„– Imaginați-vă un tablou al viitoarei voastre familii și recreați-l aici.
Ne-am uitat lung unul la altul și apoi corpurile noastre s-au aliniat natural: eu cu bebe în brațe, el în spatele meu ținându-ne în brațe pe amândoi.
– Deci tu vei avea grijă de bebe, iar el vă va proteja pe toți.
– Da, am zâmbit noi complice, relaxați și încrezători.”
Așa fusese și în sarcină. De ce urma să fie altfel? Scena se petrecea acum 7 ani la un curs de educație prenatală. 
Nu mă gândisem prea mult la asta, însă uram ideea că numai femeia crește copiii și susțineam prezența tatălui 100% în toate etapele, chiar din sala de nașteri, și egalitate legat de răspunderea față de nevoile copilului.
Credeam în implicarea tatălui legat de scutece, 
de baie, de somn, de hrănire, dar și în stereotipuri de gen tatăl îl învață să meargă pe bicicletă, tatăl îi poartă pașii în aventuri periculoase, ținându-l în siguranță….
În același timp visam la tatăl sensibil 
care va avea curajul să se joace cu fetița lui împletind codițe, jucându-se de-a zânele sau colorând prințese. Știu, stereotipuri, însă eu am descoperit că ai mei copii așa sunt din naștere (băiatul albastru, mașini, fata roz, sclipici și zâne).
Mai cred că tatăl e de obicei mai degrabă cel care intră fără prejudecăți în jocul copiilor și sunt acolo, uneori stângaci și neatent dar mereu jucăuș, autentic și inventiv.
Aș putea spune multe despre ce ar trebui să facă fiecare, dar adevărul este că nu mai cred în nimic. Am enunțat mai sus dorințe și speranțe, care de multe ori nu au legătură cu realitatea, cu caracterul omului și cu disponibilitatea lui și a ei, cu echilibrul lor.
Acum cred că rolul tatălui este acela pe care și-l asumă și el și ea, la nivelul familiei, iar echilibrul diferă de la familie la familie.
Nu e cu nimic mai bun un tată care schimbă scutece sau se trezește noaptea cu copilul, decât unul care nu face nimic, însă acoperă alte responsabilități în casă, atâta timp cât tuturor le este bine.
Cred că prea mult accent punem pe ce trebuie să facă tatăl, raportându-ne automat la cât de multe face mama, și cumva mama iese nedreptățită.
Tatăl copiilor mei erupe ca un vulcan atunci când eu mă enervez din cauza copiilor, în sinea lui protectiv precum în tabloul din primele fraze, în același timp este calm atunci când eu intru în panică că au pățit copiii ceva, nu i-a învățat să meargă pe bicicletă, dar este acolo plin de mândrie când Vlad îi arată scheme, a schimbat scutece, a adormit copii, a fost acolo la nevoie.
I-am întrebat pe copii ce le place la tata, iar răspunsul a fost că este cald și că îi ia în brațe, că se joacă cu ei și le citește povești iar ei stau la pieptul lui, cuibăriți în energia lui.
Lucrurile importante pentru ei sunt, de multe ori, diferite de cele asupra căror noi ne încrâncenăm.
Fiecare din noi alege și fiecare face compromisuri. Atâta timp cât în casă e liniște, sigur fiecare își îndeplinește rolul.
PS: țineți aproape! urmează un articol cu beneficiile implicării tatălui în creșterea copilului!
Mămica Autentică 
[…] rolul tatălui în familie am scris în articolul Un tată autentic, acum la provocarea Sofiei am cercetat și vreau să împărtășesc cu voi de ce este important […]
ApreciazăApreciază
Nici eu nu cred în rețete despre cine ce trebuie să facă. Cred însă în parteneriat şi mă bucur să văd tot mai des tați prezenți şi implicați pentru că şi-au dat seama de beneficiile pentru toată familia şi pentru că vor să fie aşa. Chiar am scris despre asta acum 2 zile. 🙂 http://cristinaotel.ro/tatii-sunt-parinti/
ApreciazăApreciază
Este minunat cand tatal se implica. Din pacate, am vazut multi tati absenti cu desavarsire din viata celor mici si asta se oglindeste in comportamentul lor.
ApreciazăApreciază
E foarte subiectiva treaba asta. Da, as vrea sa stea toata ziua nas in nas cu noi, sa se joace, sa ne plimbe etc, dar nu prea se poate. Cineva trebuie sa si munceasca… pe cealalta parte, stand acasa cu copilul aduni o multime de frustrari, oboseala.
comunicarea este cheia, pentru ca toti sa fie fericiti.
ApreciazăApreciază
La noi tatal a fost implicat 100% din capul locului. In afara de alaptat am impartit orice alta sarcina, iar pe unele le-a preluat integral. Fiind mai feminista de fel, nu as accepta sa am doar eu statutul femeii care sta acasa si ingrijeste de copil, in timp ce barbatul pleaca la vanatoare (aka aduce bani in casa). Not :). Cred ca trebuie sa fie un echilibru in asumarea sarcinilor legate de cresterea copiilor. Just saying 🙂
ApreciazăApreciază
Trebuie să existe un echilibru doar ca fiecare familie îl definește pe al sau 🙂
ApreciazăApreciază
Şi eu sunt teribil de recunoscătoare că el e aşa cum e. Că de exemplu, oricât de tare se enervează, niciodată nu ridică tonul la copil. Niciodată până acum, în doi ani şi opt luni. Nu ştiu cum reuşeşte.
Dads rock ☺
ApreciazăApreciază
Asa e.Mulțumesc ca ai împărtășit cu noi.
ApreciazăApreciază
Sotul meu nu a preluat foarte multe din activitatile mele, insa faptul ca ma ajuta la curatenie si sta cu copiii cat eu fac dus sau mancare, pentru mine e ideal. Noi ne completam, fiecare are atributii in casa si niciodată nu iese scandal ca unul dintre noi a facut mai mult sau mai putin. In curte e mai mult el, in casa sunt mai mult eu.
Activitatile lui cu copiii sunt diferite fata de ale mele, adica tații se joaca oricum diferit si asta ma bucura. Am scris odata si un articol despre cum il plimba sotul meu pe Edy cu cearsaful pe jos prin casa sau cum se dadeau pe hol cu barca. Cred ca nu conteaza cat si la ce se implica, conteaza sa fie alaturi in toate etapele, iar copiii sa simta caldura taților.
Noi suntem pe aceeasi lungime de unda, nu tinem unul mai tare decat celalalt cu copilul in anumita situatie. Dacă eu am zis nu, zice si el asa si invers, ca sa nu fie părinte bun si parinte rau. Cred ca facem o echipa buna
ApreciazăApreciază
Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană