În primăvară, pe când onlineul era plin de ură între parenting și antiparenting eu am lansat un studiu prin care am rugat părinții să îmi răspundă la câteva întrebări, pentru a face o mică radiografie a situației curente.
La studiu au participat 564 părinți cu 799 copii, dintre care:
- 96% femei, 4% bărbați,
- 62.8% au 1 copil, 33.7% au 2 copii, 4% au 3 copii sau mai mulți..
- 86.3% declară că țipă la copii, 48% declară că își lovesc copiii, iar dintre ei numai 52.8%, respectiv 15% își doresc să renunțe la aceste comportamente.
- 68% dintre părinții respondenți au fost expuși la cel puțin o formă de agresivitate (țipete, bătăi), 32% declară că au avut o copilărie liniștită. Se remarcă faptul că, părinților care au avut o copilărie liniștită, le este mai ușor să ofere același lucru copiilor, raportat la cei care au fost expuși la agresivitate, procentul fiind dublu.
- În același timp 90% dintre părinții care au crescut în familii în care se țipa mult, aplică și ei acest comportament, iar 90% dintre cei care au fost bătuți, lovesc și ei la rândul lor.
- Cu privire la distribuția pe vârste și influența vârstei asupra gradului de expunere a copiilor la agresivitate fizică și/sau verbală observăm o mică diferență între părinții născuți după 1987 și crescuți după revoluție, și cei crescuți în comunism.
- Din cei 799 copii incluși în studiu, 706 sunt expuși la agresivitate verbală, iar 423 la agresivitate fizică, majoritatea fiind copii sub 4 ani.
De ce am realizat acest studiu?
- Pentru că m-am săturat de ipocrizia mamelor care dau lecții de morală.
- Pentru că și eu acum 6 ani am ajuns la psiholog crezând că am luat-o razna, deoarece într-o mare de mame perfecte, eu țipasem la copil. Așa am aflat eu că nu sunt singură … de atunci lucrez continuu la asta și vă invit să faceți cunoștință cu un instrument care pe mine m-a ajutat Jurământul de nețipat.
- Pentru că am vrut să vă arăt că TUTUROR NE ESTE GREU! Dintre sutele de părinți numai 4 au spus că sunt de părere că bătaia e ruptă din rai. Restul (99%) știu că se poate și altfel, și aplică metode de educație cu blândețe, chiar dacă nu mereu au rezultatele dorite (51%).
- Pentru că trebuie să oprim efectul de domino!
Primul pas atunci când ai o problemă este să recunoști că o ai, apoi trebuie să treci de învinovățire și rușine (aici sper eu să vă ajute acest studiu) și pasul trei să căutați soluțiile care să vă ajute să aveți o viață de familie armonioasă.
Studiul a fost realizat exclusiv în mediul online, fără studiu pe teren sau telefonic, și deci include cumva părinții din „bula” mea și pe cei la care am reușit să ajung suplimentar cu acest studiu. Adaug informații pe măsură ce primesc feedback, iar acum pot spune că 40% dintre persoanele care mă citesc sunt din București, restul sunt din țară sau din afara țării. Mie chiar nu mi se pare relevant că sunt din urban sau rural, sau că au studii superioare sau nu. Eu am studii postuniversitare, dar provin dintr-o familie de muncitori în fabrică fără studii medii…. ale cui studii ar conta? ale mele? ale lor?
Toți suntem părinți!
A republicat asta pe http://www.revelatiideparinte.ro.
ApreciazăApreciază
Ce mă bucur că oamenii din bula ta au avut curajul să dea cărțile pe față! Felicitări!
ApreciazăApreciază
multumesc. ❤ important este sa vada fiecare parinte ca nu e singur…
ApreciazăApreciază
Foarte interesant studiu. Ingrijorator insa ca doar asa putini isi foresc sa nu mai loveasca copiii sau sa tipe la ei.
ApreciazăApreciază
asa e…
ApreciazăApreciază
Minunat, felicitari, Lucia, pentru studiu! Am raspuns si eu. Recunosc, mai tip la copil. I-am si dat doua la fund intr-un acces de nervi acum mai mult timp. Dar ma corectez, ma controlez, lucrez la asta, citesc mult, caut solutii alternative. Stiu ca se poate si altfel, chiar si atunci cad se pare ca cei mic ne testeaza limitele la maxim. E bine sa ne schimbam, e important sa vrem sa procedam altfel.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este. Multumesc mult de feedback
ApreciazăApreciază
Abia asteptam rezultatele. Am raspuns si eu destul de sincer.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc si eu 🙂
ApreciazăApreciază
Ce de muncă! Felicitări! Eu cred în educația fără nici o formă de violență.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. Dincolo de acest ideal e important sa conștientizăm întâi problemele pt a lucra la ele. Educatie fără violență probabil peste câteva generații.. ..
ApreciazăApreciază