Olaf revine în cinema mâine!!! Faptul că suntem fani Elsa nu mai este secret, doar am avut și petrecere cu tema Elsa și se pare că și următoarea petrecere a piticei va fi cu aceeași temă … sau poate va fi Olaf … eu mă pregătesc 🙂
Revenind, de mâine îl regăsim pe Olaf în cinema cu scurtmetrajul Sărbători cu Olaf, în deschiderea celui mai recent film Disney – Coco.
De data aceasta, Olaf pornește în căutarea unor tradiții de Crăciun pentru cele două surori reunite, Ana și Elsa, și are parte de o mulțime de aventuri pline de umor și fulgi pufoși de zăpadă.
Iată aici trailerul
Noi abia așteptăm să îl redescoperim pe Olaf!!! Acestea fiind zise mai jos aveți și 5 activități distractive pe care le puteți face alături de cei mici, activități cu Olaf ce pot fi realizate și pentru o petrecere tematică. Vă spuneam mai sus că mă pregătesc deja.
Iar pe Facebook vă așteaptă un concurs unde puteți câștiga o păpușă Elsa și/sau o carte Regatul de gheață. Ne jucăm …cu Olaf și prietenii lui. Înscrieri la concurs aici.
Activități din Regatul de Gheață – Labirint
Ajut-o pe Ana să găsească drumul prin zăpadă către sora ei, Elsa, în siguranță – downloadează labirintul de aici – Labirint Ana și Elsa.
Activități cu Olaf – tablou creativ
Un carton albastru, un contur trasat pe care îl umpleți împreună cu pufișori albi. Părul și brațele pot fi din sârmă plușată, nasul din hârtie portocalie, nasturii din pufișori negri/maro sau hârtie creponată.
Activități cu Olaf – poză cu Olaf
Un carton mare și alb, un desen tematic și o față decupată. Acum ai un colț foto cu Olaf, perfect la orice petrecere tematică. Cui nu-i plac îmbrățișările calde?
Activități cu Olaf – pin the nose
Desenați-l pe Olaf pe un suport mare, fără nas, și decupați câțiva morcovi din hârtie portocalie. Pe spatele morcovilor puneți bandă dublu adezivă și apoi legați copilul la ochi, iar la indicațiile voastre sau ale grupului de copii el trebuie să nimerească locul potrivit pentru a lipi nasul.
Activități cu Olaf – aruncă la țintă
Alcătuiește-l pe Olaf din bucăți mari de carton, decupează cercuri mai mari sau mai mici în funcție de cât de mult vrei să provoci copiii și fă concurs de aruncat la țintă – stabilește linia de aruncare și dă-le muniție (gheme pufoase mari, șosete împaturite, hârtii reciclate strânse în bulgăre etc). Aruncă pe rând, strâng puncte individual sau în echipă.
Pe Olaf îl poți downloada de aici Construiește-l pe Olaf.
În speranța că ți-au plăcut activitățile propuse azi, te aștept cu drag și alta dată pe blog și nu uita de concursul de pe Facebook, dar și de premiera de mâine.
Abia aștept să-l văd!
ApreciazăApreciază
Si noi!!!
ApreciazăApreciază
[…] Olaf din Regatul de Gheață […]
ApreciazăApreciază
[…] de petrecere cu Olaf, cu Eroi în pijamale, cu Rapunzel,cu Prietenii […]
ApreciazăApreciază
[…] petrecere cu Olaf […]
ApreciazăApreciază
[…] 19.00 – Petrecere tematică – exemple cu Vampirina, Donald Duck, Eroi în pijama, Olaf. […]
ApreciazăApreciază