A fost cel mai bun început de an pe care l-aș fi putut avea, cu oameni mișto în jur, cu copiii cooperanți, cu dans, cu râs, cu dor și dorință, am reînceput să simt, să mă trezesc, să vreau să trăiesc din plin. Mi-era dor să îmi fie dor, fără dar. Doar dor.

Am salvat astfel un an greu și am continuat începutul bun de an cu o discuție despre recunoștință, căci de prea multe ori uităm să ne bucurăm de ce avem deja, regretând ce nu avem încă.

Pentru această discuție am introdus în viața copiilor Borcanul recunoștinței și al bucuriei, și nu avem unul, ci 3. Fiecare din noi scrie pe bilețele momentele în care s-a simțit recunoscător și momentele care i-au adus bucurie. Eu am mai început un jurnal al recunoștinței prin 2014, dar nu am reușit să mă țin de el … deci nu am creat acest obicei pe care eu îl cred foarte util.

Ne-am apucat de scris pe 3 ianuarie și am scris puțin și din anul trecut, de la vacanța de iarnă practic. Da, pornisem de la ideea cu 2019, însă copiii au vrut musai să includă și aceste amintiri așa că avem deja peste 10 bilețele fiecare. Unele se suprapun, căci cele mai multe amintiri sunt în 3, însă avem și bucurii separate.

După ce am ajuns la zi cu amintirile și am introdus ideea borcanului, rămâne acum doar să creăm obiceiul de a scrie și să decorăm borcanele (aș fi început cu asta, dar m-a lăsat pistolul de lipit).

Am scris zilnic câte ceva, deci cred că am început bine iar borcanele par deja mici 🙂 Vom continua discuția în fiecare seară și sper eu să scriem, dacă nu zilnic, măcar de 2-3 ori pe săptămână, pentru a ne crea obiceiul de a căuta lucrurile bune în jurul nostru.

Mai mult decât atât, de câte ori scriem, copiii își mai scot bilețelele vechi și le mai citesc o dată, bucurându-se din nou de acele amintiri.

Anul acesta, în luna decembrie 2019, în vacanță, ne vom lua un moment să evaluăm anul care a trecut și să recitim aceste bilețele (pare că vom aduna niște sute).

În plus, eu am de gând să folosesc acest borcan și în momentele de tristețe, când îi simt că sunt nemulțumiți, atunci când părinții mei ar fi zis „alți copii nu au nimic”, ca reamintire a faptului că suntem bogați prin ceea ce trăim, nu prin ceea ce avem.

Un an de recunoștință vă dorim!