6 idei pentru o petrecere cu Donald Duck

Donald Duck revine!!! DUC_logo_Romanian_RGB_master-rev-1

Vă mai amintiți rățoiul  haios care ne amuza în copilărie? Ei bine pe 16 aprilie la ora 17:00 el revine la Disney Channel, într-un nou serial animat de comedie și aventură – „Povestirile Rățoiului”.

Serialul prezintă aventurile îndrăznețe ale celui mai cunoscut trilionar din Duckburg, Scrooge McDuck, în jurul lumii. El este în permanență însoțit de cei trei strănepoți ai săi neastâmpărați – Huey, Dewey și Louie, nepotul său cu temperament, Donald și personalul de încredere de la Conacul McDuck: șoferul/pilotul inimos și curajos, Launchpad McQuack; menajera serioasă, doamna Beakley; și strănepoata doamnei Beakley, Webby Vanderquack, o adolescentă aventurieră și noua prietenă feroce a tripleților. După ce o reuniune de familie care trebuia să se întâmple de multă vreme îi aduce laolaltă pe Scrooge, nepotul său, strănepoții lui și un trecut epic, familia de rațe încep o viață mult mai incitantă decât și-au imaginat vreodată.

Pentru că asemenea personaje haioase sunt numai bune de o petrecere tematică, iată mai jos câteva idei de accesorii și jocuri de petrecere:

1 Invitație la petrecere

Puteți realiza o foarte drăguță invitație tematică online, aici.

Introduceți datele evenimentului și lista de invitați, cu nume și email, iar apoi aceștia vor primi invitația pe email, dar și posibilitatea de a confirma online participarea și chiar de a furniza detalii legate de numărul de persoane care vor veni și vârsta copiilor.

Cu un cont gratuit veți avea acces la aceste informații. How cool is that?

2 Joben

Jobenul va fi un accesoriu simpatic care va înlocui clasicele coifuri conice de petrecere. Pentru a realiza jobenurile aveți nevoie de cartoane negre, foarfecă și lipici.

  • Downloadează formele de top, pereți și bor.
  • Decupează-le din carton negru. 
  • Franjurează 1cm din cercul de top  de jur împrejur.

IMG_20180403_203328.jpg

IMG_20180403_203436

  • Capsează/lipește pereții jobenului pentru a obține un cilindru cu diametrul cercului de top.
  • Introdu topul în cilindrul obținut și lipește cu bandă adezivă pe interior franjurii îndoiți.

IMG_20180403_203531

  • Franjurează pereții.
  • Lipește borul pentru a alcătui un cerc gol.
  • Lipește borul de franjurii pereților.
  • Liber la joacă!

IMG_20180403_203611

3 Labe de rață

  • Downloadează forma labelor de rață.
  • Decupează forma din coală A4 de spumă sau fetru de culoare portocalie. Eu am folosit jumătate de coală A4 din spumă portocalie.
  • Perforează 2 orificii pentru elastic.
  • Atașează elasticul, cu un nod pe dosul labei și Mac-Mac la drum…

IMG_20180403_203714

4 Decorațiuni de masă – personaje 3D

  • Downloadează imaginile cu personajele – Donald, Hewy, Dewy, Louie.
  • Printează și decupează personajele. Ideal este să printezi pe carton, întrucât sunt mai ușor de îmbinat, decât cele printate pe hârtie.
  • Perforează liniile galbene. Acolo se vor uni între ele capul, corpul, brațele.
  • Îndoaie toate muchiile și liniile.

IMG_20180403_204424

  • Perforează și unește.
  • Repetă pentru toate cele 4 personaje.

IMG_20180403_204533

IMG_20180403_204634

5 Joc popice

Un joc de popice adaptat pentru spații interioare, cu popice mici, ce poate fi jucat și pe o masă mai lungă.

  • Downloadează imaginile cu popicele de aici.
  • Printează, decupează și lipește popicele.
  • Marchează linia de aruncare cu bandă adezivă.
  • Marchează pista de joc cu creioane lipite, astfel încât mingea să meargă pe o traiectorie stabilită.
  • Așează popicele pe 3 rânduri și dă drumul la joc.
  • Reguli de joc: copiii încercă, pe rând, să dărâme cât mai multe popice cu o lovitură de minge (întrucât popicele sunt micuțe, folosește o minge mică și ușoară) și se adună punctajele obținute – 5 puncte pentru fiecare dintre popicele dărâmate sau 50 de puncte pentru strike (atunci când au dărâmat toate popicele cu o lovitură). Se notează punctele pe un tabel. Fiecare copil va arunca de 3 sau de 5 ori, iar la final se calculează totalul. Câștigă cel care a strâns cele mai multe puncte în cele 3 sau 5 aruncări.

6 Joc hoopla

Jocul hoopla (nu i-am găsit corespondent în română) este un joc distractiv de atenție, concentrare, care antrenează competitivitatea și care le oferă copiilor și provocare și satisfacție imediată atunci când reușesc. Iată cum puteți realiza un astfel de joc cu tema „Povestirile Rățoiului”:

20180403_215130.jpg

  • Realizează cerculețele din sârmă plușată împletită sau din farfurii de carton decupate. Ai grijă ca cercul să intre cu ușurință pe sticlă.
  • Marchează linia de aruncare cu bandă adezivă pe podea (sau cretă dacă sunteți în aer liber).
  • Așează sticlele pe podea pe 2 nivele (mai aproape de linia de aruncare și mai în spate) și dă drumul la joc.
  • Reguli de joc: copiii aruncă pe rând cele 3 cercuri, din spatele liniei de aruncare, și se adună punctajele obținute. 5 puncte pentru obstacolele mai apropiate, 10 puncte pentru cele mai depărtate. Se notează punctele pe un tabel. Fiecare copil va arunca de 3 sau de 5 ori, iar la final se calculează totalul. Câștigă cel care a strâns cele mai multe puncte în cele 3 sau 5 aruncări. Copiii pot fi împărțiți și în echipe, situație în care numărul de copii în echipă trebuie să fie egal cu numărul de cercuri în joc, astfel încât fiecare să arunce.

Poți folosi sticlele de aici și pe post de popice pentru jocul anterior, însă cu o minge mai mare și mai grea.

Mai multe detalii despre conținutul seriei

Dacă v-am trezit interesul, puteți citi mai multe detalii despre serial mai jos și nu uitați de 16 aprilie, ora 17:00, ora de lansare.

Seria „Povestirile Rățoiului”, realizată într-un stil de animație distinct inspirat din stilul de benzi desenate clasic al lui Carl Barks, celebrează importanța familiei și prieteniei, oferind comedie, mister și aventură cu fiecare moment. Fiecare episod cu o durată de 22 de minute urmărește rățuștele în aventurile lor de explorare palpitante, pe măsură ce devin mai curajoși, mai creativi și acceptă recompensele ieșirii din zona de confort. Caracterizați prin trăsături de personalitate familiare și unice, următoarea generație de aventurieri Huey, Dewey, Louie și Webby, întruchipează trăsăturile copiilor adevărați, devenind exemple pentru micii telespectatori, încurajându-i să fie încrezători, curioși, independenți și inovatori.

Creată pentru copii, familii și cei cu suflet de copil, având legături nostalgice către seria originală, noua serie îl urmărește pe Scrooge McDuck, un rățoi obsedat de aventuri care își lasă viața de explorator, mistere de rezolvat și locuri de străbătut în urmă pentru a deveni un om de afaceri în orașul Macburg. Când Scrooge se revede în mod neașteptat cu familia lui, istețul Huey, neastâmpăratul Dewey și vorbărețul Louie pun la îndoială tot ce știau despre unchiul lor odată legendar. Fascinați de Scrooge și măiestria Conacului McDuck, tripleții și Webby descoperă secrete de familie ținute ascunse multă vreme și dezlănțuie totemuri din trecutul epic, determinând întreaga familie, care îi include pe Webby, doamna Beakley și Launchpad McQuack, să se îmbarce în escapade îndrăznețe în întreaga lume. Împreună, noua echipă perfecționată se luptă cu pericolele care îi pândesc pe furiș.

Viața e ca un uragan în Macburg, o metropolă agitată în care totul este ultramodern, populată de o colecție de titani și ființe supranaturale optimiste, ambițioase și competitive implicate în afaceri, majoritatea dorind să se răzbune pe McDuck și neamul său. Alte personaje îndrăgite care își vor face apariția în serial: inamicul suprem al lui Scrooge, Glomgold Inimă-de-Piatră, super-eroul Gizmoduck (cunoscut și ca stagiarul genial Fenton Crackshell-Cabrera), cercetătorul nebun Gyro Gearloose, rățoiul norocos Gladstone Gander, răufăcătorul fără scrupule Ma Beagle și bandiții mascați Beagle Boys, cercetătorul Ludwig Von Drake și fosta dragoste a lui Scrooge, Goldie O’Gilt. De asemenea, seria va prezenta și câteva personaje noi, inclusiv adolescenta Lena pasionată de călătorii, și miliardarul în tehnologie, Mark Cioc.

Bazată pe seria câștigătoare a unui Premiu Emmy și mult iubită de o întreagă generație de telespectatori, „Povestirile Rățoiului” îl are ca producător executiv pe Matt Youngberg („Ben 10: Omniverse”), nominalizat la Premiile Annie, pe Francisco Angones („Wander Over Yonder”, nominalizat la premiile Emmy, realizat de Disney XD) în rolul de co-producător și story editor și Sean Jimenez („Gravity Falls”, nominalizat la premiile Emmy, realizat de Disney XD) în calitate de director scenograf. Seria este o producție a Disney Television Animation.

Să râdem alături de Donald Duck

Am găsit online centralizarea meseriilor pe care Donald le-a încercat și sfaturi de managementul furiei 🙂 iar mai jos poți descoperi ce personaj ți se potrivește:

Which-DuckTales-Character-Are-You1-478x1024

8 comentarii

    • partea buna e ca ideile pot fi puse in aplicare cu usurinta 🙂 un print si un magazin de papetarie si distractia e gata! 🙂 asta daca nu aveti deja materialele in casa :))) distractie placuta!

  1. Minunat! Eu ii iubeam pe Sonald, Scrooge si nepotii lor cand eram mica si sunt niste activitati extra distractive – mai ales ca urmeaza ziua Sofiei acum!

Lasă un răspuns