În ultima vreme nu prea mai apuc să stau să analizez și să fac conexiuni cu privire la evoluția mea în timp, și din nefericire deci nici nu învăț din toate greșelile și ajung să le repet. Realizez acum, când am primit de la Superblog provocarea de a construi casa viselor mele, așa cum am construit blogul, că sunt foarte multe asemănări în modul în care fac lucrurile.

Blogul este până la urmă o casă a gândurilor mele, de multe ori intime, așa cum față în față nu le-aș putea rosti. Nu în sens că le-aș ascunde, cât că mi-e greu să fiu atât de vulnerabilă …

Prima mea casă virtuală datează din 2007, și nu este cea în care scriu acum, iar prima mea casă fizică, pe pământ, din 2010.

Am lansat blogul inițial pentru că toată lumea părea să aibă blog, așa scriam eu atunci (nu îmi amintesc care toată lumea, căci pe atunci abia începuse să crească fenomenul, față de proporțiile actuale). Casa am luat-o, realizez azi, pentru că doar crescusem cu acest ideal cufăr de aur, simbol al realizării pentru toată lumea.

Am mers pe varianta sigură și cunoscută de mine atunci legat de hosting, și anume platforma Blogger. La fel și legat de casă, varianta sigură, la gata, aproape de confortul Bucureștiului. Îmi amintesc și acum câte proiecte case am văzut în toate locațiile pe o rază de 20 km de București, și cum am început să descopăr ce este un certificat de urbanism sau care sunt diferitele tipuri de structuri de case.

Am ales o temă simplă, și, deși am scris vreo 2-3 ani (și aveam și cititori, cine or fi fost ei, dar erau, căci nu aveam habar de monitorizare atunci), am rămas așa, fără o structură logică, fără meniuri, doar ceva categorii și alea prost alese. Destul de similar și cu casa, care este și cea actuală. Pe lângă faptul că ne tot lovim de lucruri pe care nu le înțelegem, cum nu înțelegeam eu atunci dedesubturile onlineului, tema ei a fost simplă, albă, fără pic de culoare și din nefericire destul de prost compartimentată.

Printre primele articole au fost de călătorie, o serie începută și nefinalizată, ca multe proiecte din casă. O primă similaritate lămpile luate la fel în toată casă, pentru ca apoi să începem să suplimentăm cu lămpi albe pe care să le pictez similar setului original.

Articolele care au urmat au fost ca niște urme aleatorii de culoare aruncate pe perete, fără legătură mare între ele, pe o diversitate de teme. Cam la fel s-a adunat mobilierul în casă, mobilier din apartamentul vechi, plus câte o piesă ici colo, majoritatea descoperind la fața locului că nu se potrivesc, iar unele luate în stil pompieristic „ne trebuie perdele / covoare etc”. Cam așa am și scris uneori. Cred ca aproape niciodată nu am recitit textele.

Am renunțat la blog, adică pur și simplu nu am mai scris, din lipsă de timp, el nefiind pe lista mea de priorități, și până la urmă pentru că nu mă inspira să fiu acolo. Cam așa și cu casa, doar că aici nu mai e la fel de simplu să renunți. Și atunci ce-i de făcut? Am început să legăm lucrurile între ele și ușor ușor să facem din ea un cămin, chiar dacă nu este idealul nostru de casă, din multe puncte de vedere.

Dar cum ar fi idealul? Păi așa cum visez să fie și blogul. 

Structurat. Iar casa visez să aibă câteva spații dedicate: un atelier de croitorie, un colț de citit la geam, un birou, pe lângă camere și băi în fiecare cameră.

Vesel și jucăuș. În casă visez acum culori, însă la sfatul unui designer, căci nu simt că le-aș nimeri bine, tablouri și fotografii… Plus un balansoar și chiar un tobogan, un pat suspendat pentru mine și podea cu mai multe niveluri și în living și în dormitor.

Cald și primitor. Aici visez un spațiu hexagonal cu o masă mare rotundă, cu flori proaspete pe ea, mereu potrivită pentru o cafea cu prietenii, dar și un șemineu adevărat.

Picant, spunând lucrurilor pe nume, chiar și celor incomode. Iar în casă aș avea o bucătărie mare, cu insulă,unde să
gătim toate picanteriile lumii.

Copiii au un rol important în
blog. La fel ca și acum și acasă le-aș organiza mai multe zone de activitate și distracție, în casă și în curte.
Autentic. Nici în vise nu îmi închipui casa ordonată, căci nici eu nu sunt așa, iar copiii au un farmec aparte când se joacă pe podea.

Ar fi al meu cu totul de la început. La fel, aș desena eu casa, căci nu aș vrea să ratez aceasta bucurie și satisfacție. Apoi aș apela la un proiectant pentru a pune idealurile noastre într-o formă practică, conform cerințelor legale, dar și să poată completa cu diverse tipuri de arhitecturi, iar apoi să ne sprijine cu documentația de autorizație și construcție. 

Cam asta se întâmplă la AIA Proiect,
unde puteți găsi specialiști gata să vă aducă aproape de casa la care visați fie că vă doriți un concep unic sau o casă cu buget mic.

Ei bine, nu aș fi zis că ar fi atâtea asemănări și niciodată nu m-am gândit să văd asemănări între aceste două case ale mele, deopotrivă importante pentru mine, deci primesc cu bucurie această provocare.

Mulțumesc!

---

Acest articol a fost scris pentru competiție Spring Superblog 2017.