Grădinița Engel Bengel este prima instituție, cu profil educațional, unde eu am auzit direct și repetat încurajarea copiilor către independență, curaj, îndrăzneală, autonomie, într-o situație în care nu mi s-a întâmplat anterior.
În sala în care așteptam începerea unui atelier de fizică distractivă, exista un set de cuburi mari care erau strânse la perete, unele peste altele. Atunci când copiii au început să se cațere pe ele, nu am auzit nici „nu ai voie acolo”, nici „dă-te jos”, nici „nu dărâma cuburile”, nici „dacă te urci, o sa cazi”, și multe alte astfel de afirmații pe care le auzim și în parc și în case și grădinițe și în școli. Dimpotrivă, echipa de educatoare a încurajat și susținut copiii să continue să se cațere până în vârf iar apoi să se dea jos singuri. Au fost apoi încurajați să se suie pe mese (căci aveam nevoie să lansăm parașute de la înălțime), pe scări și scaune, fără să îi țină de mână, dar totuși cu supraveghere și multă susținere emoțională.
Am simțit că aici cineva le transmitea copiilor „am încredere în tine”.
De aici a pornit curiozitatea mea către această grădiniță pe care vreau să v-o prezint azi, din două perspective: părinte și manager, complementar impresiei pe care mi-am făcut-o eu, ca invitat, și despre care am scris mai sus.
Perspectiva managerului și detalii despre grădiniță
Mămica Autentică: Care este povestea grădiniței: cum, când și de ce ați înființat o grădiniță? De ce cu profil german?
Raluca Vrânceanu: Am început în urmă cu un an, în Otopeni, dat fiind că este o zonă în plină dezvoltare. De ce germană? Pentru că la asta ne pricepem. Orice limbă suplimentară învățată ne îmbogățește universul și ne lărgește orizonturile. Există studii care demonstrează că cei care sunt expuși de la vârste fragede și învață o nouă limbă își dezvoltă mai ușor competențele de învățare, achiziționează cu mai multă lejeritate și celeritate cunoștințe și abilități noi, indiferent dacă vorbim de studiul pianului, învățarea șahului sau abordarea științelor.
Un alt beneficiu îl constituie faptul că învățarea unei noi limbi atrage după sine un plus democratic în plan social (înțelegi că există și alte puncte de vedere, care sunt la fel de valide precum cel propriu și înțelegi nevoia de comunicare pentru găsirea unuia comun) și unul empatic, în plan emoțional (te poți pune cu mai multă ușurință în locul celuilalt).
M.A.: Care sunt principiile după care funcționează grădinița și cum vă asigurați că ele sunt puse în practică de către educatoare și îngrijitoare?
R.V.: Într-un cuvânt, respectul. Respectul față de copii, situând nevoile lor în centrul preocupărilor noastre. Copiii au nevoie sa stea în aer liber, să intre în contact cu natura; din acest motiv, în afara timpului petrecut zilnic în curte la locul de joacă, facem săptămânal excursii la pădure și am alocat un spațiu cât s-a putut de generos sălii de sport. De asemenea, suntem atenți în alegerea ingredientelor pentru mâncare și introducem periodic câte un aliment cu care copiii poate nu au fost familiarizați acasă – feliile de gulii au fost un hit; respectăm un program echilibrat, în care rutinele zilnice, care răspund nevoii de predictibilitate, sunt balansate de elemente noi, menite a satisface curiozitatea și nevoia de a descoperi a copiilor – de aici experimentele noastre săptămânale. Pornim întotdeauna de la concret, dat fiind că puterea lor de abstractizare este înca incipientă și angrenăm toate simțurile în procesul de învățare.
Și, poate cel mai important, e să nu uităm să râdem și să ne bucurăm.
Respectul față de părinți, care sunt totodată și clienți. E important să îi ascultăm și să ținem cont de așteptările dânșilor; să îi informăm corect, chiar dacă uneori lucrurile nu sunt ușor de spus sau de auzit; să ne admitem greșelile (care, mă tem, sunt inevitabile) și, mai important, să identificăm împreună calea de a le corecta și evita pe viitor.
Și, nu în ultimul rand, respectul față de angajați, a căror selectare nu a fost întotdeauna ușoara. În afara pregătirii profesionale, căutam (și până acum am gasit) persoane cu un nucleu comun de valori în ceea ce privește etica muncii, să nu fie disprețuitoare, să nu manifeste prejudecăți sau stereotipii de genul “băieții nu plâng” sau “fetele nu se cațără”. Jobul nostru e să ajutăm copiii să reușească; să le dăm spațiu să greșească și să-i încurajăm să încerce până reușesc.
Desigur, aceste principii sunt bune, dar controlul și verificarea sunt sfinte; așadar, sunt (sufocant 🙂 de prezentă în grădiniță.
M.A.: Există un sistem de pedepse – recompense (scaun de liniștire, colțul rușinii, buline de diferite culori, ștampiluțe etc) și dacă da,cum funcționează? daca nu, cum gestionați situațiile când copiii nu cooperează și cum le arătați aprecierea efortului?
R.V.: Nu avem un sistem de recompense și pedepse. Considerăm că anuleaza motivația intrinsecă. Dacă fac ceva, este pentru că vreau să fac acel lucru, cât de bine pot, nu pentru că urmează să primesc un sticker sau o bombonică. Copiii nu sunt căței cărora să le condiționez comportamentul în mod pavlovian.
Când însă am privilegiul – și nu e arareori – de a fi martor al unui gest generos, când este oferit, cu naturalețe, ajutor, când un copil reușește să-și închidă fermoarul pentru prima oară, să treacă peste spalier fără ajutor, nu voi evita sau ezita să remarc acel lucru. Tuturor ne place să știm că suntem văzuți, că eforturile noastre nu sunt ignorate și că reușitele noastre nu ne bucură doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru.
La fel, în cazul unui comportament problematic, discut, întreb și încerc să aflu cauzele, și, la fel de important, explic, exemplific, demonstrez consecințele negative și insist pe necesitatea exprimării nevoilor, dorințelor, frustrărilor într-un mod acceptabil în societate. Tot aici trebuie însă spus că eu cred foarte mult în “prevenția” comportamentului nedorit, mai mult decât în “tratarea” lui, în intervenția post-factum. E foarte important să transmit constant, prin tot ce fac și spun, că ținem cont unii de ceilalți, că drepturile mele sunt la fel de importante precum ale celorlalți, că cel de lângă mine, fie el copil sau adult, merită și va primi respectul meu.
M.A.: Ce vă diferențiază de alte gradinițe?
R.V.: Probabil că la aceasta întrebare părinții sunt în măsură să dea cel mai potrivit răspuns. Noi îi sfătuim înainte de a lua o decizie să studieze bine oferta de pe piață pentru a identifica locul cel mai potrivit atât pentru copil, cât și pentru familie. Copiii care au la activ mai multe grădinițe întâmpină dificultăți în adaptare, în a se atașa atât de copiii, cât și de adulții din grădiniță. Ori, la această vârstă, după cum bine știm cu toții, conexiunea emoțională este absolut necesară. Odată stabilită, învățarea decurge firesc, indiferent dacă vorbim despre zilele săptămânii, rezolvarea unui puzzle sau închisul capselor. Respectăm ritmul fiecărui copil în parte și îi oferim libertate absolută – în limitele traiului social armonios.
M.A.: Cum comunicați cu părinții și care este implicarea lor în grădiniță?
R.V.: În perioada de adaptare, pe care o parcurgem respectând modelul berlinez, părintele/tutorele/bunica/bona este prezent în grădiniță, ceea ce se traduce printr-o comunicare asiduă. Acest lucru prezintă mai multe avantaje: permite extinderea sentimentului de încredere al copilului de la părinte la educator; oferă părintelui prilejul de a afla răspunsurile la întrebările care nu au fost anticipate la primele vizite; părintele își poate forma o părere corectă despre rutinele zilnice, felul în care sunt aplicate regulile de igienă, modalitatea și tonul de comunicare dintre adulți și copii, felul în care se negociază un conflict, calitatea mâncării, conținuturile activităților etc.
Odată această perioadă de acomodare încheiata, frecvența comunicării scade, dar rămâne regulată: feedback periodic prin viu grai sau electronic. De asemenea, părinții primesc o evaluare semestrială, stucturată pe doi piloni: indicatori obiectivi de dezvoltare a copilului și aprecierile bazate pe observațiile colectate de coordonatorul de grupă pe parcursul unui segment mai îndelungat de timp.
Implicarea părinților în grădiniță este încurajată și, mai ales, apreciată: am avut bucuria de a vedea un număr de dresaj canin condus de tatăl lui Teo, mama Evei, în calitate de stomatolog, ne-a verificat dințișorii, mama Alisei a donat grădiniței un număr impresionant de cărți, una mai frumoasă decat cealaltă, tatăl lui Andrei s-a asigurat că în preajma Paștelui țopăie un iepure prin curte, mama lui Yvonne, originară fiind din Ardeal și cunoscând obiceiurile a găzduit anul trecut Laternenfest, tatăl lui David Andrei ne-a ajutat cu promptitudine în multiplicarea de materiale didactice … – lista este mult mai cuprinzătoare de atât, dar rămâne faptul ca în mica noastră comunitate fiecare își are aportul lui unic, sesizat și apreciat. Poate cel mai important lucru de menționat ar fi că fiecare dintre părinți ajunge să cunoască îndeaproape și ceilalți copii din grădiniță, legăturile sociale și emoționale din grup întărindu-se astfel, integrarea fiecarui copil în grup atingând un nou nivel de profunzime.
M.A.:Care sunt tarifele grădiniței și ce includ?
R.V.: Noi suntem încă o grădiniță “tânără”, creștem deodată cu copiii. Din acest motiv, următorii 10 copii înscriși vor beneficia de oferta promoționala de mai jos.
- P1 08.00 – 17.30 – preț redus 1800 RON (preț întreg 2200 RON) (cuprinde mic dejun, gustare, activități educaționale, masa de prânz, programul de somn, gustare, activități educaționale)
- P2 08.00 – 16.00 – preț redus 1700 RON (preț întreg 2000 RON) (cuprinde mic dejun, gustare, activități educaționale, masa de prânz, programul de somn, gustare)
- P3 08.00 – 13.00 – preț redus 1600 RON (preț întreg 1850 RON) (cuprinde mic dejun, gustare, activități educaționale, masa de prânz)
- P4 08.00 – 12.00 preț redus 1500 RON (preț întreg 1700 RON) (cuprinde mic dejun, gustare, activități educaționale)
Perspectiva părintelui.
Am întrebat un părinte din grădiniță despre acele aspecte pe care eu le-am văzut de-a lungul timpului ca fiind cele mai mari griji ale părinților atunci când aleg o grădiniță, pentru a completa informația:
Am găsit această grădiniță după căutari care au durat mai bine de doi ani, având o listă lungă de criterii în funcție de care m-am ghidat. Mi-aș fi dorit să o găsesc mai devreme și mă gândesc că pot fi și alți părinți în această situație.
Mămica Autentică: 1) Cum a fost abordată integrarea în grădiniță? Fetița ta a plâns? Dacă da, cum au abordat educatoarele situația?
M.A.: 2) De cand merge copilul in gradinita si ce evolutie ai remarcat?

ă);
M.A.: 3) Care este abordarea gradinitei legat de eventuale nemultumiri ale parintilor?
M.A.: 4) De ce alegi această grădiniță pentru copilul tău?

- educatorii au bune principii morale și educaționale,sunt foarte implicați și dăruiți pentru ceea ce fac;
- limba germană se vorbește nativ (matern) – soțul meu și-a dorit foarte mult o grădiniță cu limba germană;
- respectă individualitatea fiecărui copil;
- pun mult accent pe joc și mișcare și activitățile sunt integrate;
- încurajează independența, creativitatea, dezvoltarea imaginației și gândirea liberă;
- activități în care copii sunt inițiați să construiască/modeleze ei înșiși mici obiecte (păianjen, binoclu, buburuză, căsuța din padure, narcisă etc) și multe experimente la care
participă toți activ (experiment pinguin – penele sunt uleioase și nu se udă, separare albuș de gălbenuș cu ajutorul sticlei, vopsit ou care pe jumătate este acoperit cu cearaă- partea cearată nu se acoperă cu vopsea etc);
- meniu sănătos, fără zahăr, prăjit în ulei sau mezeluri;
- fructe și legume din ferma proprie în sezon, iar carnea de pui și curcan este de la păsări hrănite cu boabe și crescute liber, din ferme certificate;
- îi scot zilnic afară, indiferent de vreme (curte generoasă cu iarbă);
- o dată pe săptămână merg în excursie la pădure;
- curs de aikido de două ori pe săptămână;
- majoritatea jucăriilor sunt din lemn sau carton, au instrumente muzicale, plastilină, nisip kinetic, și multe cărți la îndemana copiilor, ce pot fi răsfoite la alegere.
M.A.: 5) În ce măsură sunt respectate promisiunile și aplicate la nivel practic principii precum dezvoltarea spiritului de ințiativă, dar și respectul fața de copii?
M.A.: 6) Părinții pot asista la ore?
M.A.: 7) Cum se comunică cu părinții cu privire la situația copiilor?
Concluzii
Mamăăăă, ce mi-au plăcut cizmulițele murdareeeee… Chiar că e perfect să ai copilul acolo. Vedeam pe net filmulețe cu grădinițele din străinătate care scoteau copiii la plimbare pe ploaie și îi lăsau să se bălăcească în noroi (echipați corespunzător) și-i invidiam pe copii.
Se pare că aici e la fel. Mă bucur pentru copii și părinți.
ApreciazăApreciază
da! asa e 🙂 murdaria e buna https://mamicaautentica.ro/2017/04/21/atelierul-care-sparge-tipare-lectia-imperfectului-perfect/
ApreciazăApreciază
[…] Există tot soiul de grădinițe și am scris despre două extreme: Grădinița Flipper și Grădinița Engel Bengel. […]
ApreciazăApreciază