De ce să ducem copiii în tabără? + o idee altfel

Sunt mamă de 8 ani jumătate și cam de 7 ani sunt prezentă pe tot felul de grupuri de mămici. În fiecare vacanță apar întrebările legate de taberele pentru copii, despre furnizorii ok, despre siguranța copiilor, despre despărțirea de cei mici (uneori mai grea pentru părinți), despre care este vârsta potrivită etc. pexels-photo-220455

De multe ori întrebările dau senzația că părinții caută scuze pentru a justifica faptul că nu trimit copilul nicăieri, mereu e prea mic, nu a stat niciodată fără noi, e prea departe, e prea scump, iar adevărul este că ne e prea des, prea frică și că în fapt destul de des copiii se adaptează mai ușor decât adulții.

Eu am fost în tabere târziu, în liceu. Până atunci am fost numai în excursii de o zi, dar câtă magie era în acele ore de independență, în care aveam libertatea de a fi cu colegii mei, libertatea de a decide pe ce cheltui banii mei de excursie, libertatea de a fi fără a mă justifica.

M-am bucurat deci cu fiecare ocazie în care copiii au putut pleca în excursii cu școala/grădinița și mă bucur că anul acesta vor merge și în tabără.

Iată de ce cred eu că este important să facem efortul să îi trimitem în tabere:

1 independență și responsabilitate  pexels-photo-601177

Ca om care a apreciat mereu independența, am crescut mereu copiii în spiritul independenței și al responsabilității, atât legat de sarcinile din casă, de propriul corp dar și legat de bani, și în același timp liberi, acea libertate pe care ți-o poate da numai încrederea în forțele proprii.

Din toate aceste motive mi se pare că viața unui copil este cu atât mai bogată, cu cât beneficiază de timp „de capul lui”. Noi nu aveam tabere poate (unii din noi) și nici 1001 activități extracuriculare, dar aveam cheia de gât și drumul singuri spre școală. Din păcate mulți copii sunt azi tot timpul în drum spre sau dinspre ceva cu supraveghere adultă. Nu spun că „era mai bine pe vremea mea”, spun însă că timpul singur are beneficii mari în dezvoltarea viitorilor adulți.

2 socializare

Copiii vor sta, vor dormi, vor mânca la un loc cu alți copii, pe care nu îi cunosc, însă cu care au multe lucruri în comun, ținând cont de faptul că participă la aceleași activități.

3 abilități de viață

pexels-photo-296301Este deja binecunoscut faptul că ne însușim abilități mai bine experimentând, decât învățând teorie, deci o tabără oferă copiilor prin varietatea de activități ocazia de a se îngriji de corpul lor, de a negocia, de a contribui.

În plus, copiii învață uneori mai bine de la colegii lor mai mari, decât de la adulți. Faptul că și un alt copil poate, le dă senzația că și ei vor putea, față de situația uzuală unde acest poate-tot semi-zeu numit adult exemplifică cu ușurință ceva ce unui copil i se pare foarte complicat. Explicația și demonstrația unui copil este mai autentică, imperfectă și mai puțin teoretică. În tabere copiii sunt de obicei mai variați ca vârstă.

4 rupe rutina 

Noi părinții suntem clar creaturi ai rutinei. Știm perfect cine și când ia copilul de la școală, cine îl duce la balet sau la înot, la ce oră trebuie să fie masa gata, iar zilele noastre sunt coregrafii perfecte. Așa cum și noi rupem rutina în weekendul când ei sunt la bunici sau poate ne luăm o zi liberă când ei sunt la școală, evadând puțin din rutina zilnică, la fel și ei au nevoia de a trăi puțin altfel.

5 it takes a village to raise a child

Cred cu tărie că nu dețin adevărul suprem. Cred că fac (aproape) tot ce pot pentru copii. Știu că nu e tot, pentru că nu reușesc să aplic mereu teoria. Cred că este important ca ei să fie expuși și la alte stiluri de interacțiune, la alte explicații, la alte feluri de a fi. Vor trăi în lume, nu lângă fusta mea.

6 încredere în sine

pexels-photo-346796

O tabără oferă copiilor activități pe măsura capacității lor, însă activități diferite, în mediu diferit. Dacă la început copiii se pot teme că nu vor face față, faptul că o scot la cap cu bine le conferă un plus de încredere în forțele proprii.

Pentru toate aceste motive și pentru că noi iubim viața la cort, tabăra care mi-a atras atenția a fost tabăra de la Opera Comică.

taberele-de-vara-occ-poster-2

Timp de 3 zile, serii de câte 30 de copii, vor dormi în corturi pe pajiștea OCC (există soluții la interior, dacă vremea nu ține cu noi), se vor bucura de aventura parc, de bătaie cu apă, de vizita nocturna a camerelor secrete din Opera comică, vor vizita doua expoziții interactive, expoziția de fluturi unde vor putea descoperi ciclul de viață al fluturilor, și acvariile cu pești exotici, vor avea jocuri și o piscină cu bile, vor picta figurine și vor planta flori, vor observa stele și vor citi povești. Vor avea un alt program, vor mânca altă mâncare, vor râde de alte glume și asta sub îndrumarea oamenilor de la Opera Comică, care pe mine mă fascinează de fiecare dată. Mai multe informații despre tabere și datele de desfășurare aflați din evenimentul de Facebook. 

Noi revenim cu impresii după tabără. Mai jos câteva imagini din locație și două filmulețe de anul trecut, o mică privire în interior.

Grădina cu fluturi exotici

Expoziția de pești

Voi unde mai duceți copiii vara asta?

4 comentarii

Lasă un răspuns la După tabără, impresii la cald – Mămica Autentică Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s