S-au închis școlile – noi încotro?

Este oficial. Gândul acela mic pe care nu îndrăzneam să îl rostim nici față de noi a devenit realitate – școlile sunt închise până în septembrie.

Deși acum câteva zile, când se lua în calcul o deschidere graduală a școlilor, părinții comentau despre cum nu vor duce copiii la școală pentru 2 săptămâni, căci nu merită riscul, despre cum erau inconștienți politicienii căci voiau să deschidă și să expună copiii la riscul îmbolnăvirii, despre cum nu vor sta oricum copiii cu mască pe față, cum nu vor putea să îi lege ca să respecte distanțarea fizică, ei bine, azi, tot părinții sunt revoltați de faptul că s-au închis școlile, că există grupuri vulnerabile care nu au acces la educație online, despre cum vor rămâne copiii „în urmă”, despre cum ne vom întoarce în septembrie cu aceeași frică, despre cum statul e vinovat pentru că nu are soluții mai bune.

Orice decizie ar fi luat, nu ar fi fost bună, căci într-o situație de criză nu există perfect, nu poți acoperi toate scenariile, cumva, cineva, pe termen scurt, tot avea să iasă în pierdere. Decizia a fost în favoarea națiunii, căci o avalanșă de spitalizări și decese, ne-ar îngenunchia pe toți, mai devreme sau mai târziu.

De fapt, garanții nu avem. Nu știm care ar fi fost cea mai bună decizie, știm că nu ne permitem să testăm.

Acum i-au sacrificat pe cei fără posibilități, căci noi cei care avem acces la internet și tehnologie, putem, oricât de puțin, să suplinim lipsa școlii – că sunt activități cu cadrele didactice (scurte, gălăgioase, haotice pe alocuri, dar sunt), că mai facem noi o activitate (și vă invit să luați din calendar inspirație).

E complicat că nu putem merge la birou? Oooo da. Va fi.

Vor fi o parte din noi care vor rămâne fără joburi? Posibil.

Ni s-a tăiat deja din salarii? Majoritatea, dacă nu toți, știm cum e deja.

S-au închis contracte? Cu siguranță știm cum e.

O luăm un pic razna cu copiii acasă? Încercăm să nu.

E al dracu de frustrant să nu vedem o luminiță la capătul tunelului? Să nu ne putem planifica concedii și nici măcar weekenduri? Este!

It is what it is!

Dacă mă citiți de un pic de timp, știți că abordarea mea este de a găsi soluții. Se dă un fapt, pe care nu îl putem controla, s-au închis școlile. Mă așteptam, însă nu am planificat pe termen lung. Am așteptat. Am enumerat mai sus consecințele, o parte din ele. Acum că este oficial și eu m-am repoziționat.

Ce pot eu face în această situație?

Am învățat în ultimii ani să las să fie situațiile pe care nu le pot controla și să iau măsuri acolo unde pot. Să vă dau un exemplu: criza aceasta și mie mi-a tăiat din venituri. În același timp mi-a oferit extra timp – din faptul că nu mai fac naveta și contractul încheiat. Am avut aici de ales între a investi timp în lucruri mărunte pentru venit pe termen scurt dar impact mic, sau a investi în ceva mai mare cu impact pe termen lung. Am ales evident varianta a2a și construiesc un program de dezvoltare personală la nivel internațional, despre care abia aștept să vă povestesc.

Puteam să mă vait? Oooo da! Am 2 copii școlari, un job full și zero ajutor.

Aș putea da vina pe alții? Sigur, că doar nu eu am adus covidul și nu eu am închis școli.

NU FAC ASTA!

Aleg să contribui și vă voi susține în continuare cu seria de calendare înca 5 săptămâni.

Aleg să văd partea bună a faptului că mi-am creat o super relație cu copiii în perioada asta, deloc ușoară, în care am trecut prin zile când mi-a fost rău și am zăcut la pat, singură cu ei, sau zile când am oblojit răni, zile când am ținut conferințe cu ei în brațe, zile când toți 3 eram în camere zoom cu căștile pe urechi la aceeași masă.

Aleg să construiesc pe termen lung.

Aleg să caut darurile pe care fiecare etapă mi le aduce.

Aleg să caut soluții – pentru că simt că nu îi pot lăsa pe copii să stea degeaba. Am impresia că le stă mintea în loc. Așa s-a născut primul calendar de activități, când învățătoarele lor nu făceau nimic cu ei online.

Aleg să caut soluții – pentru că realizez că nimic nu e permanent și am muncit mai mult decât dacă m-aș fi dus la birou, am construit proiecte noi pentru a mă asigura că mai am un job la care să mă întorc.

Aleg să caut alternative – pentru că nu cred că este bine să ții toate ouăle în același coș, mereu încerc să am mai multe surse de venit, iar acum cu atât mai mult. M-am reactivat profesional, am și un blog nou, pentru articolele care nu își găseau locul aici.

Dar cel mai important câștig al meu a fost o nouă repoziționare – prima repoziționare a avut loc după nașterea copiilor, când am început cu adevărat să simt că timpul este cea mai importantă resursă și am început să am mare grijă cum investesc timpul meu. Cu timpul însă, povestea s-a transformat în „atâta timp cât e în drumul meu și nu îmi ocupă mult timp, e ok” și am susținut așa activități care erau mari consumatoare de energie. Acum a avut loc a doua repoziționare și reprioritizare după energia investită – căci uneori o unitate de timp de 1h poate consuma energie cât pentru 10h.

Așadar acum am două filtre prin care îmi aleg activitățile în care mă implic – timpul și energia – și subliniez aleg, căci aleg să trăiesc intențional, nu doar ca reacție la ceea ce mi se întâmplă.

Tu cum alegi să te poziționezi față de acest context complicat? Cu ce te pot ajuta? Scrie-mi în privat dacă crezi că o discuție cu mine te poate ajuta sau programează-te aici.