Prima oară când am vrut să scriu despre doliu a fost legat de divorț. Am început articolul, am așternut gânduri, dar nu l-am finalizat.

Apoi am vrut să scriu despre doliu după ce l-am pierdut pe tata, o situație mult mai clasică pentru doliu și un proces ghidat de ritualuri creștin ortodoxe.

A treia oară când doliul a apărut pe radarul meu, a fost atunci când am primit un diagnostic de boala autoimună, care mi-a clătinat universul și îmi recadrează existența cu fiecare zi. M-am speriat de faptul că am simțit să scot cele mai multe fotografii cu mine, din online, și că nu mă puteam uita la ele. Vorbesc despre fotografii de acum două luni, în care nu mă mai regăsesc, nu mă mai recunosc. Am ajuns astfel să vorbesc cu terapeuta mea, care mi-a spus că mă aflu în proces de doliu, doliu după mine, eu cea care am fost.

Așa am revenit la articolul despre doliu, care reprezintă cu siguranță o parte din procesul meu de vindecare.

Fiecare tranziție, fiecare schimbare aduce în viața noastră nu doar ceva nou, ci și o pierdere. Cu cât pierderea este mai acut simțită, cu atât mai clară nevoia procesului de doliu, ca ritual de tranziție de la ceea ce a fost și nu mai este, către un viitor care va fi diferit de ceea ce ne imaginam.  

De ce scriu despre asta și de ce cred că este important să conștientizăm că doliul nu este un moft?

• pentru că și eu asociam doliul numai cu un deces, deci a fost surprinzător să înțeleg că orice tip de pierdere trece prin același proces.
• pentru că nu înțelegem ce se întâmplă cu noi uneori, iar acesta poate fi răspunsul, chiar și atunci când schimbarea este una pe care ți-o dorești, tot poți înregistra o pierdere, pierderea unui viitor pe care ți-l imaginasei sau ți-l doreai, pierderea unor convingeri limitative care te-au însoțit și susținut o viață (da, și ele, deși limitative, sunt parte din noi), a unei loialități față de un părinte sau a unui sine care acum trebuie să trăiască altfel, pierdem de multe ori părți din noi. 
• pentru că ne ajută să fim conștienți de etape și să ajungem mai ușor în acceptare, atunci când nu mai respingem etapele care nu ne plac, fie că respingem furia sau depresia.
• îi putem ajuta pe cei din jurul nostru, atunci când ei trec prin doliu.

Situații în care poate apărea procesul de doliu:

Pentru că unele dintre ele pot fi considerate mici și neînsemnate sau pentru că unele sunt dorite sau de dorit, neașteptăm să simțim altfel și ne adâncim de fapt în negare.

• Despărțire/divorț, chiar dacă a fost decizia ta
• Ieșirea dintr-o relație abuzivă
• Decesul unei persoane dragi
• Pierderea unei sarcini
• Avortul
• Pierderea locului de muncă, prin concediere sau propria decizie de a schimba cu ceva mai bun
• Diagnosticul de boală permanentă sau terminală
• Schimbare locuinței
• Mutarea din țară
• Decesul unui animal
• Pierderea unei prietenii
• Schimbarea situației financiare
• Pensionarea
• Infertilitatea
• Pierderea unui obiect cu o semnificație profundă
• Renunțarea la o adicție (alcool, droguri, jocuri de noroc)

Tu prin câte ai trecut și nici nu ți-ai dat seama?

Care sunt etapele procesului de doliu și cum le identificăm?

Cele 5 etape ale procesului de dolliu definite de un psihiatru Elisabeth Kubler-Ross, în modelul Kubler-Ross, sunt: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea.

Este foarte important să întelegem că doliul nu este un proces liniar, iar ordinea etapelor nu este obligatoriu cea din model. Fiecare trăiește doliul în felul lui, fiecare doliu este diferit ca intensitate, ca durată, ca succesiune de etape, deci invitația mea ar fi ca, atunci când vă surprindeți că refuzați să acceptați un eveniment din viața dvs („Dar de ce mie?”), să vă uitați la eveniment și la ce pierdere v-a adus: divorțul nu este doar pierderea persoanei, dar și a sinelui pe care îl trăiați acolo și a viitorului pe care vi-l doreați, o mutare nu este doar schimbarea locuinței, dar piederea istoriei construite în locuința anterioară și a planurilor făcute acolo, un diagnostic poate să nu fie fatal, dar poate fi permanent, iar asta se poate traduce în pierderea unor bucăți din personalitatea pe care o construiați (poate voiați să faceți scufundări, iar acum nu mai este posibil) sau a convingerilor de viață (dacă v-a fost afectat aspectul fizic și aveți credința că numai așa meritați iubire, diagnosticul înseamnă redefinirea credințelor de viață și renunțarea la loialitățile care vă defineau).

Uneori doliile după o relație încep chiar din timpul relației, atunci când știi că de fapt nu mai e nimic de făcut, dar mai speri, că se va schimba celălalt, că se va ține de cuvânt de data asta, că mai ai x și y terapie de încercat. La fel cum doliul legat de boala terminală a unui om drag, începe atunci când diagnosticul este iminent, nu după ce pierderea s-a produs.  

Să ne uităm la cum poate arăta fiecare etapă în diverse contexte.

Negarea

Negarea este un mecanism de coping, de apărare, o strategie utilizată în mod inconştient şi/sau conştient de către o persoană pentru a evita, diminua sau remedia pe cât posibil impactul negativ pe care o situație cu care se confruntă îl are asupra stării sale de confort psihic şi fizic.

Iată cum poate arăta:

• Despărțire sau divorț: “E doar supărat(ă). Îi trece până mâine.”
• Pierderea locului de muncă: “S-au înșelat, vor suna mâine să spună că au nevoie de mine.”
• Moartea unei persoane dragi: “Nu s-a dus, va intra pe ușă în orice moment.”
• Diagnostic de boală terminală/permanentă: „Nu mi se întâmplă asta, sigur au greșit rezultatele.”

Furia

Furia este un efect de mascare, ascunzând emoțiile și durerea simțite. Furia poate fi direcționată către alții, persoană bolnavă sau care a decedat, fostul/fosta manager/soț/soție, sau către obiecte sau chiar către tine. Pe măsură ce furia scade, vei începe să gândești tot mai rațional despre ce se întâmplă și să simți emoțiile pe care le-ai băgat sub preș.

Iată cum poate arăta:

• Despărțire sau divorț: “Îl urăsc!” „Va regreta că m-a părăsit!”
• Pierderea locului de muncă: “Sunt oricum manageri groaznici. Sper că vor da faliment.”
• Moartea unei persoane dragi: “Dacă ar fi avut mai multă grijă de sănătate, nu s-ar fi întâmplat asta.”
• Diagnostic de boală terminală/permanentă: “Unde este Dumnezeu acum? Cum permite să se întâmple asta!”

Negocierea

Pe parcursul doliului, te poți simți vulnerabil și fără speranță. În aceste momente poți căuta modalități de a redobândi controlul, poți crede că ai fi putut influența rezultatul. Vei crea multe situații ipotetice, „dar dacă…”. Negocierea este tot un mod de apărare în fața emoțiilor puternice și ajută la amânarea tristeții, confuziei, durerii.

Iată cum poate arăta:

• Despărțire sau divorț: „Dacă aș fi petrecut mai mult timp cu ea, ar fi rămas.”
• Pierderea locului de muncă: „Dacă aș fi lucrat mai multe weekenduri, ar fi văzut cât de valoroasă sunt”.
• Moartea unei persoane dragi: „Dacă aș fi sunat-o în noaptea aceea, nu ar fi plecat.”
• Diagnostic de boală terminală/permanentă: „Dacă am fi mers la medic mai devreme, am fi putut opri asta.”

Depresia

Dacă furia și negocierea sunt etape active, vizibile, depresia este o etapă liniștită, cel puțin exterior, căci te întorci către durerea, neputința și furtuna din interior. La început fugi de emoții încercând să scapi de ele, aici deja le accepți, le trăiești, dar ele te pot copleși și te poți izola de alții pentru a gestiona ce simți. Poți simți că este punctul final al doliului, dar dacă te blochezi aici este important să apelezi la un specialist în sănătate mentală.

Iată cum poate arăta:

• Despărțire sau divorț: „De ce să merg mai departe?”
• Pierderea locului de muncă: „Nu știu cum să merg înainte de aici.”
• Moartea unei persoane dragi: „Ce sunt eu fără ea?”
• Diagnostic de boală terminală/permanentă: „Toată viața mea s-a sfârșit aici.”

Acceptarea

Acceptarea nu este neapărat o etapă fericită sau înălțătoare a doliului. Nu înseamnă că ai depășit durerea sau pierderea. Totuși, înseamnă că ai acceptat-o și ai ajuns să înțelegi ce înseamnă acum în viața ta, că i-ai dat un loc. S-ar putea să te simți foarte diferit în această etapă, se schimbă modul în care te simți cu privire la multe lucruri.

Iată cum poate arăta:

• Despărțire sau divorț: „În cele din urmă, aceasta a fost o alegere sănătoasă pentru mine.”
• Pierderea locului de muncă: „Voi putea găsi o cale de a continua și voi putea începe o nouă direcție.”
• Moartea unei persoane dragi: „Sunt atât de norocos că am avut atâția ani minunați alături de el și el va rămâne mereu în amintirile mele.”
• Diagnostic de boală terminală/permanentă: „Am posibilitatea de a încheia lucrurile și de a mă asigura că fac ceea ce îmi doresc în ultimele săptămâni și luni/în acest nou mod de a trăi.”

În loc de final

Eu una îmi voi pune mai multe întrebări de acum, legat de tranzițiile prin care trec, căci, uitându-mă în spate am stat 6 luni în negare după divorț, spunând că nu am nevoie de terapie, dar totuși neînțelegând de ce nu mă simt bine, am ținut închise în cutii, dureri profunde timp de 20 de ani, spunându-mi, rațional, că nu am de ce să simt altfel, pentru că „așa a fost mai bine”, nu am înțeles de ce a fost atât de grea mutarea de acum 3 ani. Pierderile însă erau tot acolo, chiar dacă deciziile erau cele bune la momentul respectiv. Înțeleg acum mai bine și durerea mamei mele în urma divorțului meu, și pentru ea a fost o pierdere.

Doliul este foarte personal și poate dura de la săptămâni până la ani, chiar zeci de ani. Acceptarea nu înseamnă că uităm omul drag, nu înseamnă că eliminăm chirurgical o parte din noi, nu înseamnă că nu vom mai simți tristețe sau nostalgie.

Acceptarea înseamnă că, deși simțind cele de mai sus, ne vom putea bucura mai departe viață, așa cum este ea acum.

Pentru a face loc de nou, este important să închidem vechiul, iar procesul de doliu ne poate ajuta să închidem capitole, mai ales că, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți când ni se schimbă viața permanent.