Copiii citesc! Citiți-le copiilor!

Da! Ați citit bine. Nu citesc ei ce și-ar dori profesorii, uneori și părinții, dar citesc…citesc reviste, articole, bloguri, cărți scrise pe limbajul lor. Deci în primul rând cred că trebuie să eliminăm din capul nostru această prejudecată, care ne face să plecăm la drum de la o premisă greșită și să punem presiune pe copii, înainte să le insuflăm pasiune. 

Acum o săptămână am participat la toate evenimentele Narativ pentru a descoperi noi metode prin care putem sprijini copiii să redescopere bucuria de a citi, astfel încât să ne îmbunătățim comunicarea cu ei chiar și când vine vorba despre lecturile „obligatorii”. Am făcut asta în calitate de părinte, dar și de profesionist care lucrează cu copiii în cadrul LearningHUB și care, nu o dată, a fost abordată de către părinți cu întrebarea „cum îl fac să citească?”. 

Iată câteva sugestii din partea specialiștilor: Silvia Pătrașcu, profesor Teach for Romania, Gyorgy Gaspar, terapeut de familie, și Otilia Mantelers, specialist în playfull parenting.

  • îmbinați lecturile cu activități practice, artistice: modelarea personajelor, crearea de hărți ale locațiilor, realizarea de produse palpabile, care îi ajuta să vizualizeze cartea; 
  • încurajați copiii să scrie recenzii prin platforme gen goodreads;
  • încurajați cititul ca activitate în familie, citindu-vă reciproc, copii și părinți, frații între ei;
  • eliminați „trebuie” raportat la citire, care declanșează mecanisme automate de apărare ale copilului și primim răspuns de tip fight, flight, freeze, și, deci, refuzuri categorice;
  • discutați cu profesorii despre lecturile recomandate, negociați timp și cantitate, în favoarea copilului;
  • mergeți cu ei in librării și la târguri de carte, și permiteți-le să își aleagă cărți, încurajând astfel cititul liber, cititul de plăcere;
  • vorbiți despre cărți, despre acțiunea și personajele descrise;
  • și mai ales, analizați de unde vine teama dvs internă legată de faptul că ei citesc sau nu; ce se va întâmpla dacă nu citesc? sunt temeri care se leagă mai degrabă de istoricul nostru legat de citit, decât de copil? scapă de teamă și detensionează relația cu cititul, iar apoi cititul va fi distractiv din nou.

De ce să încurajăm cititul? Care sunt de fapt beneficiile?

  • beneficii pentru creier: reduce stresul, ajută la dezvoltarea conexiunii între cele două emisfere, dar și la activarea mai multor regiuni, sporește abilitatea de focusare, și deci și rezultatele academici se îmbunătățesc; 
  • dezvoltă abilitatea de a asculta, utilă și la școala, și în relații, la slujbă;
  • imagine de sine mai bună;
  • găsirea de soluții creative la probleme de viață.

Aș mai adăuga eu:

  • ajutați copiii să își descopere lecturile favorite, punându-le la dispoziție diferite tipuri de cărți. Și noi ca și adulți avem stiluri diferite pe care le citim, și asta nu este rău. 
  • citiți în fața lor, demonstrând comportamentul pe care îl doriți de la ei;
  • hrăniți-le nevoia de control, citind o poveste în mod repetat, dacă așa cer;
  • hrăniti-le nevoia de conectare, citindu-le povești seara;
  • hrăniți-le nevoia de competență, oferindu-le oportunitatea de a vă citi sau de a citi fraților mai mici. 

Și, în final, o statistică care pe mine m-a impresionat: numai 17% dintre părinții copiilor cu vârsta între 6-9 ani le mai citesc acestora povești seara, în timp ce 73% dintre copiii cu vârsta între 6-17 ani afirmă că le este dor ca părinții să le citească. 

Tare trist mi s-a părut și vă rog din suflet: citiți copiilor voștri cu drag, cu sufletul, cu prezență!

5 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s