Copilul meu interior este trist

Ieri am fost pentru prima oară la un spectacol Gaşca Zurli​.  Mulţumesc Ioana pentru invitaţie, nu aş fi mers în mod normal, întrucât spectacolele gălăgioase şi aglomeraţiile de copii, nu sunt pe stilul nostru de distracţie, însă mă bucur acum că am făcut-o şi cred că era exact ce aveam nevoie.

Nu am înţeles până astăzi de ce am fost emoţionată până la lacrimi într-o sală de copii ţipând … ei bine a fost pentru că s-a trezit copilul meu interior şi a început şi el să ţipe despre cum s-a simţit singur, şi nu s-a simţit încurajat, nu a simţit că i-au fost ascultate şi măcar acceptate visele şi încă nu şi-a vindecat aceste răni.

Mulţumesc Zurli pentru acest cântec 

 pe care mă bucur că l-am gasit pe youtube şi care mă ajută să scot afară tristeţea copilului meu interior. Apreciez şi mesajele pe care le transmiteţi copiilor şi parinţilor şi cu care eu rezonez. Dacă până acum noi pupam copiii de noapte bună, iar cel mare începuse el să ne ia să ne pupe de somn uşor, acum cerem şi noi direct pupic de noapte bună. Şi uite aşa recuperăm pupicii pierduţi în copilarie.

E greu să fii părinte uneori, mai ales când nu ai fost copil atât de mult cât ai fi avut nevoie. De aceea apreciez orice ocazie pe care o am să mă vindec, să îi dau ocazia copilului să îşi plângă tristeţea, iar uneori când din jur mesajele sunt de „suck it up” lupt acum pentru dreptul meu de a fi tristă. Şi dorinţa de a fi ascultată. Şi atât.

Nu am nevoie de soluţii, ci numai de o ureche empatică uneori.

Anul trecut lecţiile mele au fost despre prezenţă, recunoştinţă, iertare şi iubire necondiţionata. Anul acesta, cu greu am acceptat, lecţia copilului interior!

Mulţumesc!

3 comentarii

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.