Cafeaua de care nu am avut timp

3 săptămâni acasă … știu asta pentru că număr calendarele realizate (pentru copii 1, 2, 3 și pentru mine) … altfel oricum am pierdut șirul zilelor, nopților …

Încerc să îmi amintesc cum era viața înainte. Mi se pare că a trecut atât de mult timp, că parcă am pășit în altă viață. E ca atunci când te duci într-o vacanță în care te deconectezi total de la ceea ce făceai, ca apoi să revii cu dor la ale tale. Doar că acum nu e vacanță și nu mai avem la ce să revenim cu dor, mulți dintre noi, căci pentru mulți viața se răstoarnă în perioada asta.

Am mai trăit un sentiment similar după ce am avut copiii, când am reușit să am timp de sală, de citit, de gătit și de copii, ba chiar să mai și lucrez, imens de multe lu10399575_1207123572894_2169842_ncruri pe care nu aveam timp să le fac la 20 de ani, când eram mult mai fără griji și responsabilități.

Acesta a fost primul meu moment de reset.

A fost momentul în care, un pic, viața s-a oprit și eu am putut să o văd. Până atunci am făcut ce trebuia să fac, m-am lăsat purtată de viață fără să mă opresc. De la 15 ani nu m-am oprit, până pe la 27.

A fost momentul în care am început să văd timpul ca pe cea mai mare resursă a mea, am început să îl apreciez și să am un deosebit respect față de timpul meu, dar și al altora.

A fost momentul în care am simțit că nu vreau să mă mai întorc într-un loc în care fiecare zi însemna o trădare a valorilor mele.

A fost momentul când am început să construiesc către un al meu, așezat pe integritate, calitate și frumos.

La fel mă gândesc acum la viața mea de dinainte de coronavirus și la prietenii pe care nu am avut timp să îi văd, la cum nu mi-am făcut timp să îi plimb pe ai mei la țară, la cum prea multe zile am văzut soarele prin parbriz și pe fereastra biroului, la cafeaua târzie pentru care nu mi-am făcut timp …

Simt aceste zile ca pe un nou moment de reset. 

O oportunitate să ne uităm la noi și la ai noștri. O oportunitate să ne uităm la ce ne lipsește cu adevărat, deci ce era valoros în viața noastră și de ce ne puteam lipsi dar nu aveam curajul? Ba mai mult, ce iese acum din viața noastră și ne eliberează către ce putem deveni?WhatsApp Image 2020-03-09 at 10.49.02

Mie așa mi-a servit viața lecțiile, închizând abrupt drumurile din care eu nu aveam curaj să mă întorc, deși simțeam că nu sunt potrivite pentru mine. M-am ridicat mereu, căci perseverența are două fețe – pe de-o parte nu mă opresc, dar pe de alta mă ridic mereu..

Avem deci acum ocazia să vedem de ce ne este cu adevărat dor.

Eu am realizat că nu am nevoie de multe pentru a fi fericită. Sunt câțiva oameni pe lume de care mi-e dor și-mi mai este dor de energia unui concert live, atunci când mi se umplu ochii de lacrimi de bucurie și frumos, cum numai muzica o poate face.

Da, mi-ar plăcea să călătoresc iar, să ies cu fetele, să ies cu copiii în parc, să stau la cafele, să vorbesc cu adulți, dar sunt puține lucrurile după care sufletul meu tânjește azi și nu există destinație exotică care să poată umple acel dor, un dor de energie, nu de locuri, nu de lucruri, nu orice energie.

Ție de ce îți este dor?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s