Dincolo de facebook, whatsapp, gmail, drive, shazam, instagram, pinterest, youtube și alte aplicații pe care le folosim în mod curent, eu am strâns o colecție de aplicații android, care îmi fac viața mai ușoară în fiecare zi, ca mamă, ca femeie, ca antreprenor, pe care vreau să le împărtășesc azi cu voi. La mulți ani și un 2018 de succes să avem!
Partea a doua a articolului va conține aplicații pentru copii.
M-am abținut de la articole cu rezoluții pentru 2018 sau evaluări ale anului 2017 … nu de alta dar mi-ar da cu minus … m-am abținut și de la articole cu cadouri de Crăciun și rețete și obiceiuri și articol pe tema este Moș Crăciun o minciună sau nu, și v-am lăsat spațiu, căci oricum s-a scris mult pe aceste teme.
Eu una sunt puțin mai practică și mai pragmatică. Am ales să stau mai puțin în laptop pe perioada vacanței și mai mult cu cei mici, cu care am testat mai multe patinoare, deși era a doua oară pentru mine, când mă urcam pe patine. Am descoperit vacanța asta că pot face mai mult decât credeam, chiar și singură cu 2 copii. Dar asta e o poveste pentru altă dată.
În spiritul pragmatismului, vin azi către voi cu câteva recomandări de aplicații – android – care pe mine m-au ajutat în 2017 să economisesc timp, să mă organizez mai bine și să folosesc tehnologia pentru mai mult decât scroll pe wallul de facebook și stocarea a mii de poze cu cei mici (da, depășesc frecvent 2000 de poze locale). Revenind:
5 Aplicații Android de productivitate
1. Sectograph – o aplicație de planificare a timpului cu un mod special de vizualizare, sub forma unui ceas cu 12h. Eu sunt o persoana vizuală și este primul instrument care mă mulțumește, în plus, se integrează cu caledarul google.
2. Asana – aplicație de management de proiect, care funcționează foarte bine și pentru management de familie 🙂 Definești proiecte (organizare petrecere de revelion), sarcini (cumpărături, gătit, coafor, spălat mașina :))) și aloci roluri, apoi primești notificări care îți amintesc de ce ai de făcut, îți arată ceea ce au făcut deja ceilalți, iar la final ai și bifa de finalizat. Eu ador să tai lucruri de pe listă de to do 🙂
3. Stocard – pentru că toți avem muuuulte carduri de fidelizare sau de acces, această aplicație ne ajută să le avem cu noi mereu, fără a mai fi nevoie să săpăm în geantă/portofel/sac fără fund după ele. Nici nu mai știu de câte ori am întrebat casiera ce culoare are cardul, ca să îl găsesc mai repede. Pentru oameni ca mine, există stocard.
4. Waze – aplicație de navigație auto cu actualizări permanente din trafic. Am mai recomandat-o o dată, când povesteam despre șofat.
5. Între timp pot spune că și Google Maps este grozav, ba chiar uneori mi-a estimat timpul mai bine și mi-a găsit rute mai bune, doar că nu are și atenționări de tip radar 🙂
3 Aplicații Android personale – pentru femei 🙂
6. Clue – aplicație pentru monitorizarea ciclului menstrual, cu predicții legat de menstruație și perioadă fertilă, contracepție și contacte sexuale. Pe mine introducerea datelor în el m-a ajutat să îmi dau seama că pe mine mă doare capul în fiecare lună cu o zi înainte de menstruație de exemplu.
7. Astrology Zone – deși nu cred în horoscop, aici am găsit câteva sincronicități între evenimente derulate și datele preconizate, încât m-a determinat să revin pe pagină lună de lună, în primele zile atunci când publică Susan luna în curs. Puteți testa verificând cu luna decembrie, să vedeți dacă vi se potrivește.
8. Your Closet – în sfârșit nu o să mai uit ce am în dulap 🙂 am în cap o curățenie generală, iar la curățenie voi poza tot și voi avea la îndemână mereu ce lucruri am și cum le pot combina. Vă va lua ceva timp să o încărcați cu fotografii …. însă cred că va merita efortul.
4 Aplicații Android utile pentru blog și social media
9. Snapseed – editare avansată de fotografii.
10. Layout – realizare de colaje foto.
11. Boomerang – realizare gif-uri.
12. Powerdirector – editare video avansată.
Voi ce alte aplicații folosiți și merită incluse aici?
Misto aplicatiile. De unele stiam, insa altele gen STOCARD si LAYOUT le-am pus pe TO DO LIST
Mersi Lucia
ApreciazăApreciază
Fain! Îmi place să găsesc la tine, adunate, tot felul de secrete din acestea care ne fac viața mai ordonată! Dintre toate cele prezentate azi, eu folosesc Waze – că-i super necesar și m-a obligat să-l caut și să-l găsesc… pentru a-mi face traiul de șofer mai ușor! 🙂 În rest, pe celelalte o să le analizez!
ApreciazăApreciază
Multumesc si ma bucur 🙂 astept feedback dupa ce mai testezi si altele.
ApreciazăApreciază
Pepperplate – pe care il avem sincronizat pe toate dispozitivele. E o aplicatie faina de meal planning, shopping list building, recipe book pe care o folosim de cativa ani de zile si fara de care nu am putea fi atat de eficienti. Ce-i fain la Pepperplate:
1. odata creat un cont, poti descarca aplicatia pe oricat de multe dispozitive doresti, fara limita (noi o avem pe: 1 laptop, 1 ipad, 2 tel).
2. Modificarile facute se sincronizeaza pe toate dispozitivele (astfel, nevasta sta acasa/la serviciu si face lista de cumparaturi, eu sunt deja in magazin si vad ce am de luat, fara biletel scris de mana).
3. Usor de introdus si salvat retete, usor de introdus retetele respective in meal planner si shopping list (daca nu pregatim mancarea de cu seara, ziua, cand sunt singur cu copiii, e suicient sa deschid aplicatia, sa vad ce avem in meniu si sa merg la reteta, fara sa mai caut prin carti de bucate sau online).
Evernote + Scannable – lasand la o parte faptul ca Evernote e cea mai buna aplicatie pt luat notite, am gasit si scannerul care salveaza documentele, in format pdf, direct pe evernote – iar de aici le pot trimite pe mail.
CPanel – stiai de el? – nu-l folosesc des, dar mi-a fost util cand laptopul a facut pe mortu-n papusoi o perioada si m-am trezit ca trebuie sa dau publish la un articol pe care uitasem sa-l programez si nu aveam altfel cum.
Plus o multime de aplicatii pentru calatorii, printre care Rome2 rio, Sygic Travel (din pacate, acum nu mai e free, asa ca nu-i fac nici o recomandare, dar ramane aplicatia noastra preferata cand e vorba de planificari calatorii), Airbnb, Triposo (e un travel guide; pana recent puteai sa descarti un Triposo pentru aproape orice tara – asa am avut eu 5 aplicatii Triposo anul trecut – mai nou, am vazut ca au redus aplicatiile si gasesti totul in aplicatia principala).
Ma bucur c-ai descoperit ca poti face multe lucruri singura in aceasta vacanta, desi nu ma bucur ca ai fost singura cu copiii (si eu la fel :((). Eu am descoperit ca pot face treaba in casa si lasa copiii sa se joace in legea lor – in limite decente de galagie, dar cu multa iubire manifestata unul fata de celalalt.
ApreciazăApreciază
multumesc mult. unele le-am testat, altele sunt clar de vazut! multumesc!!!
ApreciazăApreciază