Nu am pus niciodată accent pe ingrediente; nici măcar la mâncare, cu atât mai puțin la cosmetice. Nu aveam bani prea mulți, deci varianta ieftină era mereu cea mai bună. Sau gratuită, când căpătam ceva de la sor’mea. Îmi amintesc cum cumpăram de la piață, de la tarabe, fără să îmi treacă prin cap să citesc ce conțin fardurile, rujurile … Mama mea nu folosea, deci dincolo de a repeta că naturale suntem mai frumoase, nu ne-a ajutat prea tare.
Apoi a venit perioada cataloagelor de la 2 mari firme cu miile lor de distribuitori. Întâi firma mai ieftină, apoi cea mai scumpă. Întâi am început cu mostrele de parfumuri și rujuri, căci așa aveam varietate și preț bun … și nu am epuizat niciodată toate acele mostre, întrucât le țineam „de bune”.
Niciodată nu m-am întrebat ce conțin …nici chiar când m-am maturizat și am început să consum produse mai scumpe. Totul până la prima sarcină, până când am devenit mamă, și am aflat că tot ce pun pe mine ajunge la copil. Aici s-a rupt filmul.
De când sunt mamă etichetele au devenit prietenele mele, care de multe ori (de foarte multe ori) mă opresc din a cumpăra produse.
Am fost atentă în timpul sarcinii, în alăptare, însă după aceste perioade recunosc că am rămas cu bunul obicei de a fi atentă la ingrediente mai mult la produsele copiilor, cu atât mai mult cu cât ambii au avut și au diverse probleme cu pielea. Așadar, fără să fi devenit o obsesie, acum citesc etichetele cu ingrediente pe absolut tot ce cumpar și mă bucur (a se citi vânez) când descopăr ingrediente naturale, ingrediente puține, extracte naturale, dar și avertismentele legat de ce NU conțin.
Despre Farmec v-am mai povestit. Ne cunoaștem de mult timp și încă sunt o consumatoare a produselor lor. Mă bucur să aflu acum că Farmec lansează noua gamă Farmec, cu 27 de produse noi, pentru ten, corp și păr, toate având la bază ingrediente naturale,
fiind ușoare, fără parabeni și cu parfumuri hipoalergenice, transformând Farmec într-o marcă completă pentru întreaga familie, și iată ce mi-a atras atenția din cele 27 de produse, pentru familia mea:
- Crema gel matifiantă, care reglează secreţia sebumului şi optimizează rezervele de apă.
- Apa micelară şi Crema hidratantă cu extract de orhidee, care stimulează capacitatea celulelor de a reţine apa timp îndelungat, oferind o hidratare instantă şi restabilind echilibrul natural al pielii.
- săpunurile ce combat uscarea mâinilor, create pe bază de flori de orhidee, glicerină şi ulei de bambus.
- Balsmul Activ+ cu ulei de argan şi keratină, care lasă părul mătăsos şi hrănit în profunzime.
- Crema pentru îngrijirea călcâielor cu ulei de bambus.
- Antiperspirantul pentru picioare.
Eu am pus ochii pe câteva produse de interes pentru noi, raportat la nevoile noastre, însă sigur aveți de unde alege. Abia aștept să pun mâna pe o etichetă să văd mai multe 🙂
Acest articol a fost scris pentru competiția Spring Superblog 2017.
[…] De la zero la infinit – povestea mea cu ingredientele naturale […]
ApreciazăApreciază