Mămică Autentică: Cum putem sprijini copiii in descoperirea talentelor native?

 

Oana Moraru: Copiii ”prodigy” – cei care se nasc cu un talent nativ puternic nu rămân nedescoperiți niciodată. Pur și simplu, zona aceea a minții lor este atât de ”elastică” și ”mare”, că nimic nu-i poate opri de la exprimarea ei. Deci, în privința lor, nu trebuie să ne facem griji. Ceilalți copii însă – majoritatea, adică – se nasc și ei cu o configurație unică a minții și a predispozițiilor către învățare, cunoaștere și exprimare. În stare latentă, există în fiecare dintre noi o arie sau mai multe de dezvoltare din care am putea crește performanța, vocația sau plăcerea misiunii de viață. Fiecare dintre copiii noștri vine pe lume cu o voce, cu un ”plin” de dus la capăt și de ” înde-plin-it”. Nu cred că trebuie să pornim în educația lor ca într-o contra-cursă a timpului și a îndatoririlor noastre, cu teama că această menire/talent ar rămâne nedescoperit și, deci, nerealizat. Orice copil pe lumea asta se mișcă în direcția focului de dinăuntru, dacă este lăsat suficient de liber și înconjurat cu încredere și dragoste de cei care-l au în grijă. Copiii crescuți cu frică, crispare și teama părinților că nu ajung la nu-știu-ce-standard social sau cultural învață, fără să vrea, să își stingă acest foc interior și să mulțumească pe alții, cu mult înainte de a afla cum e să te mulțumești pe sine. Deci, fără grijă, copiii noștri au busola pe dinăuntru. De multe ori, noi acționăm asupra ei cu bruiaje de tot felul și le deviem calea, din anxietate, din nemulțumire, din neîncredere.

M.A.: Care crezi ca sunt abilitatile care contribuie decisiv la succesul copiilor? 

 

O.M.: Dacă vorbim de succesul școlar, copiii au nevoie să satisfacă în interior un echilibru între 6 dimensiuni: 1. dezvoltarea fizică, 2. social-emoțională, 3. atitudinea față de învățare, 4. calitatea raționamentelor și a cunoștințelor, 5. comunicare și 6. motivație personală. Despre ariile dezvoltării armonioase am să vorbesc la atelierul ”Copiii sub 6 ani”. Decisiv este însă echilibrul, nu o competență anume sau alta. Pentru că dacă vorbim despre succesul în viață și estimările actuale ale cercetătorilor pe profilul tânărului de succes, vom vedea că tocmai acest echilibru este cheia înfruntării unui viitor în rapidă transfomare. Din el vin adaptabilitatea și flexibilitatea umană, gândirea critică și abilitățile de vorbi și scrie cu o voce care te definește, cooperarea, creativitatea, inițiativa și reziliența. Și da, într-adevăr, dacă ar fi să punem punctul pe ”i”, inteligența nu mai este deloc suficientă astăzi, ci puterea fiecărui om de a crește, de a fi obsedat de o idee, de un proiect, de a pune energie și pasiune în ceea ce face.

M.A.: Toata lumea vrea sa schimbe sistemul, crezi ca exista totusi ceva care merita perpetuat din sistemul actual? 

 

O.M.: Nu toată lumea vrea să schimbe sistemul, multă lume se simte bine în el și profită de el. Sunt câțiva, un procent mic, care au observat că totuși copiii noștri nu își satisfac nici intelectul, nici sufletul, în școală. A schimba înseamnă a transforma. Teoretic, în fiecare moment al transformării se perpetuează tot și se schimbă câte puțin, din interior. Prima schimbare pe care trebuie s-o facem, cred, este să stabilim exact ce trebuie să facă și să știe un copil la o vârstă sau alta, cum se măsoară impactul profesorului la clasă, cum și unde este el răspunzător de învățarea pe care o produce. Pentru că nu facem asta, a înflorit industria meditațiilor, a auxiliarelor curriculare, au crescut panica și anxietatea parentală. Toate pe fondul lipsei unui sistem minim de referință despre cum măsor și cum definesc succesul școlar la o anumită vârstă.

M.A.: Poate un parinte compensa ceea ce nu lucreaza copilul la gradinita/scoala, atunci cand nu are optiunea de a alege o scoala sau alta? 

 

O.M.: Aici e cu totul o altă discuție. Generația actuală de părinți trebuie să înțeleagă noua paradigmă a educației individuale și colective. Peste tot în lume, statul poate, cel mult, să asigure o bază educațională minimală. În contextul actual al exploziei informaționale și dezvoltării tehnico-științifice, niciun stat din lume nu-și mai poate sincroniza școlile cu cerințele prezentului. Nici atât cu ale viitorului. Prin urmare, familia trebuie să înțeleagă că s-a dus demult vremea în care copiii erau dați, în liniște, pe mâna școlilor și acestea își făceau treaba. După părerea mea, rolurile s-au inversat: școala pune primul strat, familia cam trebuie să facă tot restul. În România încă nu se formează în clase competențele de care au nevoie copiii noștri ca să reușească pe piața mondială: creativitate, inovație, spirit antreprenorial, inițiativă, flexibilitate, gândire critică, versatilitate și tărie sufletească. Deci, n-avem de ales: familia trebuie să suplinească tot decalajul acesta istoric și politic în care ne-am tot afundat, ca țară.

 

M.A.: Ce intrebari putem pune educatorilor/invatatorilor pentru a afla daca ei profita la maxim de ferestrele de oportunitate specifice varstei?  

 

O.M.: Învățătorii și educatorii copiilor noștri nu trebuie scoși la interviu, nici testați de familii. Pentru că dacă și ei ar face-o cu părinții, ar avea destule de reproșat, la rândul lor. Cred că valoarea unui învățător se vede cu ochiul liber, după 2-3 săptămâni de școală, în ochii și în mintea copiilor: Există o rutină la clasă, un ritm în caiete și în sarcinile de lucru? Există diversitate de idei, întrebări și curiozitate încă în mintea copilului tău? Există deja încrederea lui că poate progresa? Există reflexul de a veni cu drag la școală?

 

M.A.: Cum pot parintii evalua acasa evolutia prescolarului/scolarului? 

 

O.M.: La atelierul din 26 nov. – ”Copiii sub 6 ani” am să vorbesc exact despre asta. Primii ani de viață sunt dramatici în obținerea echilibrului de care vorbeam mai devreme. O grădiniță bună induce copilului, cel puțin o stare de hărnicie, de dorință de a afla și a reuși. Adică dezvoltă în primul rând atitudinea bună față de învățare: ascultarea activă, atenția voluntară, plăcerea de a finaliza o lucrare, ceva autonomie și reziliență. Și sigur, așa cum  m-am pregătit să descriu, stimulează sistematic toate ariie dezvoltării umane, scoate copiii din zona lor de confort și îi provoacă, îi stimulează, îi modelează indirect, prin joc și mișcare. O grădiniță bună pune bazele colaborării, ale interacțiunilor armonioase cu semenii, îl învață pe copil că are o voce și o identitate socială demnă de aprecierile noastre.

 

M.A.: Cum crezi ca putem iesi din cercul vicios – parinti care se vaita de teme, teme pe care le cer tot parintii, catre o normalitate de teme necesare, relevante? 

 

O.M.: Ieșim din asta dacă terminăm cu nebunia auxiliarelor prost făcute și cu sărăcia din învățământ care-i împinge pe profesori să mediteze aiurea copii, încă de la clasele primare. Adică temele multe sunt acum un simptom, la suprafață, al corupției din adâncime. Ca să speriem suficient părinții și să îi facem să plătească în plus, punem pe piață culegeri care n-au nicio treabă cu programa școlară. De aici, un lanț întreg de pretenții fără noimă și apăsări nedrepte pe spinarea copilului. Și când spun ”sărăcie” nu mă refer doar la cea materială.

 

M.A.: Crezi ca se poate muta scoala in online, fara interactiune fata-in-fata, la copii?

 

O.M.: Nu, nu se poate muta. Factorul apropierii umane, chimia unui individ e de neînlocuit în învățare și în relevanța sau eficiența interacțiunilor. Sunt zeci de experimente pe tema asta. Da, online-ul poate completa și îmbogăți școala. Copiii au însă nevoie de ”atingere” umană ca să învețe.

 

M.A.: Ce putere au parintii si cum pot influenta procesul educational din clasa?

 

O.M.: Părinții trebuie să semnaleze vehement abuzurile și să nu-și lase copiii călcați în picioare. Pot veni cu activități extracurriculare, cu oameni inspiraționali, cu excursii de o zi în locuri care te înalță și te cresc. Din păcate, în stilul didactic și în felul în care fiecare profesor știe să își facă meseria, nu pot interveni. Am mai spus-o, părinții au o misiune imposibilă astăzi: deși sunt tare ocupați, tot ei sunt aceia care vor pune în copii ambițiile și bucuria reușitei. Școala, mai puțin.

 

M.A.: Recomanzi participarea copiilor la optionale si alte activitati extracurriculare si ce ai recomanda parintilor cu privire la alegerea activitatilor si a furnizorilor? 

 

O.M.: Da. Atât timp cât ele nu mănâncă timpul liber și ”făcutul de nimic” atât de necesar al copilului nostru. Ei cresc și din structură, dar și din libertate și timp cu sine. Știu părinți care au micromanageriat în întregime zilele copiilor lor. Chiar dacă aceste ateliere sau cluburi sunt extraordinare, impactul lor e minim, dacă se hrănesc din timpul acela al întâlnirii cu sine, de care are nevoie orice copil. Adevărul e că majoritatea copiilor noștri este teleghidată 100% . Din plictis, din timp fără stimuli, din țiuit de urechi și frustrarea lipsei de stimuli imediați s-au născut idei frumoase, reziliența personală și sentimentul centrării în sine. Extracurricularele sunt bune, pentru că bat la ușile unor potențiale interese pe termen lung, lasă o urmă și o chemare în fiecare suflet sau închid uși definitiv. Dar la fel de bun este ”opționalul” acela din camera copilului, când stă el singur cu ochii în tavan și își cheamă energia de viață, își pune gândurile în ordine și își simte inima bătând.

Iar dacă aceste cuvinte v-au emoționat, v-au răscolit amintiri și temeri legat de educația copiilor voștri, atunci vă invit să vă uitați pe atelierul Oanei de mâine, 26 noiembrie și chiar sper să participați în număr cât mai mare.

Eu voi fi în sală, gata să iau notițe!