Pentru că văd foarte multe cupluri destrămate în jurul meu, iar cele mai multe au și copii, pentru că și noi am fost la un pas de a face asta (iar despre pauza noastră a început Dan să povestească aici și aici) și mi-am pus multe din întrebările de mai jos fără răspuns, pentru că un copil nu e niciodată vinovat de despărțirea părinților, și totuși suferă cel mai mult, am hotărât să public acest interviu cu prietena mea Ioana Agachi, psihoterapeut, cu subiectul: cum putem ajunge la un divorț sănătos?

Știu că pentru mulți „divorț sănătos” este o contradicție în termeni și că prinși în vâltoarea emoțiilor este greu să fim raționali, însă cred că fiecare informație pe care o primim se așează undeva la locul ei și se activează când este necesară. Dacă treceți/ați trecut/ urmează să treceți printr-o despărțire de partenerul cu care împărtășiți un copil, aveți mai jos 10 întrebări și răspunsuri despre cum puteți face schimbarea mai lină pentru copil.

Mămică Autentică: 1 Cum comunicăm copiilor decizia unui divorț, blând și în cuvinte cât mai simple, astfel încât copilul să înțeleagă că este singura cale? 

Ioana Agachi: În primul rând este important să adaptăm mesajul nostru la vârsta copilului și nivelul cunoștințelor lui. Înainte de a vorbi despre divorț, este posibil să fie necesar să începem cu a explica tipurile de iubire, de relații și diferențele dintre ele. Copiii mici nu au capacitatea înțelegerii conceptului de ireversibilitate, de aceea comunicarea deciziei divorțului va avea loc de mai multe ori de-a lungul timpului. Pe de altă parte și la vârstele mai mari, fantezia că părinții se vor împăca va fi prezentă într-o proporție mai mare sau mai mică de-a lungul mai multor ani. Ceea ce contează este să fim clari și conșistenți în mesajul nostru, fără a alimenta această fantezie.

M.A.: 2 Cum comunicăm partenerului decizia noastră și cum ajungem la un punct comun, dacă el nu este de acord cu divorțul?

I.A.: Cred că o relație se finalizează, cel puțin în plan de emoțional, atunci când unul dintre parteneri nu mai dorește să facă parte din cuplu. Divorțul implică multe sentimente intense, câteodată contradictorii, vinovăție, ideea de eșec. Este nevoie de un timp de adaptare și de a procesa situația, care până la urmă reprezintă o pierdere și pentru noi. Mesajele noastre ar trebui să fie similare cu ceea ce am scris mai sus: claritate, conștiență și constanță. Deseori, cupluri apelează la psihoterapie tocmai pentru a se împăca cu decizia separării.

M.A.: 3  Ce efecte are o comunicare de tip „e vina lui/ei” venită din partea celuilalt părinte sau a altor membrii ai familiei și cum contracarăm? 

I.A.: În general, o astfel de comunicare nu ajută pe nimeni, cu atât mai puțin pe cel mic. Învinuirile dintre părinți pot amplifica impactul pe care divorțul îl are asupra copilului, care devine mai greu de gestionat de către acesta, crescând sentimentul de nesiguranță și frica de abandon. Având în vedere că reacțiile celorlalți nu sunt sub controlul nostru, important este să refuzăm o discuție conflictuală de față cu cel mic și să-i explicăm acestuia procesul din spatele învinuirilor – Atunci când suntem triști și furioși se întâmplă să ridicăm tonul și să-i acuzăm pe cei din jur…dar toate aceste conflicte nu au legătură cu tine, ci cu relația….

M.A.: 4 Cum facem să nu ajungă să se simtă copilul vinovat?

I.A.: Din nefericire un anumit grad de vinovăție va fi resimțit de către copil indiferent de cât de blând comunicăm divorțul sau încercăm să-l gestionăm. Mă refer aici la întrebarea: oare am făcut eu ceva, nu am fost suficient de cuminte? Ceea ce ajută este reasigurarea emoțională constantă și separarea/diferențierea relațiior – relația de cuplu între mine și tatăl tău nu are legatură cu tine.

M.A.: 5 Văd tot mai multe familii care împart timpul fix 50-50 – 2 săptămâni la mama/ 2 la tata. Împărțirea timpului 50/50 este sănătoasă pentru copil? Cum creăm stabilitate copilului? Sau cum ar arăta un aranjament bun?

I.A.: Un aranjament bun sau eficient trebuie să țină cont de două principii: copilul are nevoie să petreacă timp cu ambii părinți și cel mic are nevoie de menținerea unor rutine pentru a se simți într-un minim de control și siguranță. Plecând de aici, în funcție de nevoile părinților și de disponibilitatea lor se negociază un program. Este mai importantă respectarea în timp a programului și constanța acestuia decat orele în sine. La copiii mai mari se poate stabili împreuna cu ei un program care să ia în considerare și nevoile lor.

M.A.: 6 Cum tratăm situația față de copil, când celălalt părinte este neimplicat? Nu vine la vizită, nu sună etc.

I.A.: Fiecare părinte trebuie să-și asume responsabilitatea față de relația sa cu copilul, iar atunci când părinții se separă este important să nu îl blamam pe celălalt, dar nici să-i găsim scuze, ci mai degrabă este important să empatizăm cu ceea ce simte copilul, să-i fim alături în ceea ce simte/ să-l însoțim.

M.A.: 7 Cum evităm cercurile vicioase în care copilul poate scăpa de sub control: „tata a zis”, „mama a zis” – atunci când cei 2 nu comunică, nu „schimbă notițe”?

I.A.: Idealul este ca părinții să aibe o comunicare deschisă legată de copii, să detașeze emoțiile legate de separare și să se concentreze împreună strict pe educarea și creșterea copilului. Atunci când acest lucru nu este posibil este important să ne menținem limita pe care am setat-o noi în relația cu cel mic. De exemplu, dacă noi nu suntem de acord cu desenul pe pereții casei, iar copilul spune că tatăl este mai permisiv legat de acest aspect, nu este nici o problemă să menținem limita noastră, iar copilul are capacitatea de a se adapta în funcție de regulile locului în care se află.

M.A.: 8 Care este cel mai eficient model de relaționare cu celălalt părinte când acesta începe o altă relație (sau invers)? Când și cum introduci copilul în noua relație?

I.A.: Depinde foarte mult de fiecare persoană în parte și mai ales de cum a decurs divorțul, cum a fost gestionat la nivel personal și niveul de pregătire pentru această etapă, de altfel o etapă normală în cursul vieții amândurora. Desigur, există câteva reguli generale de tipul: nu jignim noul partener și în nici un caz de față cu cel mic. O nouă relație se introduce atunci când ea devine importantă pentru noi și are un caracter stabil. Este importantă respectarea ritmului copilului și răbdare legată de formarea unei relații cu noul partener, încercând să nu punem prea multă presiune pe copil și respectând emoțiile acestuia indiferent de tonalitatea lor.

M.A.: 9 După divorț, copilul își roagă tatăl să se mute înapoi. Cum faci copilul să înțeleagă că acest lucru nu este posibil?

I.A.: Oricât de dureros ar fi, copiii au nevoie de o perioadă de adaptare și trăiesc cu acea fantezie de reîntregire a familiei. Ca părinți putem să empatizăm cu nevoia lor de a reinstaura echilibrul pierdut și desigur să reluăm explicațiile de câte ori este necesar.

M.A.: 10  Cum se pot umple eficient golurile psihologice lăsate de absența totală sau parțială a unui părinte? 

I.A.: Golul lăsat de absența unuia dintre părinți nu se poate umple total. El își va lăsa amprenta asupra dezvoltării emoționale a copilului. Rolul nostru este să încercăm să îl ajutăm pe cel mic să își gestioneze pierderea pe care o resimte și să-i facilităm accesul la persoane care ar putea reprezenta un model matern/ patern (bunici, unchi, prieteni).

Îi mulțumesc Ioanei pentru aceste răspunsuri. Dacă vă regăsiți în această situație sper să vă ajute informațiile pentru a face o tranziție cât mai ușoară pentru cel mic, către noul stil de viață.

Eu vă doresc relații împlinite, fericire în familie și tăria de a îi crește pe cei mici în armonie, înconjurați de iubire chiar dacă între voi, părinții, relația s-a încheiat!