Reality check cu Oana Moraru

Faptul că o admir pe Oana Moraru nu este un secret. Am scris și anul trecut despre ea (despre miraculosul copil de 6 ani  și un mic interviu cu de toate) și sigur voi mai scrie. Ce îmi place cel mai tare este că este o persoană autentică, nu îi este teamă să spună lucrurilor nume și o apreciez și că mi-a dat o gură de apă rece, ca să nu mă îmbăt cu succesul campaniei „Susțin învățătoarea copilului meu!” Aud ce spune Oana și veți citi și voi mai jos, însă pentru că nu pot să nu fac nimic, fac cât pot aici unde sunt. Deci campania continuă.

Iată întrebările pe care i le-am adresat și doza de realitate pe care o împărtășesc cu voi:

Mămica Autentică: Primesc întrebări de la părinți legat de cum pot afla ei, până la urmă la ce sunt buni copiii lor. Asta după ani de alergat cu ei între diferite activități și sfârșind prin epuizare și prin a face totul cu mediocritate. Exista vreo modalitate prin care să aflăm care este talentul / menirea copilului?

Oana Moraru: Cred că fiecare copil se naște specializat. Natura operează în folosul ecosistemelor, inclusiv în favoarea intelectului uman. Ar fi contraproductiv să existe pe lume destine care vin degeaba, care ar trebui să pice la loteria sensului în lume.O6EB510.jpg

De cele mai multe ori, nu vedem cine este copilul nostru pentru că stăm prea aproape de el. Știm cu toții cum părinții de astăzi au ajuns foarte servili cu propriii copii: hiperprotectivi, panicați la orice scâncet, cicălitori, nerăbdători să îi ajute la fiecare pas, ba chiar să le termine  și propozițiile din gură. Vorbesc de generația părinților legători de șiret până la 7-8 ani, de părinții care își feresc copiii să pună mâna în zăpadă pentru că e rece, de părinții care închid geamul să nu fie curent, de părinții care alungă plictisul imediat, cu zeci de stimuli externi, condiționând dependența puterii interioare de lucruri și obiecte.

Cel mai înțelept lucru este să te dai doi pași înapoi și să observi. Să îți observi copilul, dincolo de așteptările personale și judecățile comparative. Dincolo de nevoia ta de adult de a te împlini prin el.

Este imposibil, din această postură, să nu remarci ce îi face plăcere, ce îi aduce lumină în ochi, despre ce povestește insistent, ce anume îl animă și îl face să se încarce de energie. Pentru că, întotdeauna, ceea ce reprezintă menirea ta va fi și sursa de încărcare, va fi zona unde vei pune efort fără să obosești cu adevărat.

Menirea sau talentul nu trebuie găsite de cineva. Ele există pur și simplu. Ca să se activeze, ca să iasă la lumină, către societate, copilul nu are neapărat nevoie de o diversitate de cursuri, ci de cel puțin 2-3 întâlniri cu oameni foarte pasionați de ceea ce fac. Cea mai mare șansă este să stea pentru o vreme în umbra unuia care se bucură din toată inima de ceea ce face, care vorbește cu pasiune și cu strălucire în ochi despre ocupația lui. Copiii se contaminează de energia caldă, de vibrațiile superioare. Își vor dori să fie la fel. Oamenii inspiraționali contează, nu numărul de activități. Nu îi obosește programul încărcat, cât numărul de adulți plictisiți și rutinați din viața lor.

Pentru copii mai mari (14+), există evaluări pentru orientare profesională deja, așa cum citeam de curând la Cabral. Mai multe detalii aici.

M.A.:Care este focusul primilor ani de scoala: relaționarea cu colegii, acumularea de cunoștințe, un mix între cele 2? Intreb pentru ca de exemplu noi am decis sa il ducem la scoala de langa casa, deschizand astfel oportunitati mai mari de relationare si socializare, evitand naveta si dependenta de masina, insa este o scoala de provincie, si ar putea fi mai slaba ca nivel fata de o alta scoala din Bucuresti (la fel cum ar putea fi și bună, până la proba contrarie).

O.M.: Focusul, pentru fiecare individ în lumea asta, este echilibrul între corp, minte și suflet. În primii ani de școală, alegerile noastre nu ar trebui să excludă nimic din acest trio. Copiii învață bine dacă se simt mai întâi bine în corpul lor: reziliența, autocontrolul, atenția voluntară și ascultarea conștientă – adică cele mai importante atitudini care asigură creșterea academică – încep întâi în corp. Talking to pupilsUn copil care face suficientă mișcare cât să își dezvolte motricitatea grosieră, fină și coordonarea, va dezvolta, simultan, și atenția pe detaliu, controlul energetic al mâinilor și al picioarelor când are ceva de făcut strict cu mintea, va dezvolta rafinament în gândire și abilitatea de a face conexiuni logice.
Partea socială, relaționarea cu lumea – colegii sau autoritățile formale – merg mână în mână cu valoarea raționamentelor cognitive, cu acumularea de cunoștințe. În medii interactive, bazate pe colaborare și dialog de calitate, mintea copiilor crește, dependentă de calitatea relațiilor umane. Emoționalul îmbracă cognitivul,și, în același timp, rafinamentul cognitiv dezvoltă și control emoțional, autocunoaștere și înțelegere de sine.

Nu cred că putem separa, în deciziile noastre, socialul de cognitiv și de starea de bine în corp. N-aș alege o școală de cartier doar pentru că îmi dă timp. Aș alege după cea mai bună pondere în echilibrul celor trei criterii: anturaj de calitate, standarde academice mari și mediul care să mă scoată din zona mea de confort, să mă provoace și să mă prețuiască în același timp, ca individ.

Multe din școlile fără pretenții proiectează, dacă vreți, așa, la nivel energetic, vibrația aceea a lucrurilor care merg în virtutea inerției. Nu aș vrea să adaug acolo și energia copilului meu. Va învăța să o copieze, instinctiv.

M.A.:Am pornit recent campania „Susține învățătoarea/învățătorul copilului tău” prin care îmi doresc să le arăt părinților că pot contribui activ în viața școlară și pot colabora cu învățătorii de îndată ce se opresc din a-i acuza, amenința și desconsidera. Cum crezi că pot susține părinții învățătorii și activitatea din clasă?

O.M.: Campania e bună, atât timp cât nu se îneacă în genul acela de optimism care nu te lasă să scanezi realist cine este fiecare dintre învățătorii pe care vrem să îi susținem. S-ar putea să avem surpriza să îi susținem în mediocritatea lor, în stilul lor agresiv, în felul în care știu să umilească, să condiționeze, să strivească în comparație copiii.

Au nevoie de susținere oamenii slabi și incerți în caracter, după părerea mea. Un învățător bun emană și putere, și respect, și susținerea tacită a celor din jur.

Insist, în România avem mare nevoie de puțină vehemență și luciditate. Toate micile noastre reușite locale și proiecte înălțătoare – le văd în toată țara – sunt minuscule. E nevoie de voință politică și mare zdruncinare decizională, la nivel înalt, ca să facem trecerea în secolul XXI.12108159_10206163251214915_6958587610149506609_n

Campania ta este admirabilă, dar mă tem că mesajele astea frumoase vor da celor de sus șansa să se culce mereu pe o ureche și să ignore grandoarea dezastrului în România. Vor spune: ”uite, lasă-i că se descurcă frumos acolo, jos, la firul ierbii; au încă mesaje pozitive, își susțin dacălii, merge treaba oricum!”

Tare mi-e frică de idealismul meu și al tău. Sună pastoral. Uneori mi se pare ridicolă și campania mea prin țară. Oamenii nu mai au tăria emoțională să audă lucruri urâte, chiar dacă sunt adevărate. Și fiindcă n-o avem și tot coafăm realitatea, teamă mi-e că peste 20 de ani  tot în punctul ăsta o să fim: când eu și cu tine vom face proiecte frumoase și bucolice, în timp ce alții, cu adevărat responsabili, stau și râd comod că treaba totuși, iată, merge ea cumva.

Aici la final, dragă Oana, tare sper să nu ai dreptate. Aud ce spui, dar cred că fiecare copil și părinte pe care îl ating proiectele acestea minuscule ale noastre contează și cred că sunt tot mai multe proiecte minuscule care fac un mare și ating mai mulți oameni. 

Nu am fost niciodată o optimistă, ci o realistă, însă cred că schimbarea poate veni și de jos în sus. 

Dragi părinți, vă doresc să luați deciziile bune legat de copii, iar când o dați în bară să aveți flexibilitatea să vă adaptați și să faceți schimbarea necesară, pentru echilibru.  

Pe Oana cu doza de realitate și multe (MULTE MULTE) acțiuni pe care le puteți pune în practică alături de copii, o găsiți prin toată țara conform calendarului de mai jos.

Anul trecut eu am participat deja la atelierul 0-6 ani. Anul acesta merg la 6-12 ani. Vi le recomand cu tot sufletul. Oana este minunată, tratează copilul fix din punct de vedere al echilibrului despre care vorbea mai sus. În plus, Oana este un om atât de dedicat, încât nu a plecat până nu a răspuns întrebărilor din sală. După

Abia aștept partea a 2a pe 25 martie!

Pe mine mă găsiți în primul rând. Să mă trageți de mânecă să ne cunoaștem!

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s