Situaţie: blondul de 4 ani juma’ merge la pipi, dă jos reductorul, ridică colacul şi face pipi stând în picioare. Picea de 2 ani juma’ pe care acum o scoatem din scutec, vine şi ea la pipi. Merg deci cu ei. Face cel mare şi încep să repopulez toaleta cu reductor. În acest moment, picea demarează urlete la viteza 1.

Soluţie 1, eşuată:

explic ce fac şi de ce. Răspuns: urletele trec la faza 2 şi se adaugă bătut din picior şi vociferare că ea vrea pipi în picioare. Acum înţeleg de ce urlă 🙂

Soluţia 2, eşuată:

explic anatomia celor 2 sexe şi îi explic de ce fetele nu pot face pipi în toaletă, stând în picioare şi ce se întamplă dacă ea ar face acolo. Răspuns: Urlete faza 3 şi bătut energic din picior.

Soluţia 3, şi un succes:

îmi amintesc multa teorie de parenting lecturată şi îi oglindesc sentimentele („îţi doreşti să faci pipi stând în picioare ca şi fratele tău, nu-i aşa?”, „cred că, îţi doreşti foarte tare acest lucru şi este tare frustrant că nu poţi realiza asta” ) apoi i le validez şi îi arăt empatie („te aud, te cred şi te înţeleg. şi eu mi-aş dori uneori să pot face asta, întrucât mi se pare mult mai uşor, mai ales în spaţii publice; unele persoane atât de tare şi-au dorit asta, încât au inventat un dispozitiv prin care şi fetele să poată face pipi din picioare – daca eraţi curioşi http://go-girl.com – dar vei descoperi asta când vei creşte, daca îţi vei dori” ) apoi ne îmbrăţişăm. Urletele se tot diminueaza, până dispar.

PS: Pipi nu a mai făcut atunci, dar nu despre asta era vorba.

PS2: da, le dau informaţia completă şi corectă, pe care o deţin, chiar dacă implică dispozitive sau multă anatomie, așa cum am povestit și în articolul despre educație sexuală.

PS3: fără sadism, dar cu haz de necaz, iată de ce mai plâng copiii să și râdem un pic. Și follow up aici.