Despre inițiativa Itsy Bitsy legat de declararea zilei de 1 iunie zi liberă am mai scris aici și aici.
O mare componentă a acestei inițiative se va desfășura pe 1 iunie în parcul IOR, iar mai jos aveți câteva detalii despre ce se va întampla acolo și unde mă găsiți pe mine 🙂
Peste 10.000 de părinţi şi copii sunt aşteptaţi chiar de 1 Iunie, începând de dimineaţă, în Parcul Al. Ioan Cuza din Bucureşti pentru a transforma ziua copilului în ziua copiilor împreună cu părinţii lor la o nouă ediţie a evenimentului tradiţional Itsy Bitsy – Copiii colorează viaţa.
De dimineaţă până seara pe aleile parcului se vor desfăşura peste 50 de ateliere distractive părinte – copil, cele mai iubite jocuri ale copilăriei, multe concursuri şi premii, expoziţii, muzică şi dans, un adevărat festival – maraton cu peste 10 ore de bucurie în familie. Itsy şi Bitsy îşi aşteaptă prietenii la distracţie în aer liber alături de Zăpă care pregăteşte zeci de surprize pe scena unde vor cânta şi vor dansa peste 200 de copii.
Printre surprizele de pe scenă se numără recitalul Oanei Sîrbu care lansează în premieră noul său album cu muzică pentru copii compusă de Virgil Popescu – “Sunt şic”, prezenţa artistului Gabriel Cotabiţă care va cânta prima oară pe scenă alături de grupul Miniton noua variantă a melodiei “Când zâmbeşti” şi un moment interactiv de ventrilocie cu actriţa Crina Zvoboda.
Vor urca pe scenă şi actriţele şi mămicile Tili Niculae şi Jojo, cunoscută ziarista Roxana Iliescu împreună cu fetiţele ei şi muzicianul Cornel Ilie de la Vunk, tânăr tătic şi el.
9 dintre cele mai iubite mame blogger au pregătit Ateliere cu lipici pentru mămici şi pitici dimineaţa de la 10:00, în Foişorul de lemn. Ele vor discuta cu mamele despre cum să crească un copil fericit şi sănătos fără a se sacrifica.
Așadar eu Mămica Autentică vă aștept în foișorul de lemn între 10-12, alături de mame bloggerițe minunate: Ana Nicolescu Mămica Urbană, Ioana Chicet-Macoveiciuc Prințesa Urbană, Gabriela Maalouf Familie împlinită, Ioana Marinescu Pisica pe sârmă,Iuliana Roca Scrieri felurite, Raluca Loteanu Suflet de mămică, Oltea Tudose, Badea Florina Blog de viață sănătoasă, cu 11 ateliere pentru mămici și pitici 🙂
Printre activități se numără dactilopictură, desene pe asfalt, jocuri cu mingea, baloane de săpun, dans sau joacă cu nisip kinetic. Momentele cele mai de preț vor fi imortalizate pe hârtie fotografică și doritorii vor pleca acasă cu o amintire în buzunar. Atelierele și workshop-urile se vor desfășura în intervalul 10.00 – 12.00, la Foișor.
Fiecare workshop are o durată de 15 minute. În pararel se vor desfășura activitățile pentru copii. Accesul este gratuit pentru toată lumea.
Workshop-uri:
10.15 – 10.30 Oltea Tudose: Transformă dragostea din nevoie în putere. Alăptare și cuplu.10.35 – 10.50 Gabriela Maalouf: Somnul la copii
11.00 – 11.15 – Badea Florina: Points of you – proces de autocunoaștere
11.20 – 11. 35 Lucia Radu-Simota: Mamă antreprenor, între scutece și email marketing
11. 40 – 11.55 Ioana Chicet-Macoveiciuc: Cum să avem grijă de noi, ca femei.
Despre evenimentul mamelor bloggerițe găsiți detalii pe pagina evenimentului.
În a doua parte a zilei între 16-20, eu voi fi alături de Learning HUB pe una dintre aleile parcului, unde vom organiza mini experimente cu copii 🙂
De 1 iunie, Learning HUB vine cu activitatile, iar voi veniti cu creativitatea! In cadrul evenimentului, cei mici vor putea participa la ateliere precum:
- Elemente și forțe – fizică distractivă – diferite experimente prin care vom testa propulsia, portanța, combustia, presiunea apei și presiunea aerului, forța de reacție, magnetimul, culorile, electricitatea, greutate, gravitația etc.
- Introducere în antreprenoriat – unde copiii își vor construi cărți de vizită
- Colțul creativ – pentru cei mai mici dintre participanți unde vom crea tablouri cu copăcei.
Despre evenimentul mare care se va desfășura toată ziua în parc găsiți detalii actualizate aici.
Așadar ne vedem cu drag pe 1 iunie, în IOR!!!!!
[…] petrecut-o în companie selectă alături de mame si bloggerițe pe care eu le admir – despre atelierele cu lipici am scris aici . A fost tare fain și sper că a fost util mamelor care au participat. Mini atelierele au fost de […]
ApreciazăApreciază
[…] echipă în diferite proiecte. Am fost partener, am organizat ateliere la evenimentele lor, am fost speaker la evenimente, și chiar nominalizată la premiile de […]
ApreciazăApreciază