Am avut copiii la grădiniță privată. Plătesc, deci e deschis tot timpul. Nu am fost afectată de întreruperile cauzate de școli închise fără număr. Apoi anul trecut părea că se depășește măsura bunului simț. În continuare nu am fost afectată direct, dar mă revoltam în mine. Dincolo de faptul că noi, ca persoane sau entități private, plătim prețul acestor libere, recuperate deseori în teorie numai, mi s-a părut că prea transmitem copiilor mesajul renunțării: e prea greu, prea frig, prea multă zăpadă … hai să alegem calea ușoară deci.

Apoi am auzit replica ce spunea că „școala nu este babysitter” și am fost de acord cu asta. Până azi, când am citit articolul cu privire la vacanța ce va să vie de Rusalii, cu a ei punte de 3 zile (wtf!?), am avut acest conflict în mine: nu mi se părea corectă închiderea școlilor, însă eram de acord că școala nu e babysitter.

Azi am realizat ce mă enerva: LIPSA DE RESPECT, față de copii și față de părinți deopotrivă. Toți părinții sunt creaturi de rutină, de voie, de nevoie, toți știm exact cine duce și cine ia copilul de la școală, cine îl duce la înot sau la programare, cine îl aduce acasă la sfârșitul zilei … planificarea vacanțelor cunoscute se face și ea în avans, iar timpul se împarte între părinți, bunici, vecini, bone, tabere și after-uri. Fiecare își planifică bugetul familiei astfel încât să acopere aceste cheltuieli și eventual să aibă încă bani și zile de concediu pentru vară.

Ei bine, toate aceste calcule minuțioase sunt necesare pentru ca noi, părinții, să fim buni platnici de taxe și impozite, și totuși toate sunt total ignorate atunci când lor li se pare că tare bine se potrivește o punte între sărbători sau o săptămână liberă pentru o posibilă ninsoare pe sfârșit de săptămână.

Eu una m-am săturat de această lipsa totală de respect și de lipsa de alternative. Mi s-a părut hilar în iarnă când, de azi pe mâine, madam Firea a oferit părinților bucureșteni, afectați de vacanța subită, posibilitatea de a cere un „babysitter” de la primărie. Mă întreb și azi dacă a sunat cineva și dacă a și primit ajutorul respectiv.

Predăm în același timp copiilor, pe care îi dorim responsabili, lecția lipsei de respect față de școală, de învățare, de timpul nostru, de timpul lor (atunci când îi duci să recupereze sâmbăta de exemplu) … și ne mirăm apoi că distrug tot în jur, așa cum povestea Ruxandra, sau că au impresia că totul li se cuvine.

Nu sunt adepta creșterii copiilor numai cu limite și constrângeri, dar nici într-o bulă de puf. Prea des alegem să le fie ușor, fie că acest ușor se numește premergător, velcro (arici) în loc de șiret, roți ajutătoare la bicicletă, trotinetă cu 3 roți, role cu roată dublă, căruț până la școală, hrănit cu lingurița tot până la școala (afară de situația numită înghețată sau pufuleți)! Prea des handicapăm copiii, justificând alegerile cu moda, cu faptul că vrem să îi ferim de frustrări, sau cu motivul ascuns că așa ne e nouă mai ușor (deși nu recunoaștem asta nici în mintea noastră).

Dacă alegeau calea ușoară copiii nu învățau să meargă, ci renunțau la prima căzătură.

Dacă alegeau calea ușoară nu învățau să vorbească, ci renunțau la prima frustrare legată de imposibilitatea de a se face înțeleși.

Și apoi le va fi la îndemână să aleagă calea ușoară, căci doar au învățat asta de la noi. Vor alege să mintă în loc să recunoască greșeala, să fumeze / să bea / să prizeze pentru a se integra în grup, să își creeze universul din așteptările celorlalți, neștiind cum arată valorile lor. Nu vor avea ambiții de frica eșecului și nici nu vor avea respect față de părinți, profesori, față de ei înșiși.

Învățarea se produce atunci când ne e puțin greu, atunci când ne frustrăm măcar puțin. Toți ne plictisim când nu mai avem provocări în fața noastră … Ce viitor vor avea oare copiii aceștia și oare cum vor comunica unii cu alții, ei, oameni ai extremelor?

Voi ce părere aveți oare?

Mă plâng un pic, știu, soluții nu am acum, decât să ne trezim la timp pentru vot, data viitoare!