu, nu au un mod de a spune Sunt entuziasmat (I am excited). Dacă ai spune Je suis excité, ai transmite un…. altfel de excitare. Această emoție nu se regăsește în cultura franceză, așa că limba nu are nevoie reală de a o descrie.

De asemenea, conceptul japonez amae nu există în alte limbi, și se referă la un sentiment de apropiere între doi oameni atunci când unul dintre ei îi cere celuilalt o favoare. În loc să se simtă împovărați, enervați, anxioși, rușinați sau reticenți în a fi cel care cere o favoare, oamenii văd în general favorurile ca un semn al intimității și al încrederii în cultura japoneză. Cât de greu ne este nouă să cerem ajutor? Cât de des ne simțim datori, dacă primim ajutor?

Și atunci, oare, nu cumva experimentăm și exprimăm emoțiile diferit în funcție de cultura noastră?

#FoodForThought

Photo by Daian Gan on Pexels.com

ARTA ȘI CULORILE

Vorbitorii de engleză ar putea descrie ceva ca „albastru ca cerul” (sky blue, valabil și în franceză cu blue ciel) sau „verde ca iarba” (grass green). Dar știați că, în unele limbi, cerul este considerat de aceeași culoare cu iarba? De exemplu, limba rusă are 12 termeni de bază pentru culori, limba engleză are 11 de bază, în timp ce Dani, o limbă vorbită în Noua Guinee, are doar doi: mili (pentru culori reci, verde, albastru, negru) și mola (pentru culori calde, roșu, galben, portocaliu).

Cercetătorii au descoperit că, deloc surprinzător, oamenii Dani sunt capabili să distingă între diferite tonuri de culoare (cum ar fi roșu, galben și portocaliu), în ciuda faptului că le etichetează identic (mola). De asemenea, au descoperit că oamenii disting mai bine între două tonuri de culoare care sunt denumite diferit (de exemplu, albastru și verde).

Mai multe despre culori și termenii folosiți să le numească, găsiți aici.

Dar oare cum influențează arta și creația unui artist, faptul de a avea atâtea etichete și atâtea asocieri pentru culori (avem culori care se numesc somon, cafea cu lapte, castaniu, fistic etc) versus a picta având în minte numai două cuvinte: cald și rece?

#FoodForThought

CONEXIUNE ȘI RELAȚII

Găsim în diferite limbi, concepte specifice dedicate concexiunii cu familia, cu prietenii, cu natura, concepte care nu au echivalent, dar care pot arăta înclinația unei culturi către familie, socializare sau timp liber în natură. Exemple mai jos:

Conexiune cu oameni:

  • sawubona (zulu) – este modul Zulu de a spune „bună ziua”. Însă este mult diferit de acest sens, căci tradus literal, înseamnă „te văd și văzându-te, te aduc la ființă”.
  • sobremesa (spaniolă) – tradiția de a te relaxa la masă, după ce ai mâncat, socializând liber. Mai multe detalii despre obicei, via articol BBC aici.
  • Iktsuarpok (inuit) descrie sentimentul de anticipare, atunci când aștepți pe cineva.
  • Gezelligheid (olandeză) se referă la o atmosferă convivială, confortabilă sau caldă. Aceasta poate fi căldura de a fi alături de cei dragi sau sentimentul de a vă vedea un prieten după o lungă absență.

Conexiune cu natura:

  • Mångata (suedeză) – descrie reflexia lunii pe apă.
  • Komorebi (japoneză) – descrie lumina soarelui filtrată prin frunzele copacilor.
  • Waldeinsamkeit (germană) – cuvânt format din două cuvinte unite. Wald înseamnă pădure, iar einsamkeit înseamnă singurătate, aluzie atât la sentimentul de a fi singur în pădure, cât și la o unitate pașnică cu natura.

Legat de familie, în chineza mandarină, se poate observa accentul pe relații, prin faptul că nu este suficient să spui „este unchiul meu”, precum în alte limbi, ci structura lingvistică ar face obligatoriu să menționăm dacă unchiul este prin alianță/căsătorie sau prin naștere, din partea mamei sau din partea tatălui, dacă unchiul era mai mare sau mai mic decât tatăl/mama etc.

Cum credeți că influențează modul de gândire al unui copil, o limbă care are cuvinte dedicate pentru frumusețea și comuniunea cu natura? Sau cum influențează o limbă care prin frază te obligă să te gândești la relațiile interumane?

Iar dacă ne gândim la detaliile menționate mai sus (unchiul era mai mic sau mai mare etc) și la faptul că mulți lucrăm azi diferite relații în constelații de familie, constelații sistemice, unde este foarte importantă ordinea, dar și locul ocupat de fiecare, și se face des o restaurare a ordinii … oare, din acest punct de vedere, sunt ei mai înclinați să-și păstreze rolul în sistemul lor?

#FoodForThought

RAPORTAREA LA TIMP

Problema limbajului care ne obligă să luăm în considerare elementele vieții noastre devine deosebit de interesantă atunci când luăm în considerare timpul și măsura în care limbile utilizează timpurile viitoare. În engleză, ca și în română, gramatica este modificată pentru a indica momentul: A plouat ieri. Plouă acum. Va ploua mâine.

Din nou, luând limba mandarină ca exemplu, este adevărat opusul. Expresiile echivalente ar fi – ieri plouă, astăzi plouă, mâine plouă.

Prin urmare, româna, engleza, ca și multe alte limbi, ne obligă să luăm în considerare, în mod activ, momentele evenimentelor sau acțiunilor din viața noastră de zi cu zi – iar sentimentul nostru de viitor și trecut este acut.

Oare asta ne face să trăim mai mult conectați la trecut și viitor, deci mai puțin prezenți în viața noastră, și de aici și numeroasele cărți, evenimente, podcast-uri, intervenții din zona de mindfulness?

#FoodForThought

De asemenea, diferite limbi exprimă timpul diferit. Vorbitorii de suedeză și engleză, de exemplu, tind să se gândească la timp în termeni de distanță – ce zi lungă. Timpul devine o întindere pe care trebuie să o traversăm. Vorbitorii de spaniolă și greacă, pe de altă parte, tind să se gândească la timp în termeni de volum – ce zi plină. Timpul devine un recipient de umplut, la fel cum și noi spunem des „cu ce-ți umpli timpul?”.

Și atunci, oare, prin această nevoie de a umple timpul, de parcă am sta în fața unui pahar gol, nu ne creează o credință că e ceva rău să avem calendarul mai aerisit? Să vedem paharul jumătate gol, nu jumătate plin, alăturând golului o emoție de lipsă, precaritate, tristețe, deci, implicit, o nevoie de a umple? Explică asta oare nevoia multora de a avea agenda plină?

#FoodForThought

Alte cuvinte care nu pot fi traduse, dar care exprimă mult:

și care direcționează și ele atenția vorbitorilor nativi. Cu cât o noțiune este mai prezentă, mai importantă într-o zonă geografică, cu atât mai multe șanse ca ea să primească un cuvânt propriu.

  • Dadirri (limbi aborigene australiene Ngan’gikurunggurr și Ngen’giwumirri) – exprimă o stare spirituală de ascultare profundă și reflexivitate liniștită.
  • Gigil (tagalog) – Când adori pe cineva atât de mult, vrei doar să-l strângi în brațe.
  • Gjensynsglede (norvegiană) – Bucuria de a te întâlni cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult timp.
  • Hyggelig (daneză) — Un sentiment confortabil, intim, cozy.
  • Mbuki-mvuki (bantu) — A-ți arunca hainele, astfel încât să poți dansa mai liber.
  • Saudade (portugheză) — O stare de dor profund și melancolic pentru ceva care s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată sau pentru ceva care s-ar putea să nu se fi întâmplat niciodată (poate similar cu dor, nostalgie, dar și longing în engleză, mai puțin cu missing).
  • Shinrin-yoku (japoneză) – O stare de relaxare pe care o obținem petrecând timpul în pădure.
  • Sisu (finlandeză) – Un simț neclintit al scopului, seriozității și rezistenței.
  • Tarab (arabă) – O stare de extaz inspirată de muzică.
  • Koselig este o stare de spirit nordică care se concentrează pe confort, o modalitate de a îmbrățișa și de a te bucura de iarnă, mai degrabă decât de a îndura sau de a suferi.
  • Hiraeth (galeză) – se referă la dorul de casă amestecat cu tristețea pentru cei pierduți sau plecați. Implică un dor de patrie sau de trecutul romantizat. Conceptul de hiraeth este similar cu saudade portugheză menționată mai devreme. Are si echivalentul romanesc dor.
  • जिजीविषा (jijivisha) (hindi) – se referă la dorința puternică și veșnică de a trăi și de a continua să trăiască. De obicei, este folosit pentru a vorbi despre oameni care iubesc absolut viața. Sugerează emoții intense și dorința puternică de a trăi și de a prospera.
  • Livskunst (norvegiană) – „arta de a trăi”, dar sensul său real este mult mai adânc decât atât. Este mai aproape de lagom (suedeză), acel sentiment de mulțumire pe care îl avem atunci când avem tot ce ne trebuie pentru a fi confortabili, în suedeză, se traduce literalmente în cantitatea potrivită și este despre a înțelege când suficient este mult.
  • lekker uitzieken (olandeză) – să te bucuri de trecerea bolii, să fii bolnav cu plăcere până-ți trece. Despre acest concept puteți citi detalii la Ioana, Prințesa Urbană.

Concluzii

Ar mai fi, desigur, multe de analizat (de exemplu, ce scriem cu literă mare, iar cel mai bun exemplu este eu, în limba engleză, scris ca i cu majusculă, care ne poate face să ne întrebăm dacă aceste culturi au tendințe mai mari de egocentrism), dar mă voi opri aici, cu speranța că v-am stârnit curiozitatea și v-am făcut să vă puneți întrebări.

Textul nu-și propune o analiză exhaustivă, căci nici studii nu se pot face la acest nivel, mai ales că nu putem atribui, clar și corect, un comportament, o credință unui singur element, limba în acest context. Omul este o ființă complexă, fascinantă, și avem mulți factori determinanți, însă nu putem ignora faptul că, obiceiurile minții, pe care cultura noastră ni le-a insuflat încă din copilărie, ne modelează orientarea către lume și răspunsurile emoționale la obiectele pe care le întâlnim, iar ele pot avea un impact semnificativ asupra credințelor și valorilor noastre, deci asupra a ceea spunem, dar și a ceea ce auzim.

Este posibil să nu știm, încă, cum să măsurăm direct aceste consecințe sau cum să evaluăm contribuția lor la neînțelegerile culturale sau politice. Dar, ca prim pas spre a ne înțelege unii pe alții, putem să acceptăm că nu toți gândim la fel.

The difference between the right word and the almost right word is the difference between lightning and a lightning bug. (Diferența dintre cuvântul potrivit și cuvântul aproape potrivit este diferența dintre fulger și licurici.)

Mark Twain

Mai multe articole pe această temă:

Dacă v-am deschis apetitul, aveți mai jos mai multe resurse, altele fiind deja citate prin text, mai sus.

Lasă un răspuns