Unora le place … la înghesuială

Dacă ar fi să povestesc despre cea mai mișto experiență la restaurant, aceasta ar fi cea în care aș fi la masă cu mai mulți oameni, familie, prieteni, fiecare și-ar comanda altceva (feluri principale, salate, deserturi) iar eu aș putea să gust de la fiecare. Puțin similar cu un bufet suedez realizez acum, dar nu chiar la fel, și o să vedeț de ce.

Această experiență nu a avut loc, căci, de rușine, de formalism, de comoditate, nu am îndrăznit să fac asta până în prezent. 

Îmi amintesc însă că, pe vremea când lucram într-o companie de la 9 la 18, cu pauză de masă, comandam mai mulți împreună mâncare chinezească iar acest schimb avea loc. Eu eram copil pe vremea aceea și nu știam să mă bucur cu adevărat de comunitatea creată în jurul cutiilor cu mâncare sosite, însă acceptam cu drag să împărtășesc din cutia mea și admiram dezinvoltura lor, eu trăind până atunci în lumea lui „vezi de farfuria ta”. Și da mâncam pe atunci și cu ustensile de plastic și cu mâna (eu mai puțin, că „e rușine, mamă”).

De ce îmi place să împărtăsesc mâncare? 

  1. În primul rând pentru varietate, căci nu aș putea comanda și mânca tot ce mă atrage din meniu, iar scurtătura ar fi să comand ce îmi doresc și să pot gusta restul la altcineva.
  2. Apoi, pentru că, uneori, aș mânca 3 feluri (2 feluri + desert) însă dacă mănânc tot felul 1, nu mai ajung să mănânc desertul, din motiv de spațiu în stomac. Și nu, nu îmi place să arunc mâncare….
  3. Mai mult aceasta împărtășire a mâncării nu este doar varietate, este comunitate, este împreună, este „suntem suficient de apropiați încât să mâncăm din aceeași cutie”, este apartenență la un grup.

În ziua de azi am ocazia să experimentez aceste senzații prin faptul că în general comand mâncare variată pentru a fi sigură că cei mici vor mânca ceva. Și mâncăm toți din toate. Sau eu din toate, ei din nimic. Tot frumos e, căci stăm adunați în jurul mesei, râdem, povestim și ne drăgălim  🙂 Noroc că am făcut 2 copii, căci la soț nu am șanse, farfuria lui este off limits :))

Acasă chiar avem un suport de lemn rotund, cumpărat sub numele de masă rotativă de televizor, însă servește foarte bine scopului de a avea acces la toate cutiile sau sosurile. Doar le așezi și învârți încet de margine până ajunge la tine gustul căutat. Foarte util și când vin prietenii în vizită, și când suntem doar noi la masă.

Mă amuz să citesc acum, pe blogul Wu Xing, că astfel de mese provin din tradiția chineză și că se numesc Lazy Susan. La noi a fost doar o improvizație foarte utilă. Și că tot povesteam de Wu Xing, am aflat azi de noul lor concept SHARE YOUR BOX, care mi se pare excelent căci vine fix în întâmpinarea acestei nevoi de comunitate, împărtășire, apartenență, intimitate.

În plus, comandă acum prin noua aplicație Wu Xing, disponibilă pe Android și AppStore, și beneficiezi de 15% reducere, până pe 30 aprilie.

Nu ai împărtăși mâncarea ta cu un necunoscut, nu? Dar nici să mănânci singur nu e distractiv…

Share your box today! 


Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2017.

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s