Cum facem fotografii (mai) bune … cu telefonul?

Vine Crăciunul, ne adunăm toți cu mic cu mare și, cel mai adesea, imortalizăm momentele de bucurie cu telefonul, este ușor, la îndemână, camerele sunt deja performante, inclusiv cu lentile profesioniste, astfel încât ignorăm faptul că mai deformează imaginea sau că în lumină slaba, fotografiile prezintă zgomot.

Iată deci câteva idei despre cum putem face fotografii mai bune chiar și doar cu telefonul așa cum le-am (re)descoperit alături de Robert Marooni, excelent fotograf și trainer în domeniu (am ca pasiune fotografia și am mai participat la cursuri din această zonă, însă acesta a fost cel mai clar, direct și onest curs). Mulțumesc, Robert!  

  • cunoaște funcțiile camerei 🙂  Iată mai jos un exemplu de fotografie realizată pe modul automat, și cu un mic filtru predefinit. Pare o primă regula de bun simț, dar uite că eu nu știam nici câte filtre aveam pe telefon … și nici ca pot regla white balance din funcțiile pro. Iata mai jos exemple despre un efect simplu de aplicat și un rezultat deja mai bun, dar și câteva din funcțiile pe care telefonul meu le are, și nu, nu am telefon performant (Samsung A5)

 

încă un exemplu pentru același filtru de mai sus

 

  • reguli de compoziție
    • rule of thirds – împărțirea ecranului în 3 coloane/3 rânduri și așezarea subiectului la intersecția liniilor.
    • leading lines – linii care conduc privirea, acolo unde vrei să vadă ceva.
    • simetrie
    • framing – încadrarea ca în ramă
    • keep it simple – să vedem subiectul
  • învață să „vezi” lumina, căutând umbrele
  • găsește un subiect interesant
  • fotografiază din mai multe unghiuri, coboară la nivelul subiectului, mișcă-te, pentru a găsi unghiul cel mai bun

 

 

  • editează fotografiile
  • păstrează fundalul curat, care evidențiază subiectul, în locul unuia plin, care distrage atenția
  • research, documentează subiectul, nu trebuie să copiezi, dar nici să reinventezi roata 
  • 20181124_133039.jpgține cont de audiență atunci când transmiți mesajul. De exemplu la una dintre aplicațiile propuse de Robert, eu am folosit într-o fotografie cruciulițe de botez și fotografia unui copil. Mamele din sală au înțeles despre ce este vorba, însă restul participanților au crezut că este vorba despre un copil care a murit
  • ajustează așteptările la realitate, nu mereu poți face din rahat bici 🙂 mai ales că, toate fotografiile reușite pe care le vezi respectă cel puțin regulile de mai sus. Aici mi s-a explicat și mie de ce nu îmi ies la fel pozele cu mâncare, iar exemplul oferit a fost o ciorbă în care trona un burete, pe care stăteau ingredientele, astfel încât să se vadă în poză, dar să nu fie castronul plin. 
  • continuă să exersezi. 

Recunosc că mie una Robert mi-a ridicat o mare întrebare la fileu: dacă nu e nimic real din ceea ce vedem la alții, unde ne este autenticitatea? Până unde mergem pentru o fotografie reușită?

Personal, clar voi fi mai atentă, nu cred că voi reuși să lucrez fiecare fotografie așa ca în atelier, însă clar nu voi fi falsă. 

Evenimentul a făcut parte din seria Digital Parents Talks, a Parenting PR și a avut ca sponsori: Lidl, Solaris, partener OK Center.

46759376_1781782158615393_5908212284311732224_o

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s