Unul dintre filmulețele mele TED preferate este cel cu tema vulnerabilității. Prima oară când l-am auzit am avut un moment de aha! care m-a marcat. Atunci mi-am dat seama că a trăi cu adevărat alături de un om, înseamnă, printre altele, să îi oferi spațiul și siguranța necesare pentru ca el să poată fi vulnerabil; înseamnă să apreciezi, să iubești, să prețuiești acele momente, să protejezi și să înconjori cu iubire necondiționată acel om, care îți împărtășește o bucățica din sufletul său pe tavă.
Dar într-o lume în care este mai apreciat să faci haz de necaz, decât să îți trăiești tristețea, în care cei apropiați sunt primii care fac glume pe seama ta, iar sentimentele tale sunt constant desconsiderate, de dragul umorului ieftin, cum poți într-o astfel de lume să păstrezi sufletul deschis și să te oprești din înălțat ziduri groase în jurul tău?
food for thought … I’ll sleep on it I guess…
[…] Am căutat melodia care mi-a marcat vara și am reascultat-o acasă, abia atunci mi-am dat seama ce s-a întâmplat în ziua aceea din Vamă, când mi-a fost servită o nouă lecție despre vulnerabilitate. […]
ApreciazăApreciază
[…] fiind distractiv, are un avantaj necontestat, căci darurile exilului sunt multe: scoate la iveală slăbiciunile, elimină văitatul, permite o perspectivă vastă, intensifică intuiția, conferă puterea de […]
ApreciazăApreciază