Copilul tău, are drumul lui.

Pe Oana Moraru o urmăresc de ceva vreme, iar anul trecut am avut ocazia să o cunosc la atelierul pentru părinți și copii 0-6 ani, anii de grație. Atâte momente aha am avut în timpul atelierului și atâta inspirație am luat și din interviul cu ea, încât abia așteptam să o aud vorbind despre micul școlar.

Sâmbătă 25 martie, am stat 7h la atelierul cu tema Anii formativi 6-12 ani și iată ce am cules de acolo, în 14 pagini de idei, pe scurt.

bucuresti-newsfeed

  1. tranziția grădiniță – școală este momentul când copilul începe să se măsoare cu ceilalți, în privința competenței, iar acum apare concurența de tip sunt primul sau sunt nimic. Cu tristețe spun că văd și eu asta la cursuri. Cum se traduce asta în activitatea de zi cu zi? În concursurile școalare de la vârste foarte mici unde primul din clasă e cel mai bun, iar restul se simt foarte rău. Recomandarea ar fi ca, dacă îi duceți la concursuri, să îi duceți la concursuri pe echipe, unde eșecul se împarte, la fel și durerea lui.
  2. nu îi pune eticheta de copil „deștept”. A fost studiată următoarea reacție:  2 grupuri de copii, la o testare. Grupul 1 a fost încurajat în timpul testului cu afirmații legate de rezultat: e foarte bine, ești deștept etc. Grupul 2 cu afirmații legate de efort și strategie: interesantă alegere, mă bucur că ai refăcut calculul etc. Atunci când li s-a dat de ales între 2 sarcini, primul grup a ales sarcina mai ușoară, care oferea oprtunitatea de validare a etichetelor, iar grupul 2 varianta mai provocatoare, care oferea ocazia de a-și arăta ingeniozitatea. Inteligența nu trebuie tratată ca un fapt dat, ci ca o evoluție, căci creierul este capabil de neuroplasticitate iar noi suntem capabili de reinventare continuă. Copilul are un potențial infinit.Drawing girl
  3. orice copil trebuie să știe că uneori este prost. Da! Sună dur. Dar serios vorbind, voi nu aveți momente când vă simțiți incapabili? Toți avem zile bune și zile proaste, de ce lor le-am nega asta? Nu înseamnă să îi spuneți că este prost, ci să nu vă mai speriați când el spune asta. În plus, e important să îl puteți susține când trece prin eșecuri, fără a intra în panică de frică că se va rata.
  4. mai lasă copilul să trăiască și în prezent. Și aș adăuga eu, învață de la el cum să fii și tu mai prezent în viața ta. Oana exemplifică aici mult despre cum zorim copiii continuu către ce va fi, ce urma, „cufărul cu aur” care îi așteaptă la capătul drumului, numai că nu prea ajungem la capăt, căci mereu mergem către mai mult.
  5. nu mai proiecta propriile tale temeri, prejudecăți asupra lui. Dacă azi se joacă o ora pe calculator, nu înseamnă că va ajunge homeless.
  6. oferă-i posibilitatea de a avea timp cu el, despre el, timp de plictiseală cu ochii în tavan, că tot vorbeam în interviu de opționalul din camera lui.
  7. antreanează-i simțul răspunderii, față de propriul corp, lucrurile lui, mizeria lui… Aici ai câteva sugestii de responsabilități pe care copiii le pot face de mici, iar unii nu le fac nici la 6-12 ani. Și vorba Oanei, lucrurile astea sunt conectate, nu îl poți absolvi de orice răspundere acasă, dar să te aștepți să fie total responsabil la școală. Nu există disciplina minții, fără disciplina corpului, iar autocontrolul cognitiv, pornește din autocontrolul corpului. Corpul și mintea nu sunt separate.
  8. fă-ți timp pentru treaba ta de părinte, nu fura din identitatea meseriei de profesor și nu pretinde învățătorului să-i fie părinte și terapeut. Școala este despre administrativ- rutină, disciplină, control, EU cu Ceilalți, casa este despre domestic – te văd, știu cine ești, care e vocea ta, EU cu MINE. Școala este despre sincronizare cu grupul, acasă este despre ritmul propriu. Copilul crește din integrarea acestor doi poli.
  9. renunță la ideea că le poți știi pe toate sau la frustrarea că nu le știi. Este imposibil, pentru că și copilul se transformă în fiecare moment.
  10. învață copilul să ia de la fiecare profesor ceea ce este bun. Uneori conținutul poate fi învechit, însă poate descoperi metode de clasificare a informației. În loc să îl victimizezi, despre cum sistemul este prost și îl chinuie, deschide-i ochii să privească fiecare experiență curios.
  11. copilul nu este al tău, ca un bun pe care îl poți modela cum vrei. El are propria personalitate și propriul drum. Acceptă asta și descoperă cine este el.
  12. când vine de la școală, validează-l, conectează-te cu el, întreabă-l cum se simte, jucați-vă, vedeți un film, apoi treceți la teme și trebuie.
  13. transmite-i mesajul că, deși notele sunt necesare (pentru admitere la liceu de exemplu), ele nu îl definesc și nici nu îi prezic viitorul. New school year
  14. renunță la crezul că trebuie să îl faci fericit cu orice preț. Trebuie să dea și de greu, să se frustreze pentru a învăța să gestioneze aceste emoții și să le facă față.
  15. dezvoltarea cititului se face până la sfârșitul clasei a IIa (fereastră de oportunitate), prin creșterea progresivă a lungimii paragrafelor. Apoi cititul devine instrument de cunoaștere, nu scop în sine. Ajută copilul acasă, citindu-i fragmentat, jumătate de poveste azi, jumătate mâine, cu recapitularea primei părți. În plus, susține-l citind o pagină tu, una el.
  16. afterschoolul trebuie să facă o tranziție către domestic, nu să fie o prelungire a instituționalului, cu obligații, teme, bănci, rigid. Copilul are nevoie de ambele registre, iar la after ca și acasă trebuie să încarce copilul energetic și să ofere părinților feedback legat de ritmul propriu al copilului, eventuale lacune.
  17. susține învățătoarea copilului tău. Ce onoare am simțit, când Oana a menționat importanța acestei colaborări și campania mea.
  18. gândirea este susținută de:
    1. atenție
    2. controlul emoțiilor
    3. controlul impulsurilor 

Aceste 3 componente ar trebui să existe deja la începutul școlii, formate în primii ani de viață. Altfel totul devine mai complicat, cu atât mai mult cu cât succesul academic depinde mult de ASCULTARE ACTIVĂ și ATENȚIE! Iar ascultarea se învață, se predă, în familie și în școală. Copilul este atent, dacă poate, nu dacă vrea.

Atența este întreruptă/perturbată de următorii factori:

  • fizic (exemplu: coordonarea oculo-motorie înseamnă coordonarea la nivelul creierului spate-față, ceea ce influențează atenția, care este în lobul frontal. Cum poți verifica? Cumpăna, forfecări, să descrie un cerc cu globul ocular etc).
  • emoțional (acasă i se respectă ritmul propriu, este el cu sine).
  • caracter.

Tratez separat subiectul TEME, căci este el în sine un subiect mare și important, și deja am scris mult.

Portrait of young mother and daughter drawing on the notebook at

Vă invit în plus să urmăriți pe facebook hashtag #AniiFormativi, unde veți vedea ideile din timpul live-bloggingului.

Dacă te simți o mamă proastă, simți rușine, vină, frică, ești pe drumul cel bun. Înseamnă că te informezi, înveți, crești, iar asta se va vedea!  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: