Poveste cu suflet și unicorni – Gloria și unicornul magic

Am citit povestea asta cu lacrimi în ochi și un nod în gât.

Este o poveste despre durerea Gloriei, prima născută atunci când în familie apare micul frățior, prematur, care solicită toată atenția familiei, iar ea, sufletul casei, este brusc ignorată și certată.

Am doi copii și am simțit printre rândurile acestei cărți durerea lui Vlad, întâiul meu născut, care a pierdut atenția mea în favoarea surorii mai mici, am simțit răzvrătirea lui și strigătul disperat de a reintra viața în normalul pe care îl știa.

Am fost al doilea copil al familiei și încă resimt durerea surorii mele mai mari, a cărei viață s-a schimbat atunci când am apărut eu.

Gloria și unicornul magic este o poveste terapeutică, atât pentru părinți, cât și pentru copii, scrisă de mame frumoase, publicată de editura Didactica Publishing House și o găsiți aici.

Mai jos câteva imagini de la lansare, un eveniment foarte frumos organizat de Parenting PR, cu multe activități grozave pentru copii. Felicitări!

Pe lângă valoarea pe care o poate aduce în familiile cu mai mulți copii, o parte din incasarile obtinute in urma vanzari cartii se vor duce catre Asociatia Unu si Unu asociatia care lupta pentru drepturile copiilor nascuti prematuri in Romania.

Carte este frumos ilustrată și scrisă, și este numai bună de pus sub brad.

Este caldă și răscolitoare în același timp – asta pentru cei care se știu cu musca pe căciulă, așa ca mine.

Dacă încă nu ați luat cadouri de Crăciun, vă recomand să vă uitați pe ea. S-ar putea să vă placă!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s