Scriu acest articol după o noapte în care am visat că dorm cu fiica mea, Mara … și nu dormeam bine pentru că nu mai aveam pernă, nici loc și cineva mă trăgea de mână. M-am trezit și am descoperit că iubita mea Mara dormea liniștită lângă mine, nu știu de cât timp, mă trăgea de mână, îmi luase perna și ocupase jumătate de pat. Primul gând a fost ca nu știu când a venit și de ce și m-am neliniștit puțin … următorul a fost că îmi trebuie neapărat încă o pernă în pat, întrucât situația se repetă ocazional, iar ea nu își aduce mereu perna și eu sunt prima care rămâne fără pernă … toate gânduril s-au risipit însă când am atins-o să o învelesc și i-am simțit trupușorul cald, respirația liniștita, când i-am văzut fățuca relaxată dormind, simțindu-se în siguranță. Cât drag, câtă dragoste și câtă liniște m-au învăluit atunci! M-am culcat cu mâna pe ea, cu capul lângă căpșorul ei, iar ea s-a mișcat si a pus mâna pe a mea. Am dormit agitat până dimineață, cu grijă să nu mă așez pe mânuțele răsfirate, și incomod, fără pernă, dar învăluită în iubire.

Dormitul alături de copii este o temă care tot apare în viața mea … la primul copil, cu toate nopțile dormite în picioare făcând naveta între dormitoare pentru a îl alăpta, am ales ca fiecare dintre noi să aibă spațiul său, deci a dormit de la început în camera lui, în patul lui. Am încercat de voie, alteori de nevoie, varianta de a dormi împreună și am descoperit că, pe lângă frica mea excesivă că mă voi așeza pe el, întărită de faptul că am simțit uneori mânuțe mici sub mine, Vlad avea un stil agitat de somn, se trezea ușor, la orice mișcare a mea, adormea apoi greu înapoi, când adormea lovea din picioare repetat, se mai legăna etc. Am petrecut așa ceva timp și apoi am concluzionat că nu este pentru noi, întrucât ajungeam să avem o mare nevoie de somn nesatisfăcută cu toții.

Fiecare a avut apoi spațiul său și asta funcționat foarte bine.

după 2 ani a apărut Mara în viața noastră. Am ales să aducem pătuțul ei în dormitor, lângă mine, pentru a proteja somnul lui Vlad, până în momentul în care urma să doarmă și ea peste noapte, fără treziri. Totul a funcționat perfect, și ajunsesem la pragul de a o muta în dormitor, alături de fratele ei. Echilibrul fin a fost însă distrus de o internare în spital la 6 luni, care ne-a dat înapoi cam 3 luni. Perioada post spitalizare a fost un mic infern, și, din cauza oboselii și a revenirii trezirilor nocture pentru alăptare, am luat-o lângă mine în pat. Am descoperit un copil cald, afectuos care m-a făcut să mă bucur de experiență, în ciuda faptului că îmi era în continuare frică să nu o strivesc, și deci nu mă odihneam foarte bine.

Totuși am reînceput să o așez în patul ei după alăptare și a reînceput să doarmă liniștită singurică. Totul a evoluat foarte bine, am mutat patul în camera copiilor, și, după o perioadă de acomodare în care mai mult se hlizeau unul la altul decât să doarmă, am regăsit echilibrul.

Copiii au crescut, am scăpat de pătuțurile de bebe și copiii au dobândit un nou grad de libertate. Au început diminețile de încărcare cu dragoste, în care veneau la iubeală peste mine. Aici, deși începusem să mă trezesc pe la 5 ca să lucrez înainte de a se trezi ei, am renunțat la acest obicei, ca să fiu mereu în pat când veneau la „gălbenuș” și iubeală.

Apoi au întrerupt ei acest obicei, apoi Mara s-a reîntors. Venea pe la 6, apoi pe la 5, apoi pe la 3, apoi pe la 1 … o perioadă a fost foarte bine, apoi a reînceput somnul agitat. Am purtat discuția legată de nevoia noastră, a tuturor, de odihnă și i-am explicat cât de mult o iubesc și cât de mult îmi place să o simt caldă și iubitoare lângă mine, însă că putem continua să dormim așa numai dacă doarme liniștită. A înțeles, a repetat, ne-am iubit și asta a fost.

Acum a reînceput vizitele nocturne, unele mai odihnitoare, altele mai puțin … în continuare țin cont de nevoia lor de afecțiune, care probabil în perioada asta se datorează faptului că eu am lipsit mai mult de acasă, iar atunci când am fost acasă nu am avut energia pe care o doreau ei. În același timp și eu am nevoie să îi simt parte fizică din mine, să ne sorbim din priviri, să respirăm la unison, să simt mânuțe mici care îmi cuprind fața … Și țin cont și de nevoia de somn, a mea și a noastră a tuturor.

Lecția mea despre cosleeping: să fiu deschisă, să accept și să le las libertatea de a alege, nu să impun nici într-un fel, nici în altul. Totul cu măsură!