Poveștile părinților și învățătorilor (3)

Continuăm campania „Susțin învățătoarea copilului meu” cu o nouă poveste, a unei mame de copil școlar care a fost și învățătoare. Am aflat cu această ocazie că prietena mea Florina a fost învățătoare acum multă vreme. A fost de acord să ne povestească experiența ei, mai jos, vizând atât experiența de învățătoare, cât și experiența de părinte.

Aștept cu drag și poveștile voastre.

Puțini dintre cei care mă cunosc știu că am fost învățătoare. Timp de 6 ani, în perioada 1996 – 2002. La o școală aproape de casă, în Drumul Taberei, cartier în care m-am nascut și în care stau și astăzi. Poate că stau aici, dincolo de alte rațiuni personale, și pentru faptul că sunt atât de legată de tot ce a însemnat prima mea tinerețe – școala generală, liceul pedagogic, urmat timp de 5 ani tot în cartier, școala și liceul unde am predat, oamenii locului – părinți ai foștilor elevi și chiar elevi de pe vremuri – care astăzi sunt adulți, cu care mă întâlnesc din când în când. Așa că acesta este raspunsul pe care îl dau celor care mă întreabă de ce nu mă pot desprinde de Drumul Taberei – pentru că stau aici de la 5 ani, pentru că părinții mei stau aici și mă ajută cu copiii, pentru ca Teo urmează aici o școală bună și pentru că aici locuim împreună de când ne știm. Aici am fost colegă cu prima mea învățătoare. E un sentiment interesant să te afli în cancelarie, după ani buni, cu învățătoarea care ți-a pus în mână stiloul și te-a învățat să scrii și să te porți între copii. Doar cine a trecut prin asta poate să înțeleagă. 

Aveam 19 ani când am absolvit și am primit repartiție. Eu voiam în centru, îmi amintesc și acum. Puteam să aleg, pentru că am terminat școala cu o medie foarte mare – 9.60.  Am fost pasionată. De la 6 ani am vrut să „mă fac învățătoare”. Și m-am făcut. Dar nu la școala din centru. A fost prima lecție pe care am învățat-o de la un adult – un profesor de la repartiții. Mi-a sugerat școala la care urma să predau – pentru că e aproape de casa mea și pentru că e ”școală de protocol”. Așa a fost și a fost perfect. Au fost anii cei mai frumoși.

Practicam ce îmi doream și ce învățasem în 5 ani de liceu. Aveam 40 de copii minunați în clasă, la care țineam foarte mult. Nu aveam copii încă și, deși eram devotată și pasionată, era călcâiul lui Ahile pentru mine – atât pentru echipa de colegi profesori, cât și pentru părinții copiilor. Organizam multe activități extra școlare – excursii, tabere, vizite la muzeu, în parc, la Zoo, la Grădina botanică, nici nu mai știu azi pe unde nu am fost. Hrăneam copiii cu mâncarea mea, îi spălam pe cap în tabără și mă jucam cu ei. Atât de dragi îmi erau. Azi ei sunt adulți, unii dintre ai au 29-30 de ani. Alții nu mai sunt, din păcate, din cauza unor boli necruțătoare. Îi port pe toți în gând și în suflet, așa cum erau ei copii. Pe unii îi văd pe Facebook, pe alții mă bucur că nu îi mai întâlnesc, pentru că vreau să îmi amintesc de ei copii, drăgălași, amuzanți și mereu puși pe șotii.

Scriu toate aceste lucruri pentru că Lucia, Mămica Autentică, a lansat campania ”Susține îinvățătoarea copilului tău”. Și pentru că i-am promis că voi scrie din ambele perspective – ale fostului învățător și ale actualului părinte. Îmi place campania, pentru că scoate la lumină lucrurile bune și frumoase și schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Ne pune pe gânduri și ne face să reflectăm la ceea ce am putea face ca să îi ajutăm pe profesorii copiilor noștri și nu la ceea ce sunt ei datori să facă pentru noi și pentru copii. Dacă ar fi să mă gândesc la ce mi-ar fi fost mie de folos în acei 6 ani, sunt câteva lucruri pe care le-am spus mereu: black-and-white, connected, hands

  • mai multă încredere din partea colegilor profesori – tinerețea și lipsa de experiență nu erau deloc încurajate. Eram prea tânără să pot fi lăsată să fac lucrurile altfel și să le îingădui atât de multe copiilor. Copiii aveau nevoie de mult mai multă disciplină, după părerea lor. Dar eu nu voiam să folosesc coerciția, mie îmi plăcea așa – să am o clasă veselă, să le placă să vină la școală, învățarea să fie bucurie și explorare.
  • mai multă încredere din partea părinților. Faptul că eram foarta tânără și veselă și dornică să lucrez altfel, le-a plăcut mult. Nu le-a mai plăcut atunci când, intrând un pic mai mult în miezul problemelor, începeam să observ de ce copiii aveau la școală unele probleme. Atunci replica era: ”nu aveți copii și nu știți cum e.” Mă retrăgeam, evident. Știam oricum că unii părinți erau conștienți de ceea ce spuneam.

Ca părinte, mă bucur de un învățător cu care copilul meu are o relație foarte bună. Nu a fost o zi din viața lui de școlar în care să vină acasă și să spună că nu mai vrea să meargă la școalăMă bucur că orele sunt relaxate, că doamna nu țipă la ore și nu amenință, că are argumente pentru ei și că găsește cele mai bune metode de motivare. Am avut și momente mai tensionate, multe dintre ele datorate temelor, altele legate de supravegherea lor și polii de joacă din clasă, care au degenerat uneori. Dar aici cred că mai avem cu toții de lucrat. Nu am mers să stau la școală la ușă zilnic (doamne, nici nu aș fi avut timp de așa ceva!!), nici să o sun pe doamna în fiecare zi, nici să bârfesc cu dânsa (nu sunt genul), nici să vin cu idei năstrușnice legate de decorarea clasei. Poate am făcut lucruri puține ca să o susțin, însă măcar nu am încurcat-o. Am aprobat inițiativele (au fost mereu foarte utile și rezonabile), am fost la ședințele cu părinții (nu sunt dese și când sunt e chiar important să fim prezenți), am zis mereu ”da” când am aflat că nu e adepta serbărilor (da, nu îmi plac deloc serbările, prefer petrecerile). Am propus idei pentru Școala Altfel – de la colegele din online Lucia Radu-Simota și Anca Bold Gheorghe. M-am oferit să țin seminarii în această perioadă, la clasă. E mult, e puțin? Nu știu, e atât cât am putut eu să dau.

Mai mult de atât, am dat și dau înțelegere. Am toată înțelegerea când un om face tot ce poate în condițiile actuale acestui sistem ostil, care se numește sistemul de educație, și care nu oferă nimic, doar pune presiune pe copii, părinți și pe profesori și care îi învrăjbește pe unii împotriva altora, ca nimeni să nu mai vadă care este adevarata problema, de fapt: lipsa de interes pentru sistem și pentru finanțarea lor optimă, așa încât să se producă schimbare adevaratăagriculture, change, compare

Ce mai vreau în acest moment, când vine vorba de școală? Vreau să știu că fetele mele vor fi în siguranță acolo. Pentru că vor petrece ani mulți în sistemul acesta de învățământ, în care, cu numărul mic de cadre didactice și de personal auxiliar, dar un număr mare de copii, au loc tot felul de întâmplări la care suntem martori neputincioși și, în urma cărora, copiii pleacă acasă cu traume fizice și emoționale – lovituri, bătăi, injurii și alte asemenea. Și cred cu tărie că noi toți, părinți și cadre didactice, rămânem complici în continuare, dacă nu ne coalizăm așa încât să aducem schimbare. E timpul, dragii meu, să strângem cercul protecției în jurul copiilor noștri, pentru că sunt ai noștri și au dreptul la educație în condiții de siguranță, care să le aducă nu numai informație, dar și încredere în ei și plinătate sufletească!

Florina Badea, Blogger, trainer, Healh Coach, consultant comunicare.

http://www.florinabadea.ro

Mulțumesc Florina pentru inspirație!

Dragi părinți, dragi dascăli, vă învit să urmăriți poveștile părinților și pe cele ale învățătorilor și să îi susțineți. Nu uitați că aici puteți găsi 19 idei despre cum va puteți aduce și voi contribuția.

Anunțuri

Un gând despre „Poveștile părinților și învățătorilor (3)

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: