Renunț la țipat

Cum a fost pentru voi prima săptămână din decembrie? Eu sper că ați început jurământul și că ați primit multe steluțe de la copii. Pentru cei care nu înțeleg despre ce vorbesc, am scris detaliat aici

Am revenit acum cu un update. Cred că este important să îmi mențin angajamentul public atât pentru mine, cât și pentru voi, cei care ați început acest demers. 

Eu sunt integralistă ca și în facultate. 🙂 Însă nu este la fel de ușor. Este un efort conștient, constant, continuu. Uneori e mai simplu, parcă e mai simplu decât era înainte. Angajamentul acesta simt că a schimbat ceva mai mult în mine, decât o simplă foaie cu steluțe.

Alteori mă agăț de competiția cu mine, care îmi spune că vreau toate steluțele sau bulinele sau plusurile scrise de Vlad, cu mâna lui mică. 

Alteori mă gândesc la țipat ca la o dependență și știu că fiecare moment în care mă abțin, scoate din sistem această primă reacție. 

Mi-ar plăcea, dacă simțiți să faceți asta, să împărtășiți cu mine experiența voastră.

Curaj, iubire și iertare!

Lucia

5 comentarii

  1. […] Pentru că și eu acum 6 ani am ajuns la psiholog crezând că am luat-o razna, deoarece într-o mare de mame perfecte, eu țipasem la copil. Așa am aflat eu că nu sunt singură … de atunci lucrez continuu la asta și vă invit să faceți cunoștință cu un instrument care pe mine m-a ajutat Jurământul de nețipat. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns