Guest Post „Misiunea PACHETUL – tranzacții mămicești prin intermediul consorților”

Ati avut vreodata acea senzatie de transpiratie maxima, de frica cuibarita in adancul sufletului, de nevoia de privi peste umar cu teama si teroare de parca ati avea tot SRI-ul si SIE-ul si alte servicii speciale pe urma voastra?

Daca raspunsul este nu – atunci inseamna ca nu ati livrat niciodata „PACHETUL”.

Cum adica ce este? Pai…

Totul incepe cu un glas suav, gingas de care sunteti indragostit iremediabil. Acel glas apartine sotiei, care, cu un suras amplu pe buze, sopteste cele mai calde cuvinte…. „dragul meu, pe ce drum mergi maine la servici?” sau alte ori „in jurul orei X esti liber?„.

Oricare dintre aceste doua fraze declanseaza o stare de alerta … mii de ganduri trec prin minte….”cum ce drum, acelasi drum pe care merg in fiecare zi – cu ce este diferit drumul de maine cu cel de azi? etc”… Dar inevitabil urmeaza continuarea de care iti era asa de teama…”am vorbit cu o alta mamica de pe grup (orice grup) si … stii … trebuie sa iei / dai un mic pachet„.

In momentul acesta lumea colapseaza in jurul tau si incep sa se deruleze in mintea ta infierbantata zeci de scenarii:

  • pai … unde ma vad? e oare in drumul meu sau trebuie sa deviez … uff traficul asta…
  • oare am loc de parcare sau stau pe avarii pana cand vine sa ma salte politia?
  • cu cate minute trebuie sa sun inainte?
  • e oare in stare sa explice unde trebuie sa ajung?
  • sper sa nu vrea sa stam de vorba …
  • ce naiba trebuie sa mai iau si cum imi va afecta viata acest obiect…..

Raspunsul la toate aceste scenariii vine sub forma unui biletel – pe care e scris un numar de telefon – si inevitabil urmat de fraza „suna la numarul asta. Sotul ei a fost informat si va lua / preda pachetul„. 

Acum, sa nu ma intelegeti gresit. „PACHETUL” poate contine orice – de la o pijama de copil, o carte, pana la o banala aspirina … insa frumos ambalat intotdeauna – ca deh, e de la mamica la mamica. Si ele vor sa fie fericite!

Numai ca, noi sotii purtam responsabilitatea de livrare – si aici intervine un sentiment asemnator cu cel din filmul curierul – nu ne uitam in „PACHET”, nu deschidem niciodata „PACHETUL” si ne asiguram ca ajunge intreg la destinatie, indiferent de conditiile de vreme. In urma acestui proces (cel putin eu) ajung sa ma simt ca un mic traficant de droguri … obligat sa priveasca mereu peste umar, de frica cuiva care va lua … „PACHETUL”!

Partea cea mai amuzanta este ca si celalalt sot se simte la fel. Am avut cele mai scurte conversatii telefonice cu cei de la care care trebuia sa iau sau carora sa le predau acel ceva. 

  • Alo! 
  • Alo da, sunt Dan – sotia mea a vorbit cu sotia dvs si…..
  • Da da da, am fost informat……
  • Ajung in 5 minute.
  • Eu sunt cel care va sta in fata….. si va purta…… 
  • Multumesc.
  • La revedere.

Acum ajung la partea cu intalnirea fizica, care este exact ca in filmele de actiune in care se intalnesc doi spioni. Este ceva de genul predare-primire-fuga. Nu conteaza daca e doar de dat, doar de luat, sau mai trebuie facut si un schimb de orice natura. „PACHETUL” se preda, nu se pun intrebari, se evita pe cat posibil contactul ochi in ochi, nu se verifica ce ai primit (oricum nu stii ce e in el, si chiar daca stii vrei sa stergi aceasta informatie din creier cat mai rapid cu putinta), apoi ai demarat in tromba.

Am avut zeci de intalniri pe acesta tema, si toate s-au desfasurat cam la fel. De la barbati care scoteau pachetul ascuns de undeva de sub palton/geaca, pana la unul care efectiv aproape nu a oprit masina … a venit incet cu geamul deschis, am aruncat ce aveam pe bancheta din fata si pe urma demarat in tromba. 

In cazul in care ai fost „instruit” sa pui intrebari – de orice natura ar fi ele – raspunsul este in general acelasi … un dat din umeri adanc, urmat de un oftat si replica … „nu stiu frate, doamna stie. 

Si, ca intr-un final apoteotic, te simti eliberat, „PACHETUL” a fost primit / predat fara probleme, oftezi usurat – gandul este doar sa ajungi acasa, sa te pui picior peste picior in fotoliul confortabil, sa iti torni un pahar de whiskey, in timp ce in fundul capului tau fredonezi melodia de la „Mission Impossible” – dar … toate astea se darama in fata consoartei care te intampina cu acel suras dragalas si cu setul de intrebari …”A fost bine? cum a reactionat? s-a bucurat, nu? si ce ati vorbit? … si sa nu uit … maine pe unde mergi la birou?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: