Întrucât îmi doresc să vă aduc la îndemână informație care să vă fie utilă, iar eu nu sunt expertă în toate, voi aduce alături de mine prin guest-post-uri specialiști care să ne ajute să creștem și să ne îmbogățim.

Astăzi o am alături pe Oana Nicolau, psihoterapeut, care ne vorbește despre problemele care apar în cuplu, după nașterea unui copil. 

Relaţia de cuplu este un proces continuu de evoluţie, construit etapă cu etapă, fiecare dintre ele cu provocările, bucuriile, frustrările şi realizările ei.

Probabil, una dintre cele mai provocatoare etape din viaţa  celor doi este „cuplul după sosirea copilului„.

Ce se întâmplă, de fapt, ce anume o face atât de ” specială „, care sunt motivele pentru care unele cupluri experimenteză o ruptură, care, fie duce la despărţire, fie la o viaţă în doi cu drumuri separate?  Şi cum reuşesc alte cupluri să fie parcă şi mai puternice?

Reţineţi, în primul rând, următorul aspect: tot ceea ce aţi fost voi doi, înainte ca scumpetea mică să vină în viaţa voastră, s-a terminat. Nicicând nu va mai fi la fel! Niciodată nu veţi mai fi doar voi doi! Oricâte vacanţe aţi face în doi, oricât de mult aţi duce copilul la bunici, sau orice alt program aţi avea în doi, niciodată nu va mai fi vorba doar despre voi doi!

Asta nu înseamnă nici că e mai bine, nici că e mai rău. E pur şi simplu altfel! Şi pentru ca binele să fie în casa voastră, iată câteva idei, adunate din experienţa mea de soţie, mamă şi psihoterapeut.

În relaţia de cuplu, până să vină mogâldeaţa mică, jucaţi un singur rol, acela de soţie/soţ. Ei bine, după primul plânset, din momentul naşterii copilului, voi faceţi cunoştinţă cu un alt rol, total necunoscut- acela de mamă/tată.

Dificultatea constă în a găsi echilibrul între cele două roluri, astfel încât să fiţi o familie sănătoasă emoţional.

Ce se întâmplă, din păcate, în multe familii?

Unele mame „uită” să mai fie soţii. Sunt atât de focusate pe copil (şi de fapt, pe cât de bune mame trebuie să fie), încât soţul devine cantitate neglijabilă, iar relaţia de cuplu, de genul „ce e aia?!?!?”.

Unii soţi, nu ştiu cum să fie tați, uneori  din frică, alteori din… alte motive. Astfel că, orice NU presupune implicare cu copilul, devine dintr-o dată, prioritate: serviciu, comisioane pentru rude, prieteni şi chiar persoane necunoscute ( nu râdeţi, chiar sunt cazuri reale!), sex ( grav devine când e dorinţa pentru altcineva, nu pentru consoartă) etc. Noi oamenii, suntem creativi, prin natura noastră.

Uneori, amândoi „uită” să mai fie soţi. Sunt doar părinţi pentru copilul lor şi, ajungem în acelaşi punct în care „ce relaţie de cuplu? „. Acum suntem părinţi! Tot ce facem, facem împreună cu copilul.

Îi întreb, în cabinet: când aţi fost ultima dată la o cină/film/vacanţă  doar voi doi?

Eeee, vine răspunsul, înainte să îl avem pe cel mic….. Şi uneori, ” cel mic” are 10-12-14 ani! În cazurile acestea, pe bună dreptate, chiar uiţi după atâta timp ce e aia relaţie de cuplu!

Alteori amândoi ” refuză” rolurile de părinţi şi ” livrează ” copilul la bunici, până… se face mare. Ce nu înţeleg ei este că, la un moment dat, tot se vor „lovi” de rolurile acestea şi….. mai târziu e mai greu şi, uneori,… prea târziu pentru toţi!

Nu e de mirare că în toate variantele de mai sus se creează răni emoţionale, distanţă între parteneri şi de multe ori traume în tot sistemul familial. Cu alte cuvinte, toţi, de la mic la mare, ajung să sufere, într-un fel sau altul. De la tulburări de comportament, la adicţii, depresii şi de multe ori la suferinţe în plan fizic. Da, ceea ce e în sufletul nostru se reflectă şi în plan fizic, indiferent de vârstă!

Treaba cu găsitul echilibrului nu e complicată, dacă:

1. Folosiţi cele 9 luni de sarcină înţelept! Pe lângă pregătirea camerei, cumpărături, etc, faceţi planuri: care sunt/vor fi sarcinile fiecăruia după ce vine copilul şi cine vă va ajuta. De exemplu, ziua stă mama cu cel mic, soţul fiind la serviciu. Seara, când vine acasă are 30 min pentru relaxare şi apoi preia copilul, cu joaca, băiţa, culcat, etc. Iar într-o noapte se trezeşte ea, în cealaltă el. 
2. După primele două săptămâni (pentru mine acestea au fost cele mai grele, la toţi cei trei copii), stabiliţi un program de ieşit doar voi doi! Puţin, câte puţin, din ce în ce mai departe de casă. Şi păstraţi un program constant de minim o ieşire pe săptămână, în doi, şi 2-3 plecări pe an, din localitate/ ţară.
3. Continuaţi să vă spuneţi pe nume/alint, nu începeţi să vă adresaţi unul altuia cu „mami/tati”. Serios acum, cum să vă vedeţi ca femeie/bărbat, dacă vă priviţi din rolurile acestea? Sau, cine vrea să facă sex cu mama/tata?!
4. Nu sufocaţi copilul, cu atenţia, grija, preocuparea, timpul vostru! Lăsaţi-l să-şi creeze propria identitate şi independență. Copiii pot face multe lucruri, dacă….. sunt lăsaţi! Şi, un plus este că vă creaţi timp şi spaţiu pentru voi doi. Ceea ce va prelua copilul de la voi, pe lângă educaţie, şi multe altele, este şi un model de cuplu, pe care îl va duce cu el, în viaţa lui de adult! Te-ai gândit vreodată: Ce fel de relaţie de cuplu vrei să aibă copilul tău adult?
5. Vă respectaţi, vă susţineţi şi vă încurajaţi reciproc, din ambele roluri! Nu ne învaţă nimeni nici să fim soţi, nici părinţi! Vedem, preluăm de la familiile noastre, dezaprobam uneori, şi în final…. viaţa bate filmul! Experienţa proprie e examenul final! Dacă te pregăteşti înainte, vei lua notă maximă.  Dacă nu te-ai pregătit şi ai picat, ai oricând o altă şansă! Asta e frumuseţea vieţii! 

O să îmi pun cenușă în cap spunând că nu am respectat decât punctele 2 și 4 și asta nu a fost suficient. Nu am știut cum să folosim lunile de sarcina să ne pregătim și noi ca și cuplu, iar mai departe lucrurile au decurs mai greu. Mă bucur să vă pot oferi vouă aceste informații și sper să vă fie de ajutor.

Pentru mai mult decât atât, Oana vă așteaptă în clinică, alături de o echipă mare de profesioniști.

Nu uitați că mai aveți 2 zile să vă înscrieți la concurs pentru a câștiga o ședință de terapie, în cadrul Clinicii Oana Nicolau.

Relații împlinite să avem!