Minte-mă frumos … not

Am detestat întotdeauna minciuna.

Nu știu dacă este rezultatul pedepselor pe care le-am primit în copilărie pentru minciună sau doar a faptului că așa am fost crescută, să nu mint, însă printre primele lucruri pe care le-a aflat oricine despre mine, iubiții mai ales, a fost fix faptul că detest minciuna, că pot ierta și înțelege multe, nu minciuna. 20181229_102854

Acum realizez că nu am dat același avertisment prietenelor, gen feminin. Nu am avut niciodată multe prietene femei, căci am rezonat mai degrabă cu stilul direct specific mai degrabă bărbaților, și mai puțin cu jocurile femeilor, cu sensibilitatea și stilul domniței neajutorate. Și acum am prietene femei puține. Uneori pare că mă dezic de genul meu, însă vă spuneam și ieri că sunt „bărbată” de-o viață. 🙂

În acest context a fost foarte interesant să urmăresc serialul „Lie to me” (acum ceva vreme), film care analizeaza microexpresiile care dau în vileag minciuna și care se bazează pe munca unui psiholog, dr Paul Ekman (printre cărțile scrise de el: Telling LiesEmotions Revealed and Unmasking the Face) și are, deci, fundament științific demonstrat, cu o acuratețe de 90%. Pagina unde povestește despre serial este aici. Ba chiar bunul doctor are și un training pentru cei care vor să aprofundeze subiectul. În serial primiți în fiecare episod noi indicii să recunoașteți minciuna, sau poate să vi le acoperiți pe ale voastre…

În filmulețul de mai jos găsiți mai multe exemple concrete despre cum puteți identifica un mincinos. Găsiți o listă întreagă și aici. Aveam de gând să vi le listez, însă am hotărât că nu acesta este mesajul cu care vreau să plecați azi de pe pagină. Deși cunosc persoane care au ridicat minciuna la rang de artă (știți vorba „de ce ți-e frică nu scapi„? cam așa…), inclusiv persoane care aplică ceea ce au văzut în film, suplimentând cu multe exerciții de minciună și teoria manipulării.

Personal mi se pare obositor. Și mai mult decât atât, nu văd ce conversație aș mai putea avea cu un om pe care l-aș analiza din acest punct de vedere 🙂 

Puncte de vedere despre minciună:

  • abilitatea de a minți este diferită de abilitatea de a detecta un mincinos, deci nu ești automat bun la ambele 🙂
  • minciuna este un act de cooperare, căci puterea ei apare atunci când alegi să o crezi. Cum ar fi, dacă am fost mințită este pentru că am permis asta … no comment here.
  • minciuna este un pod între realitate și dorințe/așteptări
  • deși ne declarăm împoriva minciunii, o acceptăm tot timpul și o și practicăm cel puțin la nivel de white lie (minciunile așa zis „nevinovate”).

Există o teorie de parenting care spune că trebuie să învățăm copiii să numească emoțiile, căci, atunci când pui un reflector pe ele, acestea se diminuează. Cam așa am făcut eu cu această frică. Până aici cred că este evident că una din fricile mele era aceea că voi fi mințită (despre de ce și teoria imago, altă dată).

Voiam să vă povestesc despre minciuna patologică, despre cum nu doar bărbații mint (deși ei sunt mai acuzați, am eu un exemplu feminin care bate recorduri), însă cred că cel mai important este cum alegem să trăim de azi.  20181229_103728

Eu am de ales să merg mai departe în viață cu inima deschisă și riscul de a fi mințită (din nou) sau să nu am încredere în nimeni, iar eu cred cu tărie că viața fără încredere nu este viață.  

Mă bucur azi să observ la mine că primul instinct este să am încredere în oamenii noi care apar în viața mea și pot privi senină înainte. Și ce sentiment minunat este!

Scriu acum din cafeneaua Eyefi din Băneasa și zâmbesc singură.

Aleg deci azi să nu caut semne de miciună, ci să caut adevărul și să construiesc încrederea. De aceea nu vă învăț să identificați minciuna ci vă invit să oferiți și să apreciați adevărul.

Tu ce alegi azi?

PS – am populat articolul cu fotografii cu mine din narcisism :)) Glumesc. Am ales aceste fotografii pentru că mi s-a spus deseori că transmit multe prin ochi („ochii, oglinda sufletului” ..), asta și pentru că eu aleg să nu mint, nici măcar white lies, de aceea nu o să mă auziți făcând complimente (decât atunci când sunt adevărate). Jur că am încercat și îmi ies stângace și stupide …

Reclame

2 comentarii

  1. „Minciuna e un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.” — Martin Luther

    Minciuna este un refugiu care ofera siguranta in multe situatii. Traim zilnic in minciuna. Suntem mintiti la tot pasul, la televizor, in magazine pe strada….
    Se spune ca barbatii sunt atrasi de ceea ce vad iar femeile de ceea ce aud. De aceea femeile se aranjeaza (unele se si „tuneaza”) iar barbatii mint. Spui ca ai rezonat mai degraba cu stilul direct al barbatilor. Eu spun ca a apus de mult vremea cavalerilor si „stilul direct al barbatilor” nu mai e chiar atat de direct. Prietenii nu sunt de gen ci de cat de mult accepti si esti acceptat. Fiecare din noi mai mintim sau ascundem adevarul, dar atat timp cat nu afectam pe nimeni nu e o problema. Daca vrei sa nu mai fi mintita nu mai pune intrebari.

    „Nu trebuie să ne simțim jigniți când ceilalți ne ascund adevărul, de vreme ce noi ni-l ascundem adesea nouă înșine.” — François de La Rochefoucauld

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s