❤️Iubirea pe care o merit

Astăzi inaugurez o nouă categorie – Iubirea pe care o merit.

Blogul acesta a evoluat o dată cu mine. Deși am creat și o pagină personală, scriu tot aici mai mult, întrucât aici sunt oamenii mei, cei care mă citiți de ani de zile, aici mă simt acasă, aici am fost deseori vulnerabilă, aici am împărtășit lucruri sensibile, dureroase dar și bucurie și joacă. Deși e un blog pornit de la mămiceală, nu a fost niciodată despre scutece și alăptare, ci mai mult despre acceptare de sine în toate rolurile prin care trece o femeie.

De azi o să adun, într-o nouă categorie, expresii ale iubirii pe care o merit și eu și voi și noi toți. Vor fi poezii (căci sunt fană poezii, scriu poezele amatoare, am scris mereu), videouri, melodii, texte diverse, curatoriate, desigur pe preferințele mele. Fiecare din noi primește iubire în felul lui și este important să conștientizăm asta,

Eu am ales să creez această categorie, căci rezonez mult cu ceea ce voi împărtăși aici, dar nu pot scrie așa, pentru că nu am trăit (încă) o astfel de iubire, completă, ci doar frânturi ici, colo. Mai mult, a fost un proces de ani de zile, pentru a ajunge aici, într-un punct în care nu mai simt că trebuie să fiu perfectă pentru a merita iubirea, așa cum mi-o doresc eu.

Îmi doresc ca această categorie din blog să fie despre sufletul nostru, despre sinele real, despre vulnerabilitate, dorință și visare. Îmi doresc să visez la această iubire, alături de voi. Cred că ajută să fim mai mulți care trimitem în univers iubire și vreau să vă reamintesc că se poate, că există și cât de frumoasă poate fi.

Azi, de ziua internațională a îmbrățisării, las o primă mostră de postare:

* Acest text face parte din colecția „Iubirea pe care o merit„. Îmi doresc ca această categorie din blog să fie despre sufletul nostru, despre sinele real, despre vulnerabilitate, dorință și visare. Îmi doresc să visez la această iubire, alături de voi. Cred că ajută să fim mai mulți care trimitem în univers iubire și vreau să vă reamintesc că se poate, că există și cât de frumoasă poate fi.

Mergi pe linkul de mai sus pentru a citi mai multe.

#CuIubireIn2024

Un comentariu

Lasă un răspuns