În colțul ochiului, o lacrimă zace,
Țin spatele drept, capul sus, 
Astăzi, nu îi dau voce. 

Îngrop melancolia și lacrimi înghit,
Cu gândul la câtă viață mai am
versus cât am trăit. 

Îngrop furie, tristețe, de-a valma,
Închid ochii, sufletul,
În pumn, închid palma.

Dar, să crezi că poți îngropa selectiv,
E beție cu apă rece,
Pentru suflet naiv.

Îngrop uneori, deci, și bucurie,
să o trăiesc nu mai pot, 
un zâmbet vechi îi stă marturie. 

Îngrop dorul, pofta, dorința,
Le limitez pe toate la momentul curent, 
Trăind cu prezență.  

Îngrop entuziasmul, exaltarea și ea,
le resping și de la alții.
Cine's ei să-mi dea?

Pe față, nimic nu vei citi,
Sub zâmbetul larg,
Sufletul va șopti.

Vei fi oare acolo să îl auzi?
Să pot da jos masca, 
Să te las să mă vezi.

Iar tu, tu cât te arăți,
cât te ascunzi,
în câte bucăți? 
 
Tu câte ai îngropat, fără respir,
și ce mai îngropi,
și cât mai sapi, în al tău cimitir?