Copiii şi tehnologia – Maraton de Sănătate SECOM

Am avut mereu o obsesie legat de tehnologie şi de cum este ea nocivă copiilor şi trebuie stârpită cât de mult putem. Primul instinct.

Al doilea a fost că se nasc şi trăiesc cu tehnologie şi că este parte din viaţa lor deci e important să ştie să o folosească.

Între timp am început lecţii de digital literacy cu ai mei acasă, întrucât am observat la cursurile Learning HUB copii care abia găsesc tastele. Mi-am dat seama că aşa cum învaţă să scrie şi să citească, este important să ştie să tasteze. Îmi amintesc cu nostalgie de maşina de scris pe care ne-a adus-o mama de la fabrică pe când eram eu în liceu, tocmai pentru că a putut anticipa necesitatea acestei abilităţi şi a vrut să ne pregătească pentru viitor. Primul calculator personal eu l-am avut în facultate … acum îl avem în buzunar şi în faţa ochilor permanent …

Revenind, în ideea de a nu ţine copiii total la distanţă de tehnologie, pentru a nu crea sindromul fructului oprit, însă pentru a nu depaşi limita cu care să fim cu toţii comfortabili, regulile sunt următoarele:

  • noi nu ne uitam la TV, decât puţin, poate o ştire sau un amuzament / eveniment sportiv seara;
  • copiii văd un desen animat (preînregistrat la care derulăm reclamele) seara;
  • în weekend vedem în general un dvd cu un desen animat mai lung sau o serie de gen Tom & Jerry.

Cam asta e TV-ul pe săptămână. Cu telefoane nu umblă. Cu tableta nu umblă. La laptop avem program de digital literacy în care scriem în word 30 minute cel mare, 10 minute cea mică şi asta o dată la câteva zile.

În acest context mi-a prins foarte bine evenimentul Secom, unde dr Raluca Teleanu, specialist neurologie pediatrică ne-a povestit mai multe despre efectele ecranelor asupra creierelor copiilor dar şi asupra relaţiilor pe care ei le dezvoltă cu noi şi ceilalţi.

Aş începe detalierea cu un aspect care mie mi s-a părut grav: situaţia din anii 90 când peste 700 de persoane din Japonia, majoritatea copii şcolari, au ajuns la urgenţă cu convulsii, vomă, ochi iritatţi şi alte simptome de tip epileptic – detalii aici – în conexiune cu vizionarea unui episod din Pokemon. După 24h ,200 de oameni au rămas internaţi având în continuare simptome epileptice.

Wow! Da, atât de mult poate fi afectat creierul lor! 

Ce mi-a plăcut cel mai tare la dna dr a fost că, deşi ne povestea despre copii „autizaţi” din cauza abandonului la TV, a păstrat o linie obiectivă, de mijloc, mesajul transmis fiind acela că EXCESUL este problema, şi nu tehnologia în sine.

Deci, îi putem lăsa pe copii la TV sau cu tableta şi chiar cu jocuri video, atâta timp cât nu stau foarte mult numai acolo, iar conţinutul este unul adecvat vârstei şi dezvoltării lor. Ce ajută în plus, este ca noi să fim alături de ei, să mai întrerupem puţin focusul pe ecran.

Iată câteva din informaţiile primite de la dna dr:

Problemele legate de privitul la TV, mai multe ore, neîntrerupte, emisiuni, reclame:

  • crearea unei atitudini mentale pasivă;
  • caracterul hipnotic al televizorului – asta am experimentat-o şi eu şi cred că asta e cauza obsesiei mele, faptul că în faţa televizorului copilul meu mare, blond, frumos şi deştept se transformă într-o legumă şi nici nu pare că mai este prezent pe lumea noastră… ochii îşi pierd strălucirea, şi ar putea cade casa în jurul lui, că nu ar mişca. Aşa a fost mereu.
  • inhibă activitatea emisferului cerebral stâng, care nu se mai dezvoltă normal şi pot apărea deficienţe. Aici dna dr menţionează copiii autizaţi, care nu vorbesc, nu au contact vizual, nu vor nimic, şi care după o cură fără TV încep să îşi revină. Astfel de copii ajung la consult pentru întârzieri în dezvoltarea limbajului, de exemplu.
  • anulează satisfacţia produsă de lectură şi inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii – mi s-a părut bună metoda aplicată de dna dr cu ai ei copii: întâi citim cartea şi apoi vedem filmul. 
  • probleme de atenţie – ADHDcopiii se plictisesc repede, întrucât TV-ul oferă un ritm accelerat şi satisfacţie imediată;
  • simptome epileptice, am menţionat mai sus, determinate de exemplu de lumina stroboscopică.

Pe de altă parte, un filmuleţ educativ este în regulă, mai ales dacă este vazut alături de noi, comentat etc. 

Jocurile video, contrar opiniei mele, se pare că au şi efecte pozitive. O sa mă documentez şi probabil voi fi mai deschisă către ele. Ai mei copii încă nu le-au descoperit, însă îmi doresc ca ei să aibă discuţii comune cu colegii, deci când va veni timpul, voi fi ok cu asta, căutând jocuri paşnice, strategice, care oferă stimulare cerebrală.

Şi dacă am dat-o în bară ce facem? 

[Am mai scris despre cum o dregi dupa ce o dai în bară aici şi merg pe aceeaşi linie pentru că simt că a fi părinte reprezintă o serie de decizii care sunt mereu controversate, deci facem greşeli des, mai mari sau mai mici, şi mi se pare IMPORTANT să ştim cum dregem busuiocul.]

Vestea bună vine de la creieraşul nostru fantastic, capabil de modelare şi re-modelare prin experienţele trăite – adică NEUROPLASTICITATE.

Ce ar trebui să facem?

  • să limităm spre ZERO accesul la ecrane pentru copii sub 3 ani – până la 3 ani creierul lor absoarbe tot, face cele mai multe sinapse, pe care după 3 ani le reorganizează, eliminând căile nebătătorite;
  • să fim atenţi la conţinutul la care au acces copiii în faţa ecranului;
  • să le fim alături;
  • să limităm cantitatea de timp petrecută în faţa ecranului – peste 3 ani, 1h pe zi este suficient;

Şi cel mai important: să oferim alternative (activităţi pe care să le facem împreuna, chiar  în aer liber) astfel încât ei să nu mai simtă nevoia de refugiu în ecran.

Acestea fiind zise, de puţin timp, aveam probleme la culcarea copiilor, în sensul în care sunt mai agitaţi şi nu se pot culca. Faptele pe care le-am identificat momentan ca potenţiale surse: faptul că nu s-au adaptat la ora de vară şi  schimbarea desenului animat de seară, cu unul mai dinamic.

După ce am aflat de la dna dr că este greu să culci copiii după 10 minute de TV în care ei au vizionat 50 de personaje alergând stânga dreapta, aseară am activat seara fără TV – nu o ştire, nu desene.

A funcţionat, deşi au protestat, fiind deja obişnuiţi cu rutina desene+lapte! Legat de ştiri sau sport ce mai vedeam uneori înainte de lapte şi desene, am oferit şi au primit alternativa de a sta împreună, în curte sau pe stradă, să desenăm cu creta pe asflat, să ne plimbăm cu bicicleta sau să ne jucăm în picioarele goale în nisip.

20160406_180306.jpg

Vom repeta în seara asta să vedem dacă a fost întâmplator sau chiar sunt conectate. Iar dacă este real, vom transfera timpul de desene animate către weekend dimineaţa.

Vă ţin la curent!

PS: evenimentul Impactul media asupra dezvoltarii neurocognitive a copilului face parte din Maratonul de Sănătate SECOM. Am scris despre evenimentele anterioare Infectiile respiratorii la copil aici şi Oboseala si stresul aici, şi aştept cu nerabdare următorul eveniment!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: