Autentic despre sport

Pentru că toată lumea mă admira pentru cât de activă sunt, iată povestea autentică în întregime, dincolo de farmecul fotografiilor din rețelele de socializare.

Dacă eu pot, și voi puteți.

Toată viața am avut un metabolism bun. Mi-a permis să beau 2l de cola pe zi toți anii facultății, să mănânc ce vroiam când vroiam. Foietajele fornetti mi-au pus capac. Am început să iau kg și am devenit mai atentă. Apoi m-am stabilizat din nou. Sport nu am făcut. Mereu a fost o corvoadă să îmi car echipament la școală și să stau apoi la ore după ce transpirasem alergând. În liceu m-am scutit de sport. În facultate am găsit soluții creative astfel încât să nu mă agit prea tare. Sport acasă nu reușesc să fac, întrucat nu mă organizez și nu prioritizez asta, deși am încercat cu CD-ul de taebo al Andreei Raicu.

Prima oară când mi-a făcut plăcere să merg la sport a fost când l-am descoperit pe Cristi. Un antrenor de taebo simpatic, amuzant, care știe cât și când să îți împingă limitele. A fost prima oară când nu m-am plictisit de antrenament și, nu o dată, Dan m-a dus nervoasă la antrenament știind că va lua de acolo o persoană mult mai relaxata.

Deh … efectele pozitive ale sportului asupra minții și stresului sunt deja cunoscute. Puteţi citi aici şi aici.

Apoi a urmat o pauză, de mutare, de sarcină, de copil.

Am pierdut taebo întrucât nu îmi mai este la îndemână să ajung la acea sală. Am descoperit însă, mulțumită bunei prietene Ema, alergatul. Am fost o dată cu ea în Herăstrău și a fost suficient. Au urmat apoi câteva sesiuni de alergare de câte o tură de 6km de Herăstrău. Am avut probleme cu dureri de cap și urechi, și nu am reușit să niciodată să alerg tura completă, ci era destul de mult mers rapid.

Am încercat să învăț să alerg cu ajutorul unui profesionist în domeniu. Din nefericire programul nu mi s-a potrivit întrucât subiectul era mai degrabă îmbunătățirea stilului și timpilor de alergare, și nu despre cum începi astfel încât să îți creezi acest obicei sănătos. Am renunțat la program şi m-am adaptat.

Am vrut să păstrez alergatul sau pseudo-alergatul în viața mea, însă am ales să particip la evenimente de alergare non-competitive, ca să nu ies chiar pe ultimul loc.

Am participat la Color Run, more fun than run de 3 ori, la Asaltul lupilor o dată

și la Ultimate mudness o dată.

Color run este un eveniment unde vin și copii și unde scopul e distracția, nu timpul scos. Celelalte 2 sunt evenimente de alergare cu obstacole, deci nu trebuie să alergi continuu cei 5 km întrucât te oprești și uneori stai la coadă la obstacole. Și pe deasupra ai ocazia să te provoci, să îți testezi limitele și să te murdărești 🙂

În paralel am început Aikido, alături de oameni tare faini, însă în ciuda efectului instant happiness, nu am simțit și efecte asupra condiției fizice. Căutam atunci tonifiere.

M-am înscris deci în programul Limitless. Wow ce antrenamente! 3 luni de antrenamente intense cu meniu echilibrat, în urma căruia am rămas cu minim 2l de apă pe zi, 5 mese și o formă fizică mai bună.

Perioada Limitless a fost fracționată de o accidentare dar și de concediu.

Apoi, din motive de buget, am renunțat la limitless și am ales un abonament la Worldclass. Am testat mai multe tipuri de clase, trasul de fiare nu este stilul meu.

Am rămas la spinning/cycling deja de câteva luni. Încerc să ajung la 2 antrenamente pe săptămână.

Și oricât de cool ar părea ce am scris mai sus, tot eu sunt cea care la primul antrenament de spinning era să mă răstorn cu bicicleta, nu o dată, ci de 2 ori :))

Între timp am testat şi ceva ce îmi doream să practic încă din viața mea de leneșă, scutită de sport, şi anume Aquagym.

Singurii mușchi care au simțit acel antrenament au fost cei faciali. Am râs continuu de penibilul în care mă aflam, fiindu-mi frig și chinuindu-mă să îmi țin echilibrul pe stepper (da, am avut stepper în piscină, nu pentru exerciții, ci pentru că am 160cm iar adâncimea piscinei era de 150).

Ce poate fi mai cool decât să cazi de pe stepper și să iei o gură de apă, încercând mișcări grațioase în piscină, alături de pensionare? Orice, vă spun eu!

În concluzie, dincolo de fotografiile happy si active de pe facebook, stă ceva muncă, ceva organizare pentru a ajunge la sală, destul penibil și încercări nereușite, și încă o mamă care a căpătat complexe de greutate, care mănâncă cu poftă la stres, dar care luptă continuu pentru că își dorește să ofere copiilor un model sănătos de urmat, nu o mamă-canapea-tv, în spatele lor sunt Eu!

Tu unde eşti?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: