De la jucării la haine, culori şi activităţi, Vlad, primul meu copil a avut acces la orice, fără să i se spună ca este pentru fetiţe sau că băieţii nu plâng şi nu poartă roz, fetele sunt finuţe şi poartă numai fuste etc. Totuşi, băiatul meu a ales maşinile, de fapt orice se află pe roţi, ca primă şi, încă, aproape unică dragoste, de la maşini fizice, la reviste şi cărţi cu şi despre maşini. Alege inclusiv hainele cu imprimeuri cu maşini, acestea sunt amplasate convenabil pentru societatea noastră, pe culori de “băieţi”. Intrat în colectivitate şi-a păstrat preferinţele.

Apoi s-a născut fiica mea. A fost copilul albastru, crescut în multe haine moştenite de la fratele ei, astfel încât lumea o confunda deseori cu un băieţel. Magazinele cele pline de haine în 2 culori, roz şi albastru, mi-au adus în casă haine de “fetiţe”. Totuşi, varietatea de culori şi jucării la care a avut acces (haine de la frate, printre care tronau şi culori precum verde, roşu, portocaliu), alături de modelele feminine din familie avute în copilăria mică (de exemplu eu, mamă care lucrează de acasă, uneori în pijamale, şi foarte comodă la ieşirile în oraş) nu justifică ce s-a întâmplat.

Mai multe puteţi citi în articolul meu publicat pe Totul despre mame.

🙂